Dragoş Niculescu despre somn

Logodnă marină

Iubita mea, înfăşurată-n alge
Apari pe plaja unei veri târzii,
Cu marea-n spate, fără de catarge,
Pe braţele de valuri străvezii.

Când te-oi vedea înaintând spre mine
Am să mă rup nisipului ce sunt
Şi cu-n buchet de scoici venind spre tine
Că zeu teluric voi păşi în vânt.

O să ne recunoaştem din privire,
Căci ne-aşteptăm cuminţi de mii de ani,
Şi sarea s-o depune pe iubire
Precum pe scufundate lăzi cu bani.

Vor da onorul căpitani eterici,
Albi pescăruşi ţipa-vor lung de sus
Şi melcii suspina-vor uzi şi sferici
La-mbrăţişarea noastră din apus.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secvenţe

Degeaba dormim în biserici,
căci nunta se-amână din nou
şi grupul acesta de clerici
se duce să bea în cavou.

Oraşul rămâne în urmă,
calicii sunt sus, pe statui,
prin sufletul meu trece-o turmă
de porci milenari şi sătui.

Şi plouă splendid în subsoluri,
pe îndrăgostiţi şi pe cărţi,
dar noi să-notăm spre atoluri
ce nu sunt trecute pe hărţi.

Să-nceapă, deci, corul de îngeri
sosiţi cu-ntârziere prin gări,
iar tu să-i asculţi şi să sângeri
pe urma cuvioasei răbdări.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă

Acuma când e noapte plină
şi-afară ninge mult şi blând,
hai să aprindem foc de lemne
şi să privim la el tăcând.

Să n-auzim decât cum crapă
miezul butucilor încinşi,
acoperind sinistrul vaiet
al unui lup din munţii ninşi.

Aşază-mi capul tău în poală,
să stăm cuminţi ca doi copii
şi să mă joc cu păru-ţi moale
până, visând, vei adormi.

Privim în foc ca-ntr-o oglindă...
Ce viitor se zbate-n rug?
Lăsa-va clipa trecătoare
în ceruri brazda vreunui plug?

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupii dogmatici

Nu se pomenise o iarnă mai grea.
Vântul smulsese limba clopotului mare
Şi bătea ca nebunul cu ea în pământ
Şi-n copaci şi-n măduva câmpiei.
Iar viscolul ardea nemişcarea de sete,
Îi încărunţea puterile; timp azvârlit într-o
Prăpastie orizontală – genune fără capăt,
Cu o lamă uscată nimicindu-şi portretul
De fum.

Ca neînceput dormea satul în laviţa bolii:
Auziseră ai noştri că făcând pe morţii
Îşi pot găsi scăpare, pasămite fiarele au grijă
De somnul cărnii. Şi făceau pe neviii –
Cu icoana pe piept aducându-şi aminte
Şi laptele supt de la mamă, eresul, vinderea
Spurcată învârtind-o cu plugul arhetipal
Al minţii până izvodea singură lujer dulce.
Fără sămânţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru copacul ucis

Cum stai, copac bătrân, copac frumos,
Înalt, pe-o coamă verde, solitară,
Nu ştii că undeva, puţin mai jos,
Se pun la cale mari trădări de ţară.

Nelegiuiţi cu numele spurcat,
Purtând sămânţa şarpelui în vene,
Cu toţi duşmanii ţării-au pactizat,
Punând infam peceţi pe anateme.

De la Nădlac şi până-la litoral,
S-au pus ca să distrugă tot pământul,
Şi să-i înfigă naţiei un pumnal,
Ca pe-un deşert, pe-aici să bată vântul.

Spre tine inclusiv ei au pornit,
S-aducă jaf pădurii tutelare,
Arând c-un plug de fier nenorocit
Întreaga verde-a munţilor splendoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Înger fără statuie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşirea de serviciu

Azi nu se lucrează, se-nchid lacătele, se trag obloanele.
Vine ursul să ne întindă oasele, să ne calce în picioare.
Străzii acesteia de pulberi n-o să-i mai rămână nici numele,
Oficiul Stării Civile se va muta într-o moară încăpătoare,
iar darul de nuntă cel mai sigur va fi tradiţionala jimblă cu sare.

Daţi-vă jos, clopotari adormiţi pe funii, ucenicii voştri
îşi doresc de-o viaţă să mănânce şi ei o pâine!
S-au mai împuţit apele Veneţiei aşteptând întoarcerea lui
Ştefan ce Mare ca să-şi răscumpere păcatele.
Visând într-una la patimile purificatoare, s-au înmulţit
ciorile-n gard şi beţivii neamului, zarurile măsluite îşi
decantează spuza în târtiţele puilor prăjiţi.

Mama soacră ţipă că a ologit-o lumina, vecina aia singură,
de la 4, iar s-a încurcat cu pompierul din schimbul 3, iar
şi-a dat foc la casă. Războaiele civile beau Marghiloman
şi mănâncă icre la "Dragomir", în timp ce fetiţele deochiate
adorm în scaune, sub ventilatorul mare al frizeriei.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiduc modern

Mă doare-ntruna cotul, deci plouă prin istorii,
din dreptul meu şi-al firii voi coase un drapel;
să stau, dar, pân-atuncea la buza trecătorii
şi cu o flintă-n mână să iau aspect rebel.

Mai zac prin carantina vreunei iubiri toride
într-un halat de înger şi c-un papuc de sfânt
şi-arunc răvaş în sticlă prin geamul ce deschide
către salvarea minţii o pală grea de vânt.

Mai strangulează viaţa vreun biet, cinstit eretic,
fanfarele prin parcuri adorm cu Strauss cu tot,
dau plus la cartea sorţii şi-apoi închid frenetic,
mizând pe toţi cocorii ce fug spre cald înot.

Aduceţi mai aproape altarul, crucea, Cartea,
se-ngreunează clipa cu rinoceri obscuri
şi-ntârzie pe şine, la gară, însăşi moartea,
şi popii disperării devin tot mai impuri!

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casă cu cerdac

O casă ţărănească cu cerdac...
Un colţ de rai uitat într-un alt veac,
Un rai pierdut, ce astăzi ne-ar fi leac
În liniştea de raiuri care tac.

Un fel de mănăstire cu pridvor...
Doar vântul bate toaca în obor,
Şi-n ea plânge un sat întreg de dor,
Şi satul parcă e cât un popor.

O poartă arcuită a destin
Peste un car cu boi ce nu mai vin,
Rama icoanei unui neam creştin,
Sărut între pământ şi cer senin.

E lemnul ca pădurea, răcoros,
În piatră cântă râul unduios,
Fântâna pentru apă stă de scos,
Pe-aicea Dumnezeu a mers pe jos.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până atunci

Se albăstreşte cerul, e semnul lui de viaţă,
bunavestirea orizonturilor moi, rememorarea
aceleiaşi clipe a sărbătorii fără trâmbiţe.
De-acum încolo copiii se vor naşte singuri,
animale împăiate vor popula asfaltul aluvionar
al străzilor, iubitele sodaţilor fără chip vor deveni
fete în case uriaşe, părăsite, cu geamurile veşnic
deschise înspre câmpuri.

Să începem să cunoaştem mai bine boala
aceasta a rămânerii în viaţă, trasul de clopotul
infinitului, cu bătaia de-o clipă, să creăm un limbaj
prin care să putem povesti cum trebuie urmaşilor
dansul neregulat al frunzelor!
La o depărtare de-o soartă cântă un pian negru,
La o depărtare de-un icnet coboară Dumnezeu
în câte-un beci să îşi ia murături proaspete.

Va veni o seară în care voluntarii cerului vor face
de gardă la catafalcul muzeelor, va veni o clipă a nimicirii

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa altor vremi

Tu mă adormi, căci porţi miros de lapte
Şi-n părul tău curg râuri cu smochini,
Iar pe genunchii-ţi roz iau foc în noapte
Vechi acatiste scrise-n iambi felini.

Atunci când popii, galbeni, cad în transă,
Când falşi fachiri se scurg pe funii-n jos,
Lovindu-mă de frunze-ţi cer o şansă
Şi pregătesc pocale cu spumos.

O, tu, sălbatico, ce porţi în vene
Suav parfum de străzi şi de-nserat,
Lasă-m-o clipă să-ţi fac vânt cu pene
Şi să te ung cu-arnică pe păcat!

Tu cea crescută-n nunţi de felinare,
Împărăţind hoteluri de nevoi,
Aprinde-mi foc şi scrâşnet din amnare
Şi-apoi aruncă-mi zdreanţa în noroi!

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Provizoriu

În patul cu speranţe plouă din cer mirese
şi stă cu lumânarea aprinsă un zevzec,
se-mpart gogoşi cu urdă pe strada Zece Mese,
amantele de beznă se-ndrăgostesc sub bec.

În câte-o dimineaţă răsună veşnicia
ca un oracol hâtru şi îmbuibat cu vin,
din catifeaua minţii abdică laş pruncia,
şi-atunci, nevasta tristă se-ncurcă c-un vecin.

Adu-ţi deci lampa veche şi nişte mere coapte
cât timp îţi porţi ficatul ca pe-un pământ de flori,
vor anii trişti s-o şteargă pe fluviu, într-o noapte,
în bărci cu lăutarii cântând uşor din viori.

Dezleagă depărtarea, aprinde foc de vreascuri,
tu, cavalerul tristei figuri de semizeu,
căci şi-au pierdut arhangheli condurii printre teascuri
tot bătucind lumina din boabele de seu.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mecanica iubirii

Noi străbătem istorii ţinându-ne de mână,
dar floarea tinereţii n-o vindem pe nimic,
şi se sugrumă vameşi şi cad holbaţi pe-o rână
nepăsători când trecem pe capra unui dric.

Vindeam sugiucuri stranii la colţuri de bazare,
ori desfundam unsoarea Fanarului în zori,
dar ne plăteam iubirea, cu rândul, fiecare,
ca pe-un hindus spectacol în vârful unei sfori.

Şi ce minune mare să trecem invizibili
prin scuipături şi larme, curaţi ca doi copii,
să nu plătim amenda, să fim mereu pasibili,
să ne pitim în moaşte ca-n proprii noştri fii!

Beam vin din sânge veşted de amforă hitită
şi călăream damnate cirezi de armăsari;
cu aurul din lume ascuns într-o copită
noi logodeam săracii, făcându-i oameni mari.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de zăpadă

Copii frumoşi, sunt Omul de zăpadă
Care-a văzut prea multe-n viaţa lui
Şi care mai aşteaptă doar să cadă
Pe el omătul Dumnezeului.

Nu mă mai pot juca precum odată,
Când nas de morcovi îmi puneaţi şi ochi
Din doi cărbuni, iar mătura stricată
Mi-o aşezaţi sub braţ ca pe-un deochi.

Acum vă las, fiindcă e-un rost în toate
Şi vreau s-o fac atâta cât mai pot,
În sens invers şi-ncet de a-i străbate
Poveştii mele albe drumul tot.

A fost frumos atâţia ani de zile
Să ne jucăm alături, nu-i aşa?
Definitiv rămâne scris pe file,
În cartea fericirilor de nea.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga prin iarnă

Colind ca o zidire albă, potrivnică, fatală.
Să nu mai cântaţi mâinile-acestea strângătoare
de munci ale sufletului şi nici Dumnezeul în haine de gală.
Ni se pare această ninsoare, doar ni se pare.

Cum se culcă vânatul în urmele tale adânci
şi furat de somn îşi îngheaţă nedumerirea de veacuri,
cum pe scripeţi de aur nu şi-a urcat nimeni disperarea la cer,
mai sunt globuri ce se ridică de pe funduri de lacuri.

Şi cântece oarbe, hrănindu-se blând cu ochi afumaţi în cetini
şi straie şi nopţi ca de nuntă vrăjmaşă – toate mai sunt;
lungite pe labele din faţă aşteaptă un cuvânt –
incendiu pe o scenă de teatru săpată-n pământ.

Dar peste toate acestea ţipă nişte copii:
a-nceput, a mereu început, a bătaie de ceas prins în gheaţă,
şi toată cununa acestor zăpezi începe-a albi
înnobilând putregaiul de slavă al schimbării la faţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie pe sticlă

Chipul tău, proiectat în vitrina magazinului de ceramice...
Reflexie în culori gălbui, născută din ondulaţia luminii
pe toate acele forme mai mult sau mai puţin stranii, din lut copt –
oale, ulcele, vase, amulete, idoli, siluete reduse la esenţa lor ideatică,
câţiva îngeri cu aspect funerar, un negru, o clepsidră fără timp,
un soldat dormind în picioare sau, poate, murind în poziţie de drepţi,
câteva piese utilitar-ambientale...

Stau nemişcat şi privesc chipul tău, întipărit pe sticla aceea enormă...
Un chip, până la urmă, din pământ, născut din capriciul altui pământ,
modelat, supus tratamentelor, înnobilat şi poate vindecat.
Soldatul acela, de pildă: din cine ştie ce pământ îşi trage el moartea sau somnul,
cine ştie câte nedormiri sau câte morţi, strânse în el, contribuie acum
la alcătuirea gălbuie şi palidă a chipului tău!
O tânără mă vede şi iese, amabilă, din magazin, dispusă a-mi explica
semnificaţia ascunsă a unor piese, întrebuinţarea lor,
procedeele variate de coacere a lutului, justificarea preţului exponatelor
şi chiar aprecierile unor cunoscători într-ale artei,
care au trecut pe-acolo.
Continui să privesc chipul tău. Îi răspund scurt că de capitolul procedeelor

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înscăunare de ţap

Au dat baniţele şi sacii de grâu
La o parte; le-au spintecat cu cuţitul:
Au curs din ei surcele, pene şi câlţi.
Au înţepat cu prăjinile în poloboace,
Crezând că se-ascunde ca un făt bătrân
În placenta vinului hrănitor;
Le-au dat de pământ: a ieşit o zeamă
Sălcie – apă de ploaie stricată,
Duhnind a varză şi motorină,
Dar tot nu l-au găsit –
Să le sară la ochi cocoşii când au
Răscolit prin cuibare; să-i ruşineze
Porcii când au muşcat nămolul cotineţelor,
Dar de cel care le-a blestemat
Cumplit seminţia tot n-au dat –
I-au pedepsit pe oameni fiindcă tăceau;
Apele râurilor le-au mutat să găsească
Vreo uşă sub prundul albiei,
Au răscolit până şi în vizuinele calde,
Dar pe cel care-a aruncat blestem peste neam

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechiul drum al mătăsii

Ai putea să-mi fii şi mamă, şi tată, şi casap,
ai putea să mă calci în fiecare dimineaţă pe bombeu
cu roţile perechi şi descentrate cu care te deplasezi
spre serviciu, ai putea să locuieşti pe-acelaşi palier
cu mine, să ne ciocnim, pe-ntuneric, lângă ghena
de gunoi, ai putea să fii cea care îmi prinde
inima în palme ca pe un buchet de nuntă,
dacă-i avea răbdare să mai aştepţi puţin sub turnul
din Pisa până când va atinge înclinaţia necesară,
ai putea să-mi aduci tu factura de lumină
sau prognoza meteo în plic, pe-ntreaga lună vitoare,
ca să mă dezobişnuiesc să-njur străinii care nu-şi fac
decât meseria, ai putea să fii necunoscuta care
se osândeşte cu mine pe viaţă într-un lift nechemat
niciodată de nimeni, oh, şi câte şi mai câte ai mai putea fi,
toate din pricină că specia mea pe cale de dispariţie
e dependentă de tine ca de glonţul ultim, cel care nu
va fi găsit niciodată, nicicând.

Copacii cad în anonimat mai repede ca oamenii,

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baligi uscate

Târziu, mă întorc printre baligi uscate.
La maluri de ape, pe prunduri cu ştir, mărăcini
şi pelin, şi cu tufe de gherghini.
Îmi ung sufletul cu păcură arsă –
ca unui cal liber rosătura din greabăn
a şeii.

Mă scald în fluviu şi apoi, răstignit,
filtrez soarele printre genele ude.
Mi-este cald şi mi-e bine – parc-aş sta
întins pe oala de lut a-nceputului. Mâinile
mele se joacă cu nisipul, cu pleava purtată
de vânturi; privighetorile cântă, buhaii de baltă la fel;
mi se pare că aud tractoarele alergând pe câmp purceii mistreţi
şi, deodată, minune: copilul din mine trăieşte!
Dumnezeu îmi întoarce fericirea dintâi
într-o singură boare a nămolului fecund!
Un hoţ de miei m-a furat de prea tânăr;
auzi-l, auzi-l cum trece ostrovul, în trestii –
ţipă babuşca, mătăsarii; pe jar, fuduliile

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!