Lupii dogmatici
Nu se pomenise o iarnă mai grea.
Vântul smulsese limba clopotului mare
Și bătea ca nebunul cu ea în pământ
Și-n copaci și-n măduva câmpiei.
Iar viscolul ardea nemișcarea de sete,
Îi încărunțea puterile; timp azvârlit într-o
Prăpastie orizontală genune fără capăt,
Cu o lamă uscată nimicindu-și portretul
De fum.
Ca neînceput dormea satul în lavița bolii:
Auziseră ai noștri că făcând pe morții
Își pot găsi scăpare, pasămite fiarele au grijă
De somnul cărnii. Și făceau pe neviii
Cu icoana pe piept aducându-și aminte
Și laptele supt de la mamă, eresul, vinderea
Spurcată învârtind-o cu plugul arhetipal
Al minții până izvodea singură lujer dulce.
Fără sămânță.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru copacul ucis
Cum stai, copac bătrân, copac frumos,
Înalt, pe-o coamă verde, solitară,
Nu știi că undeva, puțin mai jos,
Se pun la cale mari trădări de țară.
Nelegiuiți cu numele spurcat,
Purtând sămânța șarpelui în vene,
Cu toți dușmanii țării-au pactizat,
Punând infam peceți pe anateme.
De la Nădlac și până-la litoral,
S-au pus ca să distrugă tot pământul,
Și să-i înfigă nației un pumnal,
Ca pe-un deșert, pe-aici să bată vântul.
Spre tine inclusiv ei au pornit,
S-aducă jaf pădurii tutelare,
Arând c-un plug de fier nenorocit
Întreaga verde-a munților splendoare.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Înger fără statuie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la moarte, dar cu o relevanță mică.
Casă cu cerdac
O casă țărănească cu cerdac...
Un colț de rai uitat într-un alt veac,
Un rai pierdut, ce astăzi ne-ar fi leac
În liniștea de raiuri care tac.
Un fel de mănăstire cu pridvor...
Doar vântul bate toaca în obor,
Și-n ea plânge un sat întreg de dor,
Și satul parcă e cât un popor.
O poartă arcuită a destin
Peste un car cu boi ce nu mai vin,
Rama icoanei unui neam creștin,
Sărut între pământ și cer senin.
E lemnul ca pădurea, răcoros,
În piatră cântă râul unduios,
Fântâna pentru apă stă de scos,
Pe-aicea Dumnezeu a mers pe jos.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul anterior
Acum, când între noi e-un mare gol,
toți morții mei îmi vin să mi se-nchine,
ca să le dau lor focul de pistol
și să trăiesc cum pot fără de tine.
Nu reușesc s-adorm decât sedat,
din cauza a ce a fost să fie,
și-așa, gândind, alunec dintr-o dat'
și mă trezesc umplând iar o hârtie.
Mă mișc spre mâine parcă înapoi,
e ca și cum posed comenzi schimbate,
tot trag de unul singur spre-amândoi,
cu fiecare ceas mă-mping în spate.
Și, când ajung în mâinele-anterior,
te simt trăind cum o făceai odată;
în viața ta am fost un biet actor,
jucând o partitură demodată.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mecanica iubirii
Noi străbătem istorii ținându-ne de mână,
dar floarea tinereții n-o vindem pe nimic,
și se sugrumă vameși și cad holbați pe-o rână
nepăsători când trecem pe capra unui dric.
Vindeam sugiucuri stranii la colțuri de bazare,
ori desfundam unsoarea Fanarului în zori,
dar ne plăteam iubirea, cu rândul, fiecare,
ca pe-un hindus spectacol în vârful unei sfori.
Și ce minune mare să trecem invizibili
prin scuipături și larme, curați ca doi copii,
să nu plătim amenda, să fim mereu pasibili,
să ne pitim în moaște ca-n proprii noștri fii!
Beam vin din sânge veșted de amforă hitită
și călăream damnate cirezi de armăsari;
cu aurul din lume ascuns într-o copită
noi logodeam săracii, făcându-i oameni mari.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revino
Prefă-te din piatra ce moare,
prefă-te din zmalț de ruine,
prefă-te din cântec de sare,
prefă-te, revino la mine!
Te naște din corturi de pleavă,
te naște din plâns de jivine,
te naște din beciuri de-otravă,
te naște, revino la mine!
Apari din secunde cioplite,
apari ca din visuri străine,
apari de pe fluvii-mpietrite,
apari și revino la mine!
Prefă-te din cremene udă,
te naște din fum, pe coline,
apari când icoana asudă,
revino, revino la mine!
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie pe sticlă
Chipul tău, proiectat în vitrina magazinului de ceramice...
Reflexie în culori gălbui, născută din ondulația luminii
pe toate acele forme mai mult sau mai puțin stranii, din lut copt
oale, ulcele, vase, amulete, idoli, siluete reduse la esența lor ideatică,
câțiva îngeri cu aspect funerar, un negru, o clepsidră fără timp,
un soldat dormind în picioare sau, poate, murind în poziție de drepți,
câteva piese utilitar-ambientale...
Stau nemișcat și privesc chipul tău, întipărit pe sticla aceea enormă...
Un chip, până la urmă, din pământ, născut din capriciul altui pământ,
modelat, supus tratamentelor, înnobilat și poate vindecat.
Soldatul acela, de pildă: din cine știe ce pământ își trage el moartea sau somnul,
cine știe câte nedormiri sau câte morți, strânse în el, contribuie acum
la alcătuirea gălbuie și palidă a chipului tău!
O tânără mă vede și iese, amabilă, din magazin, dispusă a-mi explica
semnificația ascunsă a unor piese, întrebuințarea lor,
procedeele variate de coacere a lutului, justificarea prețului exponatelor
și chiar aprecierile unor cunoscători într-ale artei,
care au trecut pe-acolo.
Continui să privesc chipul tău. Îi răspund scurt că de capitolul procedeelor
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinerii bătrâni
Ca dintr-o energie inversată,
În lumea noastră plină de restriști,
Împovărați de-o vină asumată,
Se nasc bătrânii tot mai mulți, mai triști.
Îi vezi mergând pe străzi, îi vezi oriunde,
Le calci pe pasul gârbov, îi aștepți,
Nu mai găsesc nici loc de-a se ascunde
Și parcă te imploră să-i accepți.
Nu știu nici ei de fapt ce vină poartă,
Afară doar de vina de a fi...
Poate-au avut o mult prea lungă soartă,
Poate că e un termen de-a muri.
În cuibul lor de ochi adânc sclipește,
Ca un reproș, un bob de hiacint,
Înfricoșat el tremură și crește
Fără speranța vreunui cald alint.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune
Iart-o, Doamne, că nu știe ce face!
Îngerul ei se izbește cu tâmpla de stele,
viața ei plânge ca un copil născut mort,
pământul începe să-i intre sub piele.
Iart-o, Doamne, că nu știe ce face!
Ea își închipuie că trăiește această viață pentru ea
și tot darul pe care l-a primit îl ponegrește.
A batjocorit minunea, și-acum plătește cât nu credea.
Iart-o, Doamne, că nu știe ce face!
Amintirea îi despică ființa cu un fulger de oțel ‒
În jurul ei e vară, dar i se pare viscol,
și-o strânge neîmplinirea de gât ca un inel.
Iart-o, Doamne, că nu știe ce face!
Cândva a lăsat să se stingă acel cântec ceresc,
undeva soarta ei s-a oprit ca o lumină prea slabă
în zborul către nemurire, din omenesc.
rugăciune de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schiță de infern
Viespile luminii scurmă, dau cu râtul,
În tranșeea fricii cade un obuz,
Dumnezeu cu mila ne sucește gâtul
Ca femeia stearpă soțului lehuz.
Ne migrează crucea către nicăierea,
Din tam-tam-ul nopții picură mercur,
Motivând igiena, s-acceptăm tăierea
Cât mai e în jurul nostru împrejur.
Vai, ce nebunie ne ucide nervii
La apelul ciumei orelor de zi!
Tomberoane ude cu săraci ca servii
Pleacă-n sfârtecarea beților cadii.
Orologiul tace în deruta clipei,
Diareici ulii se clocesc pe noi,
Din sfințenia toată, flendura aripei
Ne mai miruiește fața cu noroi.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiduc modern
Mă doare-ntruna cotul, deci plouă prin istorii,
din dreptul meu și-al firii voi coase un drapel;
să stau, dar, pân-atuncea la buza trecătorii
și cu o flintă-n mână să iau aspect rebel.
Mai zac prin carantina vreunei iubiri toride
într-un halat de înger și c-un papuc de sfânt
și-arunc răvaș în sticlă prin geamul ce deschide
către salvarea minții o pală grea de vânt.
Mai strangulează viața vreun biet, cinstit eretic,
fanfarele prin parcuri adorm cu Strauss cu tot,
dau plus la cartea sorții și-apoi închid frenetic,
mizând pe toți cocorii ce fug spre cald înot.
Aduceți mai aproape altarul, crucea, Cartea,
se-ngreunează clipa cu rinoceri obscuri
și-ntârzie pe șine, la gară, însăși moartea,
și popii disperării devin tot mai impuri!
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt izvoarele
Simt cum nasc izvoarele de apă
Sub piciorul meu o undă vie,
Și atunci pământul tot mă știe
Că port vâsle de cireș în mapă.
Eu sunt paratrăznetul de apă,
Se închid în mine cicluri stranii,
Când se țin freaticele danii
Mă cobor la slujbă printr-o trapă.
Pe deasupra iarba mă închide,
Tainic, luminișul de reface...
Ocolind atent vestigii trace,
Mă las pradă spațiilor fluide.
N-am nevoie de crenguță fină,
Căci mă doare când pământul naște,
Învierea apei mi-e tot Paște
Și argintul ei mi-e tot lumină.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Școala de văduvi
Iată cearta revoluției cu lumea,
și cum se face de ne-ajunge lanțul mecanic al istoriei,
ca o cătușă unsă pentru a rupe: proscrisă
e jumătatea mare din viața omului simplu dar prost,
jumătatea cealaltă aparținându-i de drept lui Dumnezeu!
Cărămizile igrasioase ale memoriei colective,
lăsându-se greu pe brațele fine, gălbui,
de țăran degenerat, preacurvit și amețit de benzină...
Memoria colectivă lor le aparține, ei pretind că au obligația
morală de a ține minte pentru noi toți. Și pentru ei.
Nici lăzile de lemn strunjite, încă aspre, cu care au venit
ca pentru un fel de asalt, de război fratricid și sfânt,
nu le-au uitat și nu le-au aruncat. Ei nu uită nimic.
Și le mai fac perne, din când în când, așa tari cum sunt,
însemnate chimic pe viață, aidoma fierului înroșit,
răsuflând cald a pâine râncedă dinlăuntru, a dimie soioasă
și a fier coclit, de seceră neudată.
Ei nu uită nimic, ei sunt banda magnetică,
jurnalul viu al istoriei. Datorită lor se îneacă bourii naționali
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frontul inzibil
Iubirea noastră-i ca un front de luptă,
nu știm dacă ne vom întoarce vii,
deși drapelul are pânza ruptă,
îl vom purta la piept pân-om muri.
Din părți opuse zboară-ntr-una bombe
ce explodează-n flăcări peste tot
și din tranșee, ca din catacombe,
soldații disperării fac ce pot.
Dar, ce ciudat, e-o luptă a tăcerii,
decorul incendiar e-adânc în noi,
și, fără zgomot, gloanțele durerii
cu-atât mai rău lovesc în amândoi.
De sub pământ, din adăpost de lemne,
nici telefonul nu mai sună-acum,
se dau comenzi de-acțiune doar prin semne
care dispar în pâcla grea de fum.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secvențe
Degeaba dormim în biserici,
căci nunta se-amână din nou
și grupul acesta de clerici
se duce să bea în cavou.
Orașul rămâne în urmă,
calicii sunt sus, pe statui,
prin sufletul meu trece-o turmă
de porci milenari și sătui.
Și plouă splendid în subsoluri,
pe îndrăgostiți și pe cărți,
dar noi să-notăm spre atoluri
ce nu sunt trecute pe hărți.
Să-nceapă, deci, corul de îngeri
sosiți cu-ntârziere prin gări,
iar tu să-i asculți și să sângeri
pe urma cuvioasei răbdări.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până atunci
Se albăstrește cerul, e semnul lui de viață,
bunavestirea orizonturilor moi, rememorarea
aceleiași clipe a sărbătorii fără trâmbițe.
De-acum încolo copiii se vor naște singuri,
animale împăiate vor popula asfaltul aluvionar
al străzilor, iubitele sodaților fără chip vor deveni
fete în case uriașe, părăsite, cu geamurile veșnic
deschise înspre câmpuri.
Să începem să cunoaștem mai bine boala
aceasta a rămânerii în viață, trasul de clopotul
infinitului, cu bătaia de-o clipă, să creăm un limbaj
prin care să putem povesti cum trebuie urmașilor
dansul neregulat al frunzelor!
La o depărtare de-o soartă cântă un pian negru,
La o depărtare de-un icnet coboară Dumnezeu
în câte-un beci să își ia murături proaspete.
Va veni o seară în care voluntarii cerului vor face
de gardă la catafalcul muzeelor, va veni o clipă a nimicirii
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă
L-așteptam să vină...
Timpul greu trecea,
Era iarnă-afară,
Lin și cald ningea.
Ce pustie casa!
Parcă n-ar fi fost,
De un car de vreme,
Pe aici vreun rost.
Îmi fumam țigarea,
Lemnul mai trosnea,
Lumânarea-aprinsă
Mă mai încălzea.
Părăseam o casă ‒
Cuib de nenoroc,
Rămânea pendula ‒
Înghețat soroc.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe grinduri
Cât de aproape e cerul aici! Suflet de copil,
albastru, jertfit de sus în lăncii de stuf...
Sunt un om primordial așteptând sfârșitul lumii,
senin, înviorat din nimic, cu capul pe umeri
de liniști.
Prin sfânta apei leșie, aburind a miere putredă,
înotau caii, prin Dunărea adâncă, spre fumuri.
Așa m-a purtat și pe mine un roib lipovean,
într-o caleașcă de lemn cătrănit, cu o vâslă-columnă
cioplită șerpește. Și-apoi a intrat în hățișul solar.
A tăcut.
Să contempli singurătatea divină a firului
de stuf plângând la margini de plaur,
ah, singur și liber; ultimul lujer coroana apusului,
pajul vânturilor! Să mori cu mâna pe pistoale ude,
ca un lotru de rând, pungășit la esență, braconat
la visarea de-o clipă!
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fapt divers
În parcul public a murit un ins.
Un fapt divers, eveniment banal...
Fost cărător pe un șantier naval,
Cu buletinul scoarță de aprins.
Țăran plecat de mult din satul lui
În pribegie, ca să-și cate rost,
Și-acum muri la fel de gol și prost,
De nici nu are cin' să-i bată-un cui.
Știa să dea cu sapa în pământ,
Dormea la umbră sub cămeși de in,
Fusese tată, soț, plugar, vecin,
Citea mirosul lumii după vânt.
Dar smuls a fost din obcini, din imaș,
Și-a zis c-ar fi mai bine muncitor,
Că-s oameni noi acuma în popor
Și că-i nevoie-n marele oraș...
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unghiul mort
Cei dintâi se îmbată acești copii,
pentru a-și relua dimineața locurile
în placentele lor de pământ.
Cum stau ghemuiți în mal, în scorburi
pline de ape, cu genunchii la gură,
cum lucrează, cu mâinile-nainte,
forând pumni de lut și rădăcini
par că ar fi la comanda unor manete,
în nacele sferice, despicate la mijloc vederii,
spălate ritmic de val; ochi de faguri
noroioși, în care oamenii lucrează
cu materia unui timp supus erodării.
Ei nu știu pentru ce sapă cu mâinile.
Nici părinții lor, care se îmbată mai târziu
decât ei, nu știu. Trec cu bărcile lin pe lângă
pereții de stuf, abia vorbind; se opresc
unde-i malul lăsat, urcă bărcile
și le-nchid, din jumătăți, ca pe niște nuci,
pe care se suie să răzbească cu privirea
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Dragoș Niculescu despre moarte, adresa este:
