Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Edgar Lee Masters despre sărăcie

Edgar Lee Masters

Nicholas Bindle

Nu v-a fost rușine de voi înșivă, concetățenii mei,
Când mi-a fost evaluată averea și fiecare a aflat
Cât de modestă era? –
Voi care m-ați tot vânat cât am trăit,
Să dau, să dau, să dau la biserici, la săraci,
Să dau orașului – eu care déjà dădusem prea mult.
Și să nu credeți că nu știu
Că orga pe care am dăruit-o bisericii
A fost folosită de diaconul Rhodes –
Cel care m-a doborât și m-a ruinat –
Când, după ce a fost achitat, a ținut prima slujbă.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.

Textele de mai jos conțin referiri la sărăcie, dar cu o relevanță mică.

Edgar Lee Masters

John Wasson

Oh! Iarba udă de rouă de pe pășunea din Carolina de Nord
Prin care Rebecca se ținea de mine plângând, plângând, plângând,
Cu un copil în brațe și cu alți trei alergând alături, plângând,
Prelungind despărțirea – eu plecam la războiul cu englezii;
Și-apoi anii lungi și grei până în ziua bătăliei de la Yorktown.
Și-apoi căutarea Rebeccăi,
Pe care am găsit-o într-un târziu în Virginia,
Doi copii muriseră-între timp.

Într-un car cu boi ne-am dus în Tennessee,
De acolo, după niște ani, în Illinois,
Pentru a sfârși aici, în Spoon River.
Am cosit iarba bizonului,
Am doborât păduri,
Am ridicat școli, am construit poduri,
Am croit drumuri, am cultivat câmpuri,
Singuri cu sărăcia, cu calamitățile, cu moartea –

Dacă Harry Wilmans care a luptat în Filipine
Nu are un drapel pe mormânt,

[...] Citește tot

poezie clasică de din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Russian Sonia

Eu, născută în Weimar
Dintr-o mamă franțuzoaică
Și un tată german, un foarte învățat profesor,
Orfană de la paisprezece ani,
Am devenit dansatoare, cunoscută ca rusoaica Sonia
Pe toate bulevardele Parisului,
Amanta în tinerețe a diversi duci și conți,
Iar mai târziu a artiștilor săraci și a poeților.
La patruzeci de ani, passé, venind spre New York
Am întâlnit pe navă pe bătrânul Patrick Hummer,
Robust, cu fața roșie, deși trecuse de șaizeci de ani,
Care se întorcea din Germania, de la Hamburg,
Unde vânduse un caric de vite.
El m-a adus la Spoon River și am trăit aici amândoi
Douăzeci de ani – toți credeau ca suntem căsătoriți.
Stejarul de lângă mine este locul favorit de hârjoană
Al gaițelor albastre care se ceartă, se ceartă toată ziua.
Și de ce nu? Mâna de praf care sunt acum râde
Gândindu-se la chestia plină de umor care este viața.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Hod Putt

Zac aici aproape de cripta
Bătrânului Bill Piersol,
Care a devenit bogat făcând negoț cu Indienii și care
Mai târziu a profitat de Legea Falimentului
Și datorită ei a devenit mai bogat ca niciodată.
Eu, săturându-mă de trudă și de sărăcie
Și văzând în ce fel a crescut averea Bătrânului Bill și a altora,
Am tâlhărit un călător într-o Noapte lângă Lăstarișul lui Proctor,
Ucigându-l din greșeală în cursul întâmplării.
Pentru fapta mea am fost judecat și spânzurat,
Ăsta a fost felul meu de a da faliment.
Acum, noi cei care am abordat cu viziuni diferite legea falimentului,
Dormim alături în pace.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Lillian Stewart

Am fost fata lui Lambert Hutchins,
Născută într-o cabană de lemn lângă moară,
În spatele conacului cu turnuri, cu balcoane rotunde și acoperiș din piatră tăiată.
Cât de mândră era mama de acea clădire,
Cât de mândră de ascensiunea tatei în lume!
Iar tata ne iubea și ne veghea,
Păzindu-ne fericirea.
Dar cred că era blestemată casa,
Pentru că averea tatei, lăsând conacul deoparte, era neînsemnată.
Când soțul meu a înțeles că s-a căsătorit
Cu o fată care era în realitate săracă,
A început să ia în râs turnurile casei
Și să spună că era de fapt una din fraudele lumii,
O capcană perfidă ridicată pentru a înșela tinerii, clădind în ei speranța
Unei oferte care nu va deveni niciodată realitate –
Și că un om care își vinde votul
Trebuie să fi primit în schimbul trădarii electoratului destui bani
Pentru a își întreține bine familia.
M-a exasperat până acolo că m-am întors acasă
Și am trăit necăsătorită până am murit,

[...] Citește tot

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Tăcere

Am cunoscut tăcerea mării și pe cea a stelelor,
Și tăcerea orașului când doarme,
Și tăcerea bărbatului și-a fecioarei,
Și tăcerea celor bolnavi
Când privirea lor rătăcește prin cameră.
Și întreb, pentru-a înțelege:
Care este folosul limbajului?
Un animal sălbatic geme de câteva ori
Atunci când moartea-i răpește odraslele.
Iar noi amuțim în fața aceleiași realități –
Nu mai putem vorbi.

Stând în fața băcăniei,
Un băiețaș curios întreabă-un bătrân soldat,
"Cum ți-ai pierdut piciorul?"
Iar soldatul se-învăluie într-o tăcere opacă,
Mintea-i zboară departe,
Dar nu mai poate ajunge la Gettysburg.
Revine zâmbind
Și spune," Un urs a rupt o bucată din el."

[...] Citește tot

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Doctor Siegfried Iseman

Când mi-au înmânat diploma mi-am promis
Că voi fi bun
Și înțelept, și curajos, și de ajutor altora;
Mi-am spus că voi urma crezul creștin
În activitatea mea medicală!
Cumva, lumea și ceilalți medici
Știu ce-i în inima ta imediat ce-ai luat
Asemenea solemne decizii sufletești.
Rezultatul este că te vor face să mori de foame.
La ușa ta nu vor bate decât nevoiașii
Și tu vei descoperi prea târziu că fiind medic
Este de fapt doar un fel de a-ți câștiga existența,
Iar când ești sărac și porți în cârcă
Nu numai crezul creștinesc, ci și o soție, și mulți copii,
E deja prea mult!
De aceea am inventat Elixirul Tinereții,
Fapt care m-a aruncat direct în închisoarea de la Peoria,
Etichetat drept șarlatan și escroc.
De prea-onestul Judecător Federal!

poezie de din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Judecătorul de plasă

Luați aminte, trecătorilor, la adâncile eroziuni
Săpate de vânturi și ploi în piatra mea de mormânt –
Aproape ca și cum intangibila Nemesis sau ura
Și-ar scrie punctele de vedere despre mine,
Pentru distruge și nu pentru a îmi prezerva memoria.
În viață am fost Judecător de plasă - itinerant,
Un marcator de însemne,
Decizând cazurile pe baza punctelor înregistrate de juriști,
Nu pe baza dreptului rezultând din însuși cazul respectiv.
O, vânt și ploaie, lăsați-mi în pace piatra mormântului
Pentru că pedeapsă, mai grozavă decât mânia celor neîndreptățiți
Și blestemelor celor săraci,
Este să zac fără a putea să mă apăr, dar având viziunea întreagă,
Văzând că chiar Hod Putt, ucigașul,
Spânzurat prin sentința mea
Era inocent la suflet comparat cu mine.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Harry Carey Goodhue

Nu v-ați mirat nicidecum, voi, neghiobii din Spoon River,
Când Chase Henry a votat contra barurilor,
Răzbunând-se pentru că fusese alungat din ele.
Însă nimeni dintre voi n-a fost destul de destupat la minte
Să-mi calce pe urme și să afle
Că sunt fratele spiritual al lui Chase.

Vă mai amintiți când am luptat
Împotriva băncii și a Curții de Justiție
Pentru că-și însușeau bani din fondurile publice?
Dar când m-am ridicat împotriva celor care ne conduceau,
Pentru că-i înglodau cu taxe pe cei săraci?
Dar când m-am împotrivit celor de la salubritate
Pentru că-și însușeau banii noștri, scumpindu-ne viața?
Dar când am luat în umăr pe afaceriști,
Cine a fost alături de mine?

Apoi, vă amintiți:
Scuturându-mă de spectrul înfrângerii
Și de epava carierii mele,

[...] Citește tot

poezie de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Pentru a recomanda secțiunea cu Edgar Lee Masters despre sărăcie, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info