Gothic 17
stai lângă mine,
vin valurile să ne despartă nefericirea în părți inegale,
stai lângă mine.
nu te întrista,
anotimpurile îți vor mutila fața cu zile mohorâte.
apocalipsa e încă departe de coliba noastră,
întâi vor veni să ne fure visele profeții mincinoși,
apoi ne vom vinde copiii nenăscuți unor ursitoare de sticlă.
stai lângă mine,
vin vânturile să ne dezbrace pomii de lumină,
stai lângă mine.
nu dispera,
culorile se amestecă
pe petecul de cer rămas nepângărit.
vom alerga goi printre focurile aprinse de centauri
mă vei simți în tine ca pe o a treia inimă
bătăile ei îți vor schimba numele, sângele, viața.
stai lângă mine,
[...] Citește tot
poezie de Eduard Dorneanu (30 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Șoapta dimineților risipite
așa cum ți-am promis înainte ca o stea să îți poarte numele și tristețea,
ți-am aruncat cenușa din urnă în apele oceanului purpuriu al durerii.
nu am știut cum și în ce fel să îți pomenesc numele acolo unde oamenii îl caută pe Dumnezeu,
am lăsat doar orga să îmi taie felii din suflet
răscolind amintirile.
privirile copiilor ce așteaptă să devină bărbați mi-au spălat părul de sângele tău
iar nerăbdarea fecioarelor ce își doresc mutilarea sufletească
m-au înălțat deasupra sentimentului culpabilității absolute.
rănit de spinii trandafirilor furați de pe mormintele mamelor fără copii
Iisus și-a rezemat suferința de umărul lui Philippe de Milly.
când va sosi toamna voi căuta cel mai înalt copac din pădurea nebună,
din el voi sculpta o cruce cu o mie de brațe și un singur Dumnezeu.
umbra ei îți va păstra numele până la sosirea cocorilor,
până atunci.
despre întunericul ce te-a închis într-o colivie de pământ
e prea târziu să îți vorbesc...
poezie de Eduard Dorneanu (25 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sala armelor
m-am așezat jos lângă patul tău ce dintr-o dată îmi părea uriaș,
mâna ta dreaptă atârna însângerată iar stropii de viață desenau cercuri,
multe cercuri.
am stat cu spatele la tine până când ai închis ochii pentru veșnicie,
nu am dorit să îți văd convulsiile schizoide de dinaintea ultimului zbor.
ca o băutură amară, moartea m-a chemat lângă trupul tău din care durerea absenta motivat,
te-am stropit cu picături de apa neîncepută și ți-am povestit ceva ce între timp am uitat.
două nopți am stat îmbrățișați între moarte și moarte.
Thanatos a fost răbdător și a stat departe de întrebările noastre copilărești.
apoi, într-o zi ai început să miroși a pământ amestecat cu uitare.
dintr-o lume întunecată, mi-ai cerut să te strig în toate zilele ce vor urma,
cu numele unei femei necunoscute.
când dimineața a venit să îți ardă scrisorile de dragoste,
paharul era gol,
lumânarea stinsă...
poezie de Eduard Dorneanu (16 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la copilărie, dar cu o relevanță mică.
Octombrie
am așteptat de partea cealaltă a cerului un semn de la Tine,
timpul trecea greu,
poeziile scrise cu sânge adunau în jurul lor ochii animalelor de povară.
în fiecare zi albastrul singurătății îmi desena buzele Tale,
soarele râdea de jocul nostru copilăresc,
râdea.
sinucigașii treceau pe lângă mine negându-ȚI existența,
imaginile lor păreau ceva între binecuvântare și incest.
cu fața întoarsă către lumină am continuat să scriu rugăciunile de piatră
ploile m-au binecuvântat cu nebănuite dureri.
luna plângea uimitâ de tristețea unei copilării retrăite la nesfârșit,
plângea...
inelele fuseseră pierdute pe drumul durerii ce ducea către Perigueux
cuvintele noastre nu mai pot schimba nimic dintr-o hotărare luată în pripă.
poezie de Eduard Dorneanu (6 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de octombrie
douăsprezece lumânări din ceară neagră stinse pe pieptul meu,
șerpii gorgonelor sărutându-mi pleoapele obosite,
zeița nereidă Thetis murmurând incantații la mormântul lui Achille,
centaurul Hiron culegându-mi strugurii necopți,
numele iubitei...
pașii călăuzei rătăciți pe cărări blestemate,
chemarea catedralelor gothice înconjurate de sârma ghimpată,
brațele muezinilor răsturnând echilibrul firesc al tăcerilor lumii,
poeziile negre răsucind spada în trupul cuvântului pur,
numele iubitei...
vâslele argonauților înfipte în nisipul de aur al insulei lui Eete,
testamentul faraonului copil ucis de o toamnă lacomă de sângele tinereții,
măștile de carnaval ale sfinților părinți lăsate în confesionalul unui papă nebun,
haina de mireasă a Lucreziei de Borgia îmbrăcată de îngerul căzut al durerii,
numele iubitei...
jurământul fals din pridvorul vieții,
drumul către da,
[...] Citește tot
poezie de Eduard Dorneanu (3 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana de Bucovina
bunica mea a fost o amforă ferită ochilor lumii de către un stăpân gelos,
vinul băut din ea avea gustul amărui al strugurilor descântați cu roua de Bucovina.
pe degete purta inele de iarbă scânteind a tinerețe veșnică
iar cuvintele ei sărbătoreau o fericire promisă, așteptată, neuitată.
dacă ar fi știut să scrie poate ar fi descris cum se adună negurile deasupra munților străbuni
sau cum se strang flacaii satului înainte de a pleca în cătănie.
dar în sătucul meu, femeile învătau să scrie abia la bătrânețe,
literele lor erau șchioape, urâțite de așteptare și adeseori cu adevărat triste.
bunica mea nu a avut niciodată inel de aur sau brățară de argint,
poate că pielea ei nu rezista la răceala acelor podoabe.
singura ei bucurie a fost aceea de a păzi lângă focul iubirii,
numele neamului meu.
anii s-au succedat amețitor în Țara de fagi.
pârâurile au secat iar râurile au devenit nestemate pe cer.
copiii sătucului au plecat în războaie,
mulți nu s-au mai întors.
cu toate astea, preotul satului îi strigă pe toți în fiecare duminică
ca un apel continuu la neuitare,
ca un apel continuu la conștiința colectivă.
[...] Citește tot
poezie de Eduard Dorneanu (24 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altarul tinereții veșnice
iubita mea coace pâine în cuptorul lui august,
stau la pândă flămând și trist așteptând să fiu miluit cu trup de grâu amestecat cu iubire.
foamea mă trage de plete, simt cum se apropie pământul de buzele mele
și îmi vine să îmi țip vinovăția pe ulițele neuitate ale copilăriei.
mă simt atât de păgân în fața sfintei pâini,
ochii îmi curg precum rugăciunile mincinoase
nici un cuvânt nu îmi poate rupe în două așteptarea, nici unul.
în palmele întinse primesc cerul trist al ochilor tăi
și felia de pâine udată cu roua dimineților amânate.
poezie de Eduard Dorneanu (14 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupoaica Frantei
ne-am intalnit intamplator intr-un port fara far,
la sud de capatul lumii.
ai crezut ca sunt Roger Mortimer si ai brodat cerul cu buzele in mii de culori,
unele apasatoare,
altele nu.
copiii nostri nu s-au nascut desi am avut mereu parte de ploi amestecate cu sange de inger,
turnul de piatra ne-a strans intre zidurile lui
implinind profetia.
dupa ce trupurile noastre au ramas fara inimi,
legenda a mai hoinarit un timp prin orasele obosite de menestreli apatici, rautaciosi.
apoi parintii ne-au ars cuvintele de dragoste intr-un loc tainic.
iubirea se vindea ieftin si lumea nu era pregatita pentru un compromis cu eternitatea.
ramas singur intre moarte si moarte,
am scris pe sabia credintei un nume de femeie:
Isabelle.
poezie de Eduard Dorneanu (3 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul în care nu e ascuns Sfântul Graal
am intrat călare în catedrala plină de oameni speriați,
preotul s-a ascuns într-o icoană murdară și a închis ochii tuturor sfinților părăsiți de credință.
vocea mea a răsunat ca o pedeapsă binecuvântată.
copiii femeilor părăsite mi-au sărutat cizmele prăfuite iar cerșetorii și-au întins hainele în fața mea
ca pe un covor peticit peste care calul meu a trecut fără grabă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină și întuneric.
am ridicat cravașa și am lovit în neștire pe cei îngenunchiați în fața unor chipuri fără viață,
dogma a plâns zgâriind vitraliile cu profeții despre altcineva.
îmbrăcat în haine de călugăr iezuit, Betrand de Blanchefort a recitat poemul durerii
apoi ne-am așezat pe podeaua murdărită de vise
și ne-am îmbăiat în sângele celor nenăscuți.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină și întuneric.
când focul trădării a aprins asfințitul unei religii născute dintr-un adevăr schingiuit,
frații centauri au dansat în jurul minciunii până ce oboseala le-a întins cupa de otravă.
eu am rămas să păzesc celelalte cuvinte printre cerșetori, târfe,
ore obosite și simboluri fără legendă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină și întuneric.
poezie de Eduard Dorneanu (21 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Eduard Dorneanu despre copilărie, adresa este:
