Eduard Dorneanu despre anotimpuri

Gothic 48

Vara pleacă
Alerg împreună cu mary ann nicholls
Intuiţia masculină îmi spune că trebuie să ocolesc staţiile de ecou

Nu există efect final sau exonerare
Urcăm şase sute şaizeci şi cinci de trepte murdare
Mary ann se opreşte şi îşi lipeşte sânii de iunia claudilla
Linia vieţii îmi zvâcneştete în palmă
şi simt cum o lamă de pumnal îmi mutilează amintirea primei
şi singurei iubite

duc hainele iubitei la medina segovia
prostituatele rămân lipite una de alta ca nişte noduri carnale
diavolul le şopteşte cuvintele delfinei margareta
"qu ‚ on en parle plus"

Încă un anotimp a intrat în albastru
Stai liniştită îi spun iubitei lasă visele să şoptească
Cum şoptesc visele mă întreabă ea
Ca apele rănite de maluri

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu din Sacra erotica (2015)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabie în deşert

tu eşti corabia mea iar eu deşertul tău.
umbrele noastre dansează noapte de noapte în catedrala iubirii
călcând peste florile aruncate de anotimpurile tinereţii fără sfârşit.
urletul oceanului nu se aude, rafalele furtunii nu mă mişcă din braţele tale,
şi zeii plâng însinguraţi numărând mângâierile,
mereu numărând.

tu eşti corabia mea iar eu deşertul tău,
o lume întreagă încearcă să ne închidă dragostea într-o stea de nisip.
de aceea trebuie să murim departe de lume
minţindu-ne sângele că am fost cu adevărat fericiţi.

tu eşti corabia mea iar eu deşertul tău,
eu navighez în sângele tău căutând fericirea.
tu te acoperi cu mine,
ca să uiţi să trăieşti...

poezie de Eduard Dorneanu (3 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gothic 17

stai lângă mine,
vin valurile să ne despartă nefericirea în părţi inegale,
stai lângă mine.

nu te întrista,
anotimpurile îţi vor mutila faţa cu zile mohorâte.
apocalipsa e încă departe de coliba noastră,
întâi vor veni să ne fure visele profeţii mincinoşi,
apoi ne vom vinde copiii nenăscuţi unor ursitoare de sticlă.
stai lângă mine,
vin vânturile să ne dezbrace pomii de lumină,
stai lângă mine.

nu dispera,
culorile se amestecă
pe petecul de cer rămas nepângărit.
vom alerga goi printre focurile aprinse de centauri
mă vei simţi în tine ca pe o a treia inimă
bătăile ei îţi vor schimba numele, sângele, viaţa.
stai lângă mine,

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (30 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mantia albă a vântului

moartea s-a mutat în oglindă, alături de imaginea ta.
păreaţi două surori gemene pierdute în nerăbdarea timpului.
tu îmi spălai sabia cu lacrimi prefăcute şi incantaţii învăţate de la druizii străbuni.
cu ochii închişi de durere am spart în mii de cioburi imaginea divină
şi de atunci pământul ne-a acoperit visele.

călătoresc prin lume în căutarea celorlalte cuvinte sacre.
am navigat pe oceane, am străbătut cărările marilor munţi.
ţi-am strigat numele în faţa altarelor de sânge ale unor popoare dispărute.
vântul mi-a ţinut în mâinile lui inima rănită,
dar nu te-am regăsit.

pe urmele mele moartea a sădit florile negre ale tristeţii,
anotimpuri incerte mi-au amanetat tinereţea unor zei fără aripi.
strângând în palme cioburile unei neîmplinite iubiri,
am desenat pe mormintele tuturor celor ce s-au sinucis,
un cer pentru doi.

corbul din turnul de piatră m-a urmat pretutindeni,
până la marginea ultimei speranţe

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (12 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinucidere

nu am reuşit să ajung la timp pentru a opri gestul tău disperat,
ai hotărât că e mai bine să zbori fără mine,
dincolo de iubire, dincolo de regret.
ţi-ai adunat toate nimicurile într-o singură metaforă călăuzită de o spaimă ce îţi ardea aşteptarea.
am alergat disperat sperând să ajung lângă ţine înainte de a pleca lumina,
mi-am simţit picioarele de plumb iar paşii răsunau ca limba unui clopot ce anunţa moartea cu indiferenţă.

părinţii tăi mi-au cerut să îţi ard trupul în cuptorul unui august nemilos,
mi-au reproşat că din cauza mea ai plecat să cauţi binecuvântarea într-un loc păgân,
departe de casa părintească.
i-am ascultat răbdător cu capul plecat în praful amintirilor,
apoi am primit lovitură după lovitură din partea tuturor necunoscuţilor ce te doreau înapoi.

după ce patru anotimpuri au dansat pe mormântul tău acoperit de lacrimi mincinoase
m-am furişat să îţi sărut umbra însângerată de atâta aşteptare.
te-am găsit la fel de frumoasă, îngropată de vie într-un pământ străin
părul îţi crescuse atât de mult încât devenise văl de mângâiere pentru îngerii căzuţi.
pe faţa ta crescuse iederă şi floarea neuitării
iar eu am râs de durere, iubito,
am râs.

poezie de Eduard Dorneanu (14 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânări neaprinse

În fiecare primăvară florile de pe mormântul tău miros a tinereţe pierdută,
aştept ca în locul lor să apară degetele tale, ochii tăi.
aud cum strigi sub muntele de pământ cuvinte de iubire aşa cum nimeni viu
nu poate rosti.
mă rogi să gonesc veşnicia,
să mă lupt cu Dumnezeu.
îţi promit cu ochii la cerul bandajat de nori purpurii lucruri imposibile
şi plec să unesc aşteptarea cu neuitarea
în apropierea Ursei Mari...

vara vine ca o prostituată fardată, cu sânii goi şi buzele pline de piercinguri argintii
atingerea ei nu mă sperie, cuvintele ei nu mă dor.
stăm îmbrăţişaţi fără să ne iubim aşteptând ca unul din noi să cedeze
înainte de sfârşitul lumii,
şi asta e divin.

toamna se cuibăreşte în biblioteca fără cărţi.
amăgeşte muzele abandonate de zei.
ne mângâiem un timp aşteptând că Pan să domolească toţi caii sălbatici ai stepei
cu poemele mele încă nescrise.

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (9 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profeţii mincinoase

mâine voi scrie despre buzele tale, despre atingerea ta.

astăzi nu.

astăzi sunt hotărât să îţi sădesc un pom fără roade în trupul tău nemişcat.

mâine voi scrie despre părul tău, despre curgerea lui firească între minut şi anotimp.

astăzi nu.

astăzi sunt hotărât să cobor îmbrăcat în frac şi să ciocnesc cupe goale cu îngerii de piatră.

către prânz voi îmbrăca armura verbului impersonal.

zeii se vor ascunde lăsând Olimpul pradă cântecelor gothice.

cortegiul nostru se va împiedica de trupurile giganţilor, ciclopilor şi gorgonelor otrăvite
de mesageri fără milă
dar nimeni nu ne va putea opri să privim amurgul de pe crestele disperării.

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (23 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!