Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Edgar Lee Masters despre noapte

Edgar Lee Masters

William Goode

Pentru toți din oraș părea, fără dubii,
Că eu merg pe un drum sau pe altul fără nici un rost...
Dar aici lângă râu poți vedea la asfințit
Lilieci cu aripi moi zburând în zig zag, de colo colo –
Trebuie să zboare pentru a prinde hrana.
Și dacă vreodată, noaptea, te-ai rătăcit
În pădurea adâncă de lângă Miller's Ford,
Și te-ai îndreptat într-o direcție sau alta,
Încotro îți arată Calea Lactee,
Încercând sa-ți găsești cărarea,
Vei pricepe că mi-am căutat calea
Cu mult zel și că toate peregrinarile mele
Erau expediții înspre cunoaștere.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.
Edgar Lee Masters

D-na Benjamin Pantier

Știu, a spus că i-am prins sufletul în capcană
Cu un laț care l-a însângerat de moarte.
Că toți oamenii îl iubeau
Și că cele mai multe femei l-au compătimit.
Dar, ia, închipuieșteți că ești o adevărată doamnă, că ai gusturi delicate
Și că detești mirosul de whiskey și de ceapă,
Și că ritmul "Ode"-lor lui Wordsworth îți sună plăcut în urechi,
În vreme ce el de dimineața până noaptea
Tot repeta flecuri comune:
" Oh, de ce trebuie ca sufletul celor muritori să fie mândru?"
Și, apoi, închipuiește-ți
Că ești o femeie cu gust, talentată,
Și că singurul om cu care moralitatea și legea
Îți permit să ai legături maritale
Este exact omul care te umple de dezgust
De fiecare dată când te gândești la așa ceva,
Mai ales că te gândești la așa ceva
De câte ori îl vezi.
D-aia l-am alungat din casă
Să trăiască alături de câinele lui în camera puturoasă

[...] Citește tot

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Clarence Fawcett

Moartea neașteptată a lui Eugene Carman
M-a pus pe lista de promovare la leafa de cincizeci de dolari pe lună,
Așa cum spusesem în noaptea aceea soției mele și copiilor.
Dar n-a fost să fie – cred că
Bătrânul Rhodes mă suspecta că aș fi furat păturile
Și că le-aș fi vândut pe ascuns
Pentru a plăti facturile fetiței mele la doctor.
Apoi, repezindu-se ca ca o hultan, bătrânul Rhodes a lansat acuzarea,
Dar a promis să-mi ajute familia
Dacă mărturiseam, așa că am mărturisit,
Implorându-l să țină confesiunea departe de presă,
Am rugat editorii același lucru.
În acea noapte polițistul m-a ridicat de acasă
Și toate ziarele, cu excepția lui "Clarion",
M-au prezentat drept hoț.
În oraș bătrânul Rhodes era promotorul moralei creștinești
Și dorea ca prin mine să ofere un exemplu.
Oh, well, știți cât au plâns copii,
Cât de rușine i-a fost soției și cât m-a urât după aceea,
Și cum am ajuns să zac aici.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Paul McNeely

Dragă Jane! Zâmbitoarea mea Jane!
Cum te strecurai în salon (unde eu zăceam foarte bolnav)
Cu boneta ta de infirmieră și cu manșetele albe,
Mă țineai de mână și-mi spuneai surâzând:
" Nu ești chiar atât de bolnav – în curând te vei face bine."
Și cum ți se scurgeau gândurile, lichid, din ochi
Pentru a intra în ochii mei cum intră stropii de rouă
În inima unei flori.

Dragă Jane! Întrega avere a familei McNeely
N-ar fi putut cumpăra grija pe care mi-ai purtat-o,
Zi și noapte, noapte și zi;
Nici nu ți-ar fi putut plăti zâmbetele, nici căldura sufletului,
În mâinile tale mici și-a aflat odihnă fruntea mea.

Jane, am sperat și-am dorit să mă fac bine
Până în ultima clipă, când văpaia vieții mele
A trecut în bezna de deasupra discului nopții,
Pentru a-mi cuibări capul pe sânii tăi micuți
Și pentru a te strânge-n încleștarea iubirii –

[...] Citește tot

poezie de din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER, editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la noapte, dar cu o relevanță mică.

Edgar Lee Masters

Doc Hill

Am mers în sus și în jos pe străzi,
Aici și acolo, ziua și în orele nopții
Îngrijind toată sărăcimea bolnavă.
Știi de ce?
Soția mă ura; copilul își pierdu-se mințile.
Așa că m-am întors către oameni și mi-am revărsat dragostea către ei.
Plăcut a fost, la moartea mea, să văd mulțimea care m-a condus pe pajiștea verde
Și să aud șoaptele de dragoste și mâhnire.
Dar, o, Doamne, sufletul mi s-a zbuciumat, abia mai ținându-se
De pridvorul noii mele vieți,
Când am zărit-o pe Emily Stanton după stejarul cel mare de lângă groapă,
Ascunzându-se – ea și durerea ei!

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Homer Clapp

Adesea la poartă,
După ce o duceam acasă de la patinoar sau de la liturghie,
Aner Clute îmi refuza sărutul de despărțire,
Spunând că pentru așa ceva ar fi trebuit să fim logodiți,
Și cu o strângere de mână indiferentă
Îmi ura noapte bună.
Nici nu se stingea ecoul pașilor mei
că Lucius Atherton
(Am aflat asta când Aner a plecat la Peoria)
Intra la ea pe la fereastră sau o lua la plimbare
Dincolo de capătul golfului,
Peste câmp.
De supărare m-am retras în mine
Și am investit toți banii obținuți de pe domeniul moștenit de la tata
Într-o fabrică de conserve, pentru a obține funcția
De șef al departamentului contabilitate – și am pierdut totul.
Atunci am realizat că sunt unul dintre proștii Vieții
Și că numai în moarte aș putea fi tratat ca egal
Cu ceilalți oameni, m-aș putea considera om.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Arlo Will

Ai văzut vreodată
Un aligator
Țâșnind în aer din mlaștină
Și rămânând apoi orbit în lumina copleșitoare a amiezii?
Ai văzut, noaptea, caii din grajd
Tremurând și dând înapoi la vederea unei lanterne?
Ai mers vreodată prin întuneric
Și, brusc, o ușă neștiută s-a deschis înaintea ta,
Lăsându-te, ți s-a părut, în lumina a mii de lumânărele
Din ceară delicată?
Te-ai plimbat cu vântul bătându-ți în urechi,
Învăluit de lumina soarelui
Și ți-ai simțit deodată ființa inundată de o splendidă strălucire interioară?
Ieșind iarăși și iarăși din smârcuri,
Treci prin uși de lumină,
Prin multe câmpuri de splendoare,
Unde în jurul tău, neauzită, gloria se așează
Ca o abia căzută zăpadă.
Vei trece tu, o, suflet puternic, prin pământ
Și prin nenumărate ceruri

[...] Citește tot

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Rebecca Wasson

Primăvară și Vară, Toamnă și Iarnă și iarăși Primăvară,
Urmându-și una alteia, trecând pe lângă fereastra mea!
Și-au fost atâția ani în care le-am vegheat și numărat curgerea,
Ani în care de multe ori groaza mi-a umplut inima
Împreună cu sentimentul că devenisem eternă; am trăit
Parcă cel puțin o sută de ani! Și încă mai stau
Ascultând ti-tac-ul ceasornicului și răsuflarea vitelor, molcom㠖
Și țipetele gaiței în zbor printre frunzele care cad!
Singură zile și zile la rând, nesfârșite,
În casa unei femei afectate de vârstă, căruntă.

Iar în timpul nopții sau la lumina zilei privind afară pe fereastră,
Gândurile mele înotau înapoi, parcă prin apele unui timp infinit,
Spre Carolina de Nord din zilele tinereților mele,
Spre John, John al meu de departe, în războiul cu englezii,
Spre toți copii, și toți morții, și toate amărăciunile,
Scrutând pânza anilor întinsă ca o prerie din Illinois
Prin care s-au perindat marii eroi pe cai în spume,
Washington, Jefferson, Jackson, Webster, Clay.
O, tânără și frumoasă republică, ție, John al meu și cu mine,

[...] Citește tot

poezie clasică de din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Hod Putt

Zac aici aproape de cripta
Bătrânului Bill Piersol,
Care a devenit bogat făcând negoț cu Indienii și care
Mai târziu a profitat de Legea Falimentului
Și datorită ei a devenit mai bogat ca niciodată.
Eu, săturându-mă de trudă și de sărăcie
Și văzând în ce fel a crescut averea Bătrânului Bill și a altora,
Am tâlhărit un călător într-o Noapte lângă Lăstarișul lui Proctor,
Ucigându-l din greșeală în cursul întâmplării.
Pentru fapta mea am fost judecat și spânzurat,
Ăsta a fost felul meu de a da faliment.
Acum, noi cei care am abordat cu viziuni diferite legea falimentului,
Dormim alături în pace.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Barry Holden

În ziua când sora mea, Nancy Knapp,
Și-a dat foc la casă,
Îl judecau pe doctorul Duval
Pentru moartea Zorei Clemens;
Stătusem în tribunal două săptămâni
Urmărind procesul, ascultând fiecare martor.
Era clar că el o lăsase însărcinată după ce o adusese în familie
Și că nu avea cum să lase
Copilul să se nască.
Well, atunci ce să spunem despre mine, cu opt copii,
Plus unul pe drum și cu ferma
Ipotecată lui Thomas Rhodes?
Când am ajuns acasă în noaptea aceea
(După ce ascultasem povestea călătoriei cu mașina
Și descoperirea Zorei în șanț),
Primul lucru pe care l-am văzut, chiar lângă trepte,
Unde băieții săpaseră căutând viermi pentru momeală,
A fost securea!
Și, cum intram, am dat peste nevastă-mea,
Stând înaintea mea, mare, gravidă.

[...] Citește tot

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Oscar Hummel

Bâjbâiam prin întuneric,
Era un cer pâclos, cu doar cateva stele
Dupa care încercam să mă ghidez pe cât de bine eram în stare.
Era ora nouă; mă străduiam să ajung acasă.
Deși ținusem drumul,
Cumva mă rătăcisem.
Apoi, cu mers nesigur am trecut printr-o poartă în curtea cuiva
Și am strigat în gura mare:
"Hei, Violonistule! Ei, Mr. Jones"
(Credeam ca e casa lui și că el mi-ar fi putut arăta calea.)
Dar cine a ieșit afară, dacă nu A. D. Blood,
În cămașă de noapte, agitând un ciomag
Și înjurând blestematele de restaurante
Și criminalii care cresc în ele?!
"Tu, bețivule de Oscar Hummel", a spus,
Cum stăteam acolo clătinându-mă încoace și încolo
Sub loviturile de ciomag –
Până când am căzut mort la picioarele lui.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River (1915), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Isa Nutter

Doctorul Meyers a spus că am satiriázis,
Iar doctorul Hill că mai degrabă-ar fi leucemie –
Însă eu știu de ce-am ajuns aici:
Aveam șaizeci de ani, dar eram zdravăn ca un bărbat
În putere, de treizeci și cinci sau patruzeci de ani.
Și n-a fost din cauză că scriam o scrisoare pe zi,
Nici pentru că mă culcam, șapte zile pe săptămână, noaptea târziu,
Și n-a fost din cauza stresului de-a mă gândi mereu la Minnie.
Și n-a fost nici teama sau vreo gelozie înspăimântătoare,
Sau încercările necontenite de a pătrunde
În mintea ei fermecătoare, sau simpatia
Pentru viața nenorocită pe care a dus-o
Cu soțul de-al doilea –

Nimic din toate acestea nu m-au pus la pământ –
Ci numai vociferările fiicelor și amenințările fiilor,
Rânjetele și blestemele tuturor rudelor mele,
Iar asta până în ziua în care ne-am dus pe furiș la Peoria
Și m-am căsătorit cu Minnie, împotriva voinței lor –
Acum, de ce vă mai mirați că testamentul meu a fost făcut

[...] Citește tot

poezie de din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Doctor Meyers

Nici un om, în afara doctorului Hill,
Nu a făcut mai mult pentru oamenii acestui oraș decât mine.
Și toți cei slabi, cei sfârșiți, cei disperați
Și cei care nu puteau plăti se îngrămădeau la ușa mea.
Eu eram cel cu inima bună, abordabilul doctor Meyers.
Eram sănatos, fericit, cu o stare materială comfortabilă,
Binecuvântat cu o tovarașă de viața plăcută, cu copiii mari,
Toți căsătoriți, ducând-o bine pe lume.
Dar iată, într-o noapte, Minerva, poetesa,
În necaz, mi-a bătut la ușă, plângând;
Am încercat să o ajut – a murit –
M-au acuzat, ziarele m-au discreditat,
Soția mea s-a stins de inima rea,
Iar mie pneumonia mi-a dat lovitura de grație.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Andy, paznicul de noapte

În pelerina mea spaniolă,
Cu vechea pălărie pleoștită
Și cu galoșii de fetru,
Și cu Tyke, câinele meu credincios,
Și cu bastonul din lemn de nuc american,
Mă strecuram cu felinarul în mână
Prin piață de la o ușă la alta,
În vreme ce stelele se ridicau și dispăreau de pe cer,
Și clopotul din turn murmura
În bătaia vântului;
Și pașii trudiți ai bătrânului doctor Hill
Răsunau ca și cum ar fi trecut pe-acolo un somnambul,
Iar undeva departe cânta un cocoș.
Acum altcineva stă de veghe în Spoon River,
Așa cum alții au stat înaintea mea.
Și-aici ne odihnim noi, doctorul Hill și cu mine,
Unde nimeni nu comite spargeri și nu fură,
Și nici nu-i nevoie ca cineva să țină de pază.

poezie de din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Rosie Roberts

Eram bolnavă, dar, mai mult de atât, eram sătulă
De corupția din poliție și de nedreptățile din jocurile vieții.
Așa că i-am scris Șefului Poliției din Peoria:
"Sunt aici în casa copilăriei mele din Spoon River,
Stingându-mă încet.
Vino și mă ridică, eu l-am ucis
Pe singurul fiu al Negustorului, în casa Madamei Lou,
Iar hârtiile în care se spune că s-ar sinucis
În casa lui în timp ce curăța o armă de vânătoare
Sunt o minciun㠖 ca diavolul să ascundă scandalul
Mitei pentru publicitate.
L-am ucis în camera mea, la Madam Lou,
Pentru că m-a lovit până-am căzut jos când i-am spus
Că, în pofida tuturor banilor pe care îi are,
În noaptea aceea îmi voi întâlni iubitul."

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Faith Matheny

Prima oară nu vei ști ce înseamn㠖
Și poate nu vei ști niciodată,
Și poate nu-ți vom spune niciodat㠖
Aceste scurte iluminări din sufletul tău,
Asemenea scânteierilor fulgerului printre nori albi,
La miezul nopții când este lună plină.
Ele vin când ești singură sau poate
Când stai cu prietenul tău și, pe negândite,
O tăcere grea cade peste cuvinte, și ochii lui
Fără să clipească strălucesc privindu-te.
Atunci, voi doi ați văzut împreună secretul.
El vede în tine și tu vezi în el.
Și rămâneți acolo înfiorați că misterul
Care stă în fața voastră vă va lovi și ucide
Cu o splendoare ca aceea a Soarelui.

Fiți fără teamă, ca toate sufletele care au asemenea viziuni,
Așa cum trupul vostru este viu, iar al meu mort,
Tocmai ați prins o adiere din mireasma subtilă a eterului,
Rezervată lui Dumnezeu Însuși.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Emily Sparks

Unde este copilul meu, copilul meu,
În care parte a lumii?
Băiatul pe care, dintre toți din școală, l-am iubit cel mai mult?
Eu, profesoara, fata bătrână, inima castă,
Care i-am considerat pe toți elevii copii mei,
L-am cunoscut într-adevar pe copilul meu,
Când am crezut că este un spirit în flăcări,
Activ, întotdeauna având înalte aspirații?
O, copile, copile pentru care m-am rugat și m-am tot rugat,
În multele ore de veghere ale nopții,
Îți amintești epistola în care ți-am scris
Despre dragostea minunată a lui Hristos?
Dacă ai primit-o sau nu,
Băiatul meu, oriunde te vei fi aflând,
Lucrează pentru propriul tău suflet,
Astfel încât toată țărâna care ești, toată zgura din tine,
Să îngenuncheze în fața focului tău interior
Până când din foc nu mai rămâne nimic, doar lumina!...
Nimic în afară de lumină!

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Jeduthan Hawley

Va fi fost un ciocănit în ușă
Și eu mă voi fi sculat în miez de noapte pentru a merge la atelier,
Unde trecători întârziați vor fi auzit ciocăniturile
Din timpul fixării scândurilor funerare și prinderii satinului.
Adesea m-am întrebat cine mă va însoți plecând cu mine
Către ținutul îndepărtat, numele nostru devenind tema
Discuțiilor din acea săptămân㠖 pentru că am constatat
Că întotdeauna se pleacă în pereche.
Chase Henry a fost însoțit de Edith Conant;
Și Jonathan Somers de Willie Metcalf;
Și Editor Hamblin de Francis Turner,
Pe când tocmai se ruga să trăiască mai mult decât Editor Whedon,
Și Thomas Rhodes de vaduva McFarlane;
Și Emily Sparks de Barry Holden;
Și Oscar Hummel de Davis Matlock;
Și Editor Whedon de Fiddler Jones;
Și Faith Matheny de Dorcas Gustine.
Iar eu, cel mai sobru om din oraș,
Am trecut dincolo împreună cu Daisy Fraser.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Ippolit Konovaloff

Eram armurier în Odesa.
Într-o noapte polițiștii au năvălit în camera-n care
Unul din grupul nostru citea din Spencer.
Ne-au confiscat cărțile și ne-au arestat.
Eu am reușit să evadez și am venit la New York,
Apoi m-am mutat la Chicago și-apoi la Spoon River,
Unde pot citi liniștit pe Kant
Și unde îmi câștig traiul reparând arme!

Priviți-mi matrițele! Arhitectura mea!
Una pentru țeavă, una pentru percutor
Și altele pentru celelalte părți ale armei!

Well, acum să presupunem că nici un armurier în viață
N-ar avea decât duplicate ale acestor matrițe
Pe care tocmai vi le arăt – well, toate armele ar fi
La fel, cu un percutor care lovește
Capsa și cu o țeavă care imprimă direcția,
Toate acționând pentru ele însele
Și totodată una împotriva alteia.

[...] Citește tot

poezie de din epitaf din Antologia de la Spoon River - editura CORESI, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Silas Dement

Era lună plină și pământul scânteia
Acoperit de bruma proaspăt căzută.
Era miezul nopții și nici un suflet în jur.
Pe hornul de la curtea de justiție
Se strecura un fum cenușiu repede
Izgonit de vântul de nord-est.
Am dus scara la baza treptelor
Și am sprijinit-o de ușorul ușii
La intrarea în pod;
M-am târât pe sub acoperiș printre căpriori
Și am aruncat peste bătrânele lemne
Un braț de cârpe îmbibate cu petrol.
Pe urmă am coborât și am plecat de acolo.
Nu peste mult timp s-a auzit clopotul pompieriei –
Bang! Bang! Bang!
Și brigada de pompieri din Spoon River
A sosit cu găleți și a început să arunce apă
Peste flăcările magnifice care deveneau din ce mai fierbinți,
Mai înalte și mai strălucitoare, până când pereții din bârne au căzut,
Iar coloanele de calcar unde era așezat Lincoln

[...] Citește tot

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Edgar Lee Masters despre noapte, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info