Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Edgar Lee Masters despre libertate

Textele de mai jos conțin referiri la libertate, dar cu o relevanță mică.

Edgar Lee Masters

W. Lloyd Garrison Standard

Vegetarian, conciliant, liber cugetător, creștin din punct de vedere moral;
Recitator competent în ritmul cristalin al lui Ingersoll.
Carnivor, răzbunător, drept credincios și păgân.
Moderat, promiscuos, nestatornic, înșelător, de prisos,
Mândru, având fudulia celui care distruge lucrurile în bășcălie,
Cu vortexul inimii ros de viermii unor disperări teatrale.
Eu, îmbrăcat în hainele indiferenței pentru a ascunde rușinea învinsului;
Eu, copilul idealismului anti-sclavagism –
Aidoma lui Brand, născut din jumătăți nepereche.
Cum aș fi putut fi altfel, când, în loc să-i fi declarat vinovați,
I-am apărat pe derbedeii patrioți
Care arseseră curtea de justiție
Pentru ca în Spoon River să se construiască una nouă?
Când Kinsey Keene a strecurat o rază de lumină dincolo de fațadă,
Ce altceva putem face decât să mă strecor afară, într-un colț,
Împreună cu animalul din mine,
Crescut de când era un pui, și să urlu?
Piramida vieții mele nu a fost decât o dună de nisip
Stearpă și fără formă, risipită la prima furtună.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.
Edgar Lee Masters

Tennessee Claflin Shope

În oraș, eram unul din stocul celor luați în râs
Mai ales de oamenii de bun simț, după cum își ziceau ei –
Dar și de cei învățați, ca preotul Peet, care citea în limba greacă
La fel de cursiv ca în limba engleză.
Și asta pentru că în loc să vorbesc despre piața liberă
Ori să predic despre o formă sau alta de baptism,
În loc să cred că eficiența unei acțiuni
Este legată de faptul că cineva îți iese în cale cu o găleată plină
Sau că ai ridicat cuiele găsite pe drum în maniera corectă,
Sau că ai privit la luna nouă peste umărul drept,
Sau că reumatismul se poate vindeca folosind sticlă albastră,
Eu am crezut în independența și salvgardarea propriului spirit.
Înainte chiar ca Mary Baker G. Eddy
Să fi început ceea ce ea a numit știință, Biserica lui Christos-Scientistă,
Eu îmi luasem masteratul în "Bhagavad Gita";
Îmi vindecasem sufletul
Înainte ca Mary să se fi apucat de vindecat trupuri pe calea sufletului –
Pace tuturor lumilor!

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Daniel McCumber

Când am plecat în metropolă, Mary Mc Neely,
Am plecat să mă întorc pentru tine, da, așa a fost.
Dar Laura, fiica moșieresei,
S-a strecurat cumva în viața mea, atrăgându-mă la ea.
Apoi, după mulți ani, pe cine crezi că am întâlnit,
Daca nu pe Georgine Miner din Niles – un grăunte
De dragoste liberă, asemănătoare grădinilor în stilul lui Fourier,
Care înfloreau înainte de război în tot ținutul Ohio.
Diletantul ei de amant o obosise
Și ea s-a întors către mine căutând putere și comfort.
Era genul acela care plânge
Și pe care îl iei în brațe, pentru ca mai apoi
Să-ți mânjească fața cu nasul care-i curge
Și care își golește mucii pe tine;
Apoi îți mușcă mâna și fuge –
Iar tu rămai rănit să miroși cerul.
De aceea, Mary McNeely, n-am meritat
Nici măcar să-ți sărut cusătura rochiei.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

John Hancock Otis

În ce privește democrația, cred că voi,
Concetățenii mei, sunteți de acord
Că eu, care am moștenit mari averi, fiind născut într-un palat,
Am fost al doilea după nimeni din Spoon River
În devoțiunea mea pentru cauza Libertății.
În același timp, contemporanul meu, Anthony Findlay,
(Născut într-o baracă și începându-și cariera
Prin a căra apă muncitorilor de la stația căii ferate,
Devenind apoi el însuși muncitor,
Iar mai tarziu șef de echipă,
Pentru ca în final să ajungă superintendentul căilor ferate
Și să locuiască la Chicago),
A fost un adevărat vătaf de sclavi,
Măcinând sănătatea oamenilor prin extenuare,
Și un încrâncenat adversar al democrației.
De aceea te avertizez, Spoon River,
Și pe tine, o, Republică,
Ferește-te de omul care se ridică la putere
Cățărându-se pe spatele altora!

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Marie Bateston

Ai remarcat mâna sculptată Cu indexul îndreptat către cer.
Aceea este direcția, nici o îndoială.
Dar cum ar putea cineva să o urmeze?
Este bine, într-adevăr, să te abții de la crimă și adulter,
Să ierți aproapelui, să faci bine celorlalți, să slujești Domnului
Fără să-ți faci chip cioplit.
Dar, până la urmă, toate acestea sunt doar mijloace exterioare
Prin care, de fapt, îți faci ție un serviciu.
Esența interioară este libertatea,
Este lumina, puritatea –
Eu, de altfel, nu mai pot face nimic,
Dar tu caută și găsește esențialul sau ratează-l, conform viziunii tale.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

English Thorton

Ascultați! Voi, fii ai bărbaților
Care au luptat alături de Washington la Valley Forge
Și care l-au învins pe *Black Hawk la Starved Rock,
Ridicați-vă! Luptați cu descendenții celor
Care au cumpărat pământ, când acesta era doar nisip arid,
Știind înaintea altora planurile guvernului,
Și care au vândut arme și pături armatei lui Grant,
Care au ocupat funcții de frunte în primele legislaturi
Și-au luat mită de la căile ferate!

Ridicați-vă! Luptați cu filfizonii și cu farsorii,
Cu pretendenții, cu figuranții din coloana vertebrală a societății,
Cu țărănoii hrăpăreți care-și mărită fetele cu conți;
Luptați cu viermii care sapă la temelia marilor idei
Și cu gălăgioșii călăreți ai cauzelor generoase,
Și cu moștenitorii hoților de ieri.

Ridicați-vă! Recuperați-vă orașul
Recâștigați-vă Statul –
Voi care sunteți fiii fermierilor liberi din anii patruzeci!

[...] Citește tot

poezie de din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Eugenia Todd

Vi s-a întâmplat și vouă, trecători,
Să aveți o măsea care să vă asigure un continuu disconfort?
Sau o durere sub coaste care nu vrea nicidecum să cedeze?
Sau o tumoare malignă care crește zi de zi?
Astfel încât, chiar și în somnul cel mai profund,
Rămâne mereu prezentă o urmă de conștiință sau fantoma unui gând
Despre măsea, coaste, tumoare?
Tot așa o iubire rănită sau o ambiție îngenuncheată,
Sau o greșeală care ți-a contorsionat viața
Pentru totdeauna, până la sfârșit,
Ca măseaua sau durerea de sub coaste,
Va pluti prin visele tale din somnul final
Până când, la ieșirea din sfera lumii, libertatea absolută
Va veni la tine într-o dimineață ca la un om care pe neașteptate
Se trezește vindecat și bucuros!

poezie de din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

D-na Williams

Am fost confecționera de pălării
Despre care s-a tot vorbit, s-a tot mințit,
Mama Dorei,
A cărei ciudată dispariție
A fost pusă pe seama educației primite.
Ochii mei, deprinși cu frumusețea,
Au văzut multe dincolo de panglicile
Și fundele și fetrul,
Dincolo de paietele și de penele
Care fac fețele să pară dulci,
Părul negru sau auriu.
O să vă spun un lucru –
Și o să vă întreb un lucru:
Cele care fură bărbați
Poartă fard și ornamente,
Și pălării la modă.
Neveste, purtați-le și voi.
Pălăriile pot provoca
Sau pot preveni divorțuri –
Well, acum lăsați-mă să vă întreb:

[...] Citește tot

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Jacob Goodbey

Cum v-ați simțit, libertarienilor,
Voi care v-ați cheltuit talentele în saloane
Ridicând în slăvi rațiunea cea nobilă, ca și cum Libertatea
N-ar putea fi găsită decât stând prin baruri
Sau pe la mese și turnând în tine?
Cum te-ai simțit, Ben Pantier, și ceilalți de-o teapă,
Care ați aruncat cu piatra în mine ca fiind tiran,
Numindu-mă moralistul,
Fața ascetică mârâind împotriva prăjiturior Yorkshire,
A antricoatelor prăjite și a berii, a toleranței și a veseliei trandafirii –
Lucruri pe care oricum nu le vezi într-un bar?
Cum v-ați simțit după ce am părăsit lumea asta,
Iar zeița voastră, Libertatea, dovedită femeie ușoară,
A vândut străzile din Spoon River
Corporațiilor insolente
Care de la distanță echipează și conduc saloanele pierzării?
V-a trecut vreodată prin cap că libertatea personală
Este libertatea minții,
Mai degrabă decât cea a burții

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Anthony Findlay

Valabil atât pentru țară cât și pentru om,
Iar pentru o țară ca și pentru un om
Este mai bine să fie temută decât iubită.

Iar o țară mai degrabă rupe prietenia
Cu toate națiunile din lume
Decât să-și pericliteze bunăstarea,
Declar că pentru un om este mai rău dacă-și pierde
Banii decât dacă-și pierde prietenii.

Iată, rup cortina care-ascunde sufletul
Unei aspirații străvechi:
Când oamenii vociferează pentru libertate
Ei, de fapt, vor să se-înstăpânească peste cei cu adevărat puternici.

Eu, Anthony Findlay, care dintr-un umil sacagiu
M-am ridicat pe culmea eminenței
Până acolo încât spun mulțimii "Veniți" – și ei vin –
Sau spun mulțimii " Plecați,"
Afirm că unei națiuni nu-i va fi niciodată bine

[...] Citește tot

poezie de din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Jacob Goodpasture

Când a căzut Fort Sumter și a început războiul,
Am strigat din amarul sufletului:
"O, glorioasă republică, până aici ți-a fost!"
Când mi-au îngropat fiul soldat
În sunet de trompete și tobe,
Mi s-a frânt inima sub greutatea
Celor optzeci de ani și am strigat:
"Oh, fecior care ai murit pentru o cauză nedreaptă,
Luptând pentru lichidarea Libertății!"
Am ajuns aici sub iarbă.
Și acum, de la temelia timpului, văd:
De trei ori treizeci de milioane de suflete unite
Întru iubire pentru adevăr,
Crezând și așteptând nașterea
Unei Frumuseți noi,
Izvorând din Fraternitate și Înțelepciune.
Eu, fiind acum spirit, pot să văd Sosirea Lui Isus
Înainte ca voi să o puteți vedea.
Oricum, voi, specie de vulturi aurii întemeindu-vă cuibul mereu mai sus,
Rotindu-vă mereu mai sus, urmărind lumina soarelui

[...] Citește tot

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Sixsmith, dentistul

Crezi că odele și predicile,
Și bătutul clopotelor la biserici,
Și sângele celor bătrâni și-al celor tineri,
Martirizați pentru adevărul pe care l-au văzut
Cu ochii lor luminoși de multa credință în Dumnezeu,
Au realizat marile reforme din lume?
Crezi că Imnul de Bătălie al Republicii
S-ar fi auzit dacă sistemul sclvagist
Ar fi încoronat dominația dolarului,
În ciuda mașinii lui *Whitney de separat bumbacul,
A motorului cu abur, a laminoarelor, a telegrafului
Și a pieței libere a muncii?
Crezi că spelunca lui Daisy Fraser
Ar fi fost închisă și ea alungată
Dacă pentru ridicarea fabricii de conserve
N-ar fi fost nevoie de casa și de curtea ei?
Crezi cumva că încăperea lui Johnnie Taylor
Unde se juca poker și barul lui Burchard
Ar fi fost interzise dacă banii pierduți
Și cheltuiți pe bere și la cărți n-ar fi trebuit să ajungă,

[...] Citește tot

poezie de din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Elijah Browning

Eram în mulțimea copiilor
Care dansau la poalele muntelui.
A suflat o briză dinspre est și i-a măturat ca pe niște frunze
Dincolo de versanți...
Totul s-a schimbat.
Aici erau lumini zburătoare și luni magice, și se auzeau muzici nepământeane.
A căzut peste noi un nor.
Când s-a ridicat, totul era schimbat.
Acum eram printre mulțimi aflate în conflict.
Apoi o figură din aur strălucitor, și cineva cu o trompetă,
Și încă cineva purtând sceptru au stat în fața mea,
M-au luat în râs, au dansat rigadoon și pe urmă au dispărut...
Iarăși s-a schimbat totul.
Ieșind dintr-un lan de maci,
O femeie și-a dezgolit sânii și și-a ridicat gura întredeschisă spre mine.
Am sărutat-o.
Gustul buzelor ei era sărat.
M-am prăbușit extenuat.
M-am ridicat și m-am înălțat mai sus, dar o ceață ca aceea însoțind un iceberg
Mi-a acoperit pașii.

[...] Citește tot

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Lambert Hutchins

În afara acestui obelisc de granit, mai am două monumente:
Unul, casa pe care am construit-o pe deal,
În spirale, cu ferestre interioare și acoperiș din rocă metamorfică.
Altul, lacul din fața metropolei Chicago,
Unde calea ferată își are depoul,
Cu motoare fluierând și roți clăncănitoare,
Și fum și funingine aruncate peste oraș,
Și zgomotul mașinilor de-a lungul bulevardului –
Un loc pentru un depozit de deșeuri în portul
Marii metropole murdare ca o cocină.
Am pus umărul ca aceasta moștenire să fie dată
Generațiilor încă nenăscute, cu votul meu
În Camera Reprezentanților –
Scopul acțiunilor mele a fost punerea la adăpost
De la niciodată încetânda teroare a nevoilor.
Mi-am crescut fetele în blândețe
Încercând să le dau un sentiment de siguranță în viață.
Dar, vedeți, deși aveam măreața casă,
Libertatea de a intra oriunde și distincție locală,
Puteam să aud șoaptele, șoaptele, șoaptele,

[...] Citește tot

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Spooniada

Despre John Cabanis și mânie, și despre lupta
Părților ostile, și despre refuzul de a fi de partea întunericului
Care a făcut ca oamenii simpli să fie în favoarea
Libertății în Spoon River, și despre căderea
Familiei Rhodes, a căror bancă a produs deznădejdi
Și pagube inconmensurabile atâtora,
Stârnind ura care a aprins torța din mâinile lui Anarch
Spre a incendia curtea de justiție, pe ale cărei înnegrite ruine
S-a ridicat un templu mai trainic care să lumineze calea Progresului –
Cântă, tu, muză care ai dezmierdat cu zâmbete fața lui Chian
Și care ai văzut pe Greci și pe Troieni cățărându-se asemeni unor furnici
Peste Scamander, peste ziduri,
Vânători și vânați, și ruguri funerare,
Și hectacombe sacre – primele ruguri aprinse din pricina
Elenei care a fugit cu Paris, sufletul pereche, la Troia;
Și furia lui Peleus,
Decis să piardă Chryseis, frumoasa ofrandă
Adusă războiului, și partenera iubită.
Spune primul,
Tu, fiu al nopții, pe nume Momus, de ai cărui ochi

[...] Citește tot

poezie clasică de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Pentru a recomanda secțiunea cu Edgar Lee Masters despre libertate, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info