Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Dragoș Niculescu despre zbor

Antimaterie

Privește-mă,
pasărea din mine șchioapătă în zbor,
aerul prin care trece devine din ce în ce mai sărat,
ca în apropierea unei mări, la care, spre sfirșit,
trebuie să cobor.

Ascunde-mă propriei mele umbre
și lasă-mi umbra să te acopere fără de mine,
plutind ușor peste ceea ce mai e
un vis cerșind printre ruine.

Uită-mă adânc,
așa cum, până la urmă, se uită pe sine și uitarea,
și revino în deșertul acela,
din care, demult, ai auzit chemarea.

Ascultă-mi depărtările
și vei înțelege că tăcerea e ca trupul unei scoici,
nevăzut, neauzit, dar trăind undeva, pe un mal,
unde doar caii singuri mai ajung,

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Astenie de vară

Eu aș putea să scap cu fuga-n munte,
Măcar un timp, atât cât să rezist
Potopului de foc ce-l simt pe frunte,
Ca răcorit să-ncerc să mai exist.

M-aș ține după pietrele ce suie
Înfierbântate-acelaș drum bizar,
Să ne-așezăm sub unda albăstruie
Acolo unde păstrăvii mai sar.

Rămâne jar, rămâne scrum în urmă,
Și tu rămâi, răpusă de pârjol.
Te-aș fi legat sub niște oi de turmă,
Ca să te scap solarului viol,

Dar soarta ta s-a depărtat de mine,
Sau eu nu m-am ținut prea strâns de ea.
O să cobor, iubita mea, la tine,
O să cobor atunci când s-o putea...

[...] Citește tot

poezie de din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Despărțire

Iubirea mea tristă și rece,
acum, când e totul pierdut,
oceane de timp vin să-înece
acordul acesta tăcut.

Nu e nici măcar despărțirea,
ci spaima de după război,
când, liberi și singuri, iubirea
o vom îngropa-o cu noi.

Au fost bătălii fără larmă,
acum suntem doi poli opuși,
rămâi tu, deci, focul de armă,
eu, sângele de pe mănuși.

Noi umbră ne-am fost și lumină,
și ochi, ca și lacrimă-n zbor,
legendei de moarte și vină
eroi i-am rămas în decor.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem

Tu îmi luneci peste gând
ca o pasare bolnavă,
ca un corb zburând flămând
într-un pântec de epavă,
ca un lup pe o banchiză,
sub apusuri boreale,
ca și sfinții albi din friză
peste furturi de Graale.
Și atunci te-nchipui iar,
dulce-amară agonie,
piatră rece de hotar,
care-mi zbori în veșnicie.

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Heraldică

Am fost hrănit de mame cu burțile frumoase,
mi-au nechezat în sânge huțulii ursitori,
când adormea speranța aveam dureri de oase,
când pârâia norocul mă bântuiau fiori.

Îmi amintesc cum vara mă înecam periodic
și mă trezeam când toamna spărgea câte-un pahar,
cum frecventam iabrașe dintr-un ținut mai nordic
și-nsămânțam valută, să par mai gospodar.

Și nici nu mai contează de chiar au fost acestea,
corsar de-am fost pe mare, de-am fost băiat model,
mă-mbăt ca cu Băbească doar când gândesc povestea,
parcă străbat cu trenul saloane de hotel.

Hai, Doamne,-ntoarce roata, sunt vremurile triste,
nici hoții de corăbii nu mai muncesc cu spor,
pe Bistrița luntrașii vomită în batiste
și-acarii sorții Tale fug pe păuni în zbor!

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Textele de mai jos conțin referiri la zbor, dar cu o relevanță mică.

Rugăciune

Iart-o, Doamne, că nu știe ce face!
Îngerul ei se izbește cu tâmpla de stele,
viața ei plânge ca un copil născut mort,
pământul începe să-i intre sub piele.

Iart-o, Doamne, că nu știe ce face!
Ea își închipuie că trăiește această viață pentru ea
și tot darul pe care l-a primit îl ponegrește.
A batjocorit minunea, și-acum plătește cât nu credea.

Iart-o, Doamne, că nu știe ce face!
Amintirea îi despică ființa cu un fulger de oțel ‒
În jurul ei e vară, dar i se pare viscol,
și-o strânge neîmplinirea de gât ca un inel.

Iart-o, Doamne, că nu știe ce face!
Cândva a lăsat să se stingă acel cântec ceresc,
undeva soarta ei s-a oprit ca o lumină prea slabă
în zborul către nemurire, din omenesc.

rugăciune de din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Secvențe

Degeaba dormim în biserici,
căci nunta se-amână din nou
și grupul acesta de clerici
se duce să bea în cavou.

Orașul rămâne în urmă,
calicii sunt sus, pe statui,
prin sufletul meu trece-o turmă
de porci milenari și sătui.

Și plouă splendid în subsoluri,
pe îndrăgostiți și pe cărți,
dar noi să-notăm spre atoluri
ce nu sunt trecute pe hărți.

Să-nceapă, deci, corul de îngeri
sosiți cu-ntârziere prin gări,
iar tu să-i asculți și să sângeri
pe urma cuvioasei răbdări.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Înapoi la poveste

Nu mi-e teamă să mă-nchid cu tine
într-un bloc de piatră, într-un miez de copac.
Nu mi-e teamă că ne va asupri o plictiseală eternă,
ci că va trebui să ne iubim de-a-n picioare, să tac,
și-apoi s-adormim pe hoituri necioplite,
de eroi necunoscuți, nenăscuți în vreun veac.

Între două statui, zborul sărutului e de genul neutru.
Mai ales între două statui apropiate ca vârstă,
cusute pe linia inimii cu ață de sac.
Cât am iubit libertatea țiganilor și boieria speciei
tivită pe os, cât am zăcut pe funduri de lac,
slugărind un imperiu al foamei,
mut ca o șenilă de templu!

Îmi închipui cum ne strângem mâna sau ne
gâtuim sufletele, în același punct, în același timp,
cu o aroganță de picol întărit de nevoi –
și sufletele, gâtuite, cu sfoara capului tăiată,
se-nalță îmbrățișate ca două mâini

[...] Citește tot

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Hibernaris

Obiceiul întoarcerii la viață e mâncatul de frunze.
Așa cum niciodată nu s-au săpat împărății în maluri
de lut, vindecarea gândului cu cenușă rece, de foi de dafin,
poate fi un început. I s-ar putea spune obiceiul pământului,
însă nu scrie nicăieri că digestia în colectiv e mai ușoară.
Universalitatea panaceelor e un concept destul de relativ,
dacă nu chiar dubios de mobil. Se lasă toamna, începem
mâncatul de frunze și scârțâitul de umeri și unsul de ochi,
Unsul Deochi, ne dezmorțim și lăsăm liberi bătrânii
voiajori numai în urmă; le înghițim fulgii bătrâni,
cum își iau ei zborul, mereu în urmă...

Noi nu mai avem genunchi pe care să putem merge.
Nu mai putem străbate timpul, din vină că perfecțiunea
am considerat-o a fi rotulele. Ni le-am scos reciproc,
sidefii, perfecte. Ni le-am găurit și le-am lăsat la uscat –
le-auzeam noaptea cum ciocăne și se izbesc în vânt, una
de alta, adânc, ca niște tigve pline de os, aninate de copaci.
Ne mai dă vremea câte-un țipăt în găoacea goală,
uitată de-acum, dar începem să ne strigăm, boncăluind

[...] Citește tot

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Dragoș Niculescu despre zbor, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info