Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Eduard Dorneanu despre cuvinte

Taine de noapte

rostogolite de muzica înveninată,
cuvintele se rup în fâșii
peste lumea retrasă
în mine, în tine..
în noi.

poezie de (22 iulie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumânări neaprinse

În fiecare primăvară florile de pe mormântul tău miros a tinerețe pierdută,
aștept ca în locul lor să apară degetele tale, ochii tăi.
aud cum strigi sub muntele de pământ cuvinte de iubire așa cum nimeni viu
nu poate rosti.
mă rogi să gonesc veșnicia,
să mă lupt cu Dumnezeu.
îți promit cu ochii la cerul bandajat de nori purpurii lucruri imposibile
și plec să unesc așteptarea cu neuitarea
în apropierea Ursei Mari...

vara vine ca o prostituată fardată, cu sânii goi și buzele pline de piercinguri argintii
atingerea ei nu mă sperie, cuvintele ei nu mă dor.
stăm îmbrățișați fără să ne iubim așteptând ca unul din noi să cedeze
înainte de sfârșitul lumii,
și asta e divin.

toamna se cuibărește în biblioteca fără cărți.
amăgește muzele abandonate de zei.
ne mângâiem un timp așteptând că Pan să domolească toți caii sălbatici ai stepei
cu poemele mele încă nescrise.

[...] Citește tot

poezie de (9 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochiul lui Horus

e rândul meu să port pe brațe soarele,
armurile viselor se topesc în liniștea desacralizată.
arsurile nu îmi chinuie trupul, nu îmi limitează dorința
sunt cel dintâi călător pe cerul cuvintelor neștiute
și ultimul din cei ce se vor întoarce.

trena mantiei mele adună milioanele de stele ce își așteaptă stăpân,
trec printre ele cu ochii închiși de aripile binecuvântărilor uitate.
așa cum ȚI-am jurat la apusul unui zbor către nord
voi fi mereu cavalerul însângerat de dragostea TA.

în cuptorul iubirii veșnice ridici pocalul de jad deasupra tuturor norilor,
îngerii râd.

îngerii râd...

poezie de (7 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gothic 48

Vara pleacă
Alerg împreună cu mary ann nicholls
Intuiția masculină îmi spune că trebuie să ocolesc stațiile de ecou

Nu există efect final sau exonerare
Urcăm șase sute șaizeci și cinci de trepte murdare
Mary ann se oprește și își lipește sânii de iunia claudilla
Linia vieții îmi zvâcneștete în palmă
și simt cum o lamă de pumnal îmi mutilează amintirea primei
și singurei iubite

duc hainele iubitei la medina segovia
prostituatele rămân lipite una de alta ca niște noduri carnale
diavolul le șoptește cuvintele delfinei margareta
"qu ‚ on en parle plus"

Încă un anotimp a intrat în albastru
Stai liniștită îi spun iubitei lasă visele să șoptească
Cum șoptesc visele mă întreabă ea
Ca apele rănite de maluri

[...] Citește tot

poezie de din Sacra erotica (2015)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îmbrățișarea cerului cu așteptarea

soare de toamnă,
caută-mi visele risipite în porturile fără nume.
leagă-mă de ele cu lanțuri de cântec bolnav
și lasă-mi sângele să curgă fără încetare
pe sprâncenele de fum ale așteptării.

culege-mi pașii din templele fără zei.
coboară-mi de pe cruce umbra ce veghează nemurirea
și ocrotește-mi tinerețea
de privirile stăpânilor-cerșetori.

împarte-mi moartea în mii de cuvinte,
unele mai tăcute decât altele.

poezie de (5 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la cuvinte, dar cu o relevanță mică.

Candela de toamna

patru ani am călărit alături de sfinți decapitați între un oraș sfânt și o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârșit,
minutele ți-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta așteptare.
șacalii deșertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
și am mers mai departe.

am șchiopătat doar în fața focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credința cu cravașe de lumină și cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii și mi-a deschis brațele,
în numele Tău.

apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.

poezie de (28 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Octombrie

am așteptat de partea cealaltă a cerului un semn de la Tine,
timpul trecea greu,
poeziile scrise cu sânge adunau în jurul lor ochii animalelor de povară.
în fiecare zi albastrul singurătății îmi desena buzele Tale,
soarele râdea de jocul nostru copilăresc,
râdea.

sinucigașii treceau pe lângă mine negându-ȚI existența,
imaginile lor păreau ceva între binecuvântare și incest.
cu fața întoarsă către lumină am continuat să scriu rugăciunile de piatră
ploile m-au binecuvântat cu nebănuite dureri.
luna plângea uimitâ de tristețea unei copilării retrăite la nesfârșit,
plângea...

inelele fuseseră pierdute pe drumul durerii ce ducea către Perigueux
cuvintele noastre nu mai pot schimba nimic dintr-o hotărare luată în pripă.

poezie de (6 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem de octombrie

douăsprezece lumânări din ceară neagră stinse pe pieptul meu,
șerpii gorgonelor sărutându-mi pleoapele obosite,
zeița nereidă Thetis murmurând incantații la mormântul lui Achille,
centaurul Hiron culegându-mi strugurii necopți,
numele iubitei...

pașii călăuzei rătăciți pe cărări blestemate,
chemarea catedralelor gothice înconjurate de sârma ghimpată,
brațele muezinilor răsturnând echilibrul firesc al tăcerilor lumii,
poeziile negre răsucind spada în trupul cuvântului pur,
numele iubitei...

vâslele argonauților înfipte în nisipul de aur al insulei lui Eete,
testamentul faraonului copil ucis de o toamnă lacomă de sângele tinereții,
măștile de carnaval ale sfinților părinți lăsate în confesionalul unui papă nebun,
haina de mireasă a Lucreziei de Borgia îmbrăcată de îngerul căzut al durerii,
numele iubitei...

jurământul fals din pridvorul vieții,
drumul către da,

[...] Citește tot

poezie de (3 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lady Blues

m-ai învățat să dansez pe cerul înstelat și plin de speranțe fără temei,
pașii noștri au cutremurat carnea zeilor,
au răscolit amintirile tuturor amanților legați de promisiuni imposibil de respectat...
de mână cu tine, timpul s-a scurs cu totul altfel.
zilele au fost lungi iar nopțile incandescente, având gustul șampaniei amestecate cu sânge.

m-ai învățat să cânt în preerie când animalele își căutau pereche iar oamenii își alegeau mormânt.
vocea mea a răsunat puternică, ca un fragment din armonia absolută a durerii.
ploile au încercat să ne șteargă pașii ca un dușman fără scrupule, fără onoare,
cântecul nostru s-a așezat ca un covor fermecat între iubire și banal
iar moartea a plâns nefericită pentru că îmbrățișarea ei nu e de ajuns.

m-ai învățat să te iubesc într-un fel în care nu voi mai putea iubi pe altcineva.
cuvintele bluesului ne-au legat tinerețea de o cauza pierdută.
de aceea toamna vine cu miros de gutui ascunse în sânul tău
și frunzele își ascund culoarea departe de iubirea mutilată de timp.

la sfârșitul unei zile în care nu ești,
ridic un alt castel de nisip,
departe de tine.

poezie de (19 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Augusta uitare

scrisoarea ta a ajuns la mine după ce a ocolit cel puțin un milion de ceruri,
literele nu se mai pot citi, hârtia sângerează la fiecare atingere a buzelor mele.
ca să nu crezi cumva că aș fi indiferent la ceea ce ai simțit
am închis ochii și am lăsat timpul să mă pălmuiască cu amintirile unei iubiri
blestemate.

răspunsul meu va ajunge la tine după ce va ocoli cel puțin un milion de întrebări,
literele se vor putea citi deși cuvintele nu se vor putea înțelege.
ca să nu crezi cumva că aș putea să te mint înainte ca tu să mori pentru mine,
îți voi trimite totul scris cu litere de sânge pe aripile îngerilor căzuți.

disperați ne vom căuta o altă lume în care moartea și viața valorează foarte puțin
și vom fi triști, departe de insula tăcerii,
pentru întâia oară....

poezie de (26 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mantia albă a vântului

moartea s-a mutat în oglindă, alături de imaginea ta.
păreați două surori gemene pierdute în nerăbdarea timpului.
tu îmi spălai sabia cu lacrimi prefăcute și incantații învățate de la druizii străbuni.
cu ochii închiși de durere am spart în mii de cioburi imaginea divină
și de atunci pământul ne-a acoperit visele.

călătoresc prin lume în căutarea celorlalte cuvinte sacre.
am navigat pe oceane, am străbătut cărările marilor munți.
ți-am strigat numele în fața altarelor de sânge ale unor popoare dispărute.
vântul mi-a ținut în mâinile lui inima rănită,
dar nu te-am regăsit.

pe urmele mele moartea a sădit florile negre ale tristeții,
anotimpuri incerte mi-au amanetat tinerețea unor zei fără aripi.
strângând în palme cioburile unei neîmplinite iubiri,
am desenat pe mormintele tuturor celor ce s-au sinucis,
un cer pentru doi.

corbul din turnul de piatră m-a urmat pretutindeni,
până la marginea ultimei speranțe

[...] Citește tot

poezie de (12 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Icoana de Bucovina

bunica mea a fost o amforă ferită ochilor lumii de către un stăpân gelos,
vinul băut din ea avea gustul amărui al strugurilor descântați cu roua de Bucovina.
pe degete purta inele de iarbă scânteind a tinerețe veșnică
iar cuvintele ei sărbătoreau o fericire promisă, așteptată, neuitată.
dacă ar fi știut să scrie poate ar fi descris cum se adună negurile deasupra munților străbuni
sau cum se strang flacaii satului înainte de a pleca în cătănie.
dar în sătucul meu, femeile învătau să scrie abia la bătrânețe,
literele lor erau șchioape, urâțite de așteptare și adeseori cu adevărat triste.

bunica mea nu a avut niciodată inel de aur sau brățară de argint,
poate că pielea ei nu rezista la răceala acelor podoabe.
singura ei bucurie a fost aceea de a păzi lângă focul iubirii,
numele neamului meu.
anii s-au succedat amețitor în Țara de fagi.
pârâurile au secat iar râurile au devenit nestemate pe cer.
copiii sătucului au plecat în războaie,
mulți nu s-au mai întors.
cu toate astea, preotul satului îi strigă pe toți în fiecare duminică
ca un apel continuu la neuitare,
ca un apel continuu la conștiința colectivă.

[...] Citește tot

poezie de (24 iulie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Altarul tinereții veșnice

iubita mea coace pâine în cuptorul lui august,
stau la pândă flămând și trist așteptând să fiu miluit cu trup de grâu amestecat cu iubire.
foamea mă trage de plete, simt cum se apropie pământul de buzele mele
și îmi vine să îmi țip vinovăția pe ulițele neuitate ale copilăriei.

mă simt atât de păgân în fața sfintei pâini,
ochii îmi curg precum rugăciunile mincinoase
nici un cuvânt nu îmi poate rupe în două așteptarea, nici unul.

în palmele întinse primesc cerul trist al ochilor tăi
și felia de pâine udată cu roua dimineților amânate.

poezie de (14 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lupoaica Frantei

ne-am intalnit intamplator intr-un port fara far,
la sud de capatul lumii.
ai crezut ca sunt Roger Mortimer si ai brodat cerul cu buzele in mii de culori,
unele apasatoare,
altele nu.
copiii nostri nu s-au nascut desi am avut mereu parte de ploi amestecate cu sange de inger,
turnul de piatra ne-a strans intre zidurile lui
implinind profetia.

dupa ce trupurile noastre au ramas fara inimi,
legenda a mai hoinarit un timp prin orasele obosite de menestreli apatici, rautaciosi.
apoi parintii ne-au ars cuvintele de dragoste intr-un loc tainic.
iubirea se vindea ieftin si lumea nu era pregatita pentru un compromis cu eternitatea.

ramas singur intre moarte si moarte,
am scris pe sabia credintei un nume de femeie:
Isabelle.

poezie de (3 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Patru ani am călărit

patru ani am călărit alături de sfinți decapitați între un oraș sfânt și o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârșit,
minutele ți-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta așteptare.
șacalii deșertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
și am mers mai departe.

am șchiopătat doar în fața focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credința cu cravașe de lumină și cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii și mi-a deschis brațele,
în numele Tău.

apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.

poezie de din Sublimare (2017)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Locul în care nu e ascuns Sfântul Graal

am intrat călare în catedrala plină de oameni speriați,
preotul s-a ascuns într-o icoană murdară și a închis ochii tuturor sfinților părăsiți de credință.
vocea mea a răsunat ca o pedeapsă binecuvântată.
copiii femeilor părăsite mi-au sărutat cizmele prăfuite iar cerșetorii și-au întins hainele în fața mea
ca pe un covor peticit peste care calul meu a trecut fără grabă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină și întuneric.
am ridicat cravașa și am lovit în neștire pe cei îngenunchiați în fața unor chipuri fără viață,
dogma a plâns zgâriind vitraliile cu profeții despre altcineva.
îmbrăcat în haine de călugăr iezuit, Betrand de Blanchefort a recitat poemul durerii
apoi ne-am așezat pe podeaua murdărită de vise
și ne-am îmbăiat în sângele celor nenăscuți.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină și întuneric.
când focul trădării a aprins asfințitul unei religii născute dintr-un adevăr schingiuit,
frații centauri au dansat în jurul minciunii până ce oboseala le-a întins cupa de otravă.
eu am rămas să păzesc celelalte cuvinte printre cerșetori, târfe,
ore obosite și simboluri fără legendă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină și întuneric.

poezie de (21 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gothic 16

drumul ce duce la temnița unde doarme Danae, trece prin grădina de liliac a maestrului 13.
ne ținem strâns de mâini ca să nu rătăcim drumul.
câinii fără stăpân râd de noi la fiecare pas înainte.
în spatele nostru gâfâie Robert de Artois.
istoria îl strigă din pergamente aproape putrezite
și el ne urmărește încercând să fie primul mort dintr-un șir nesfârșit de nenăscuți.

la intrarea în închisoarea cuvintelor, suntem nevoiți să ne agățăm armele de ramurile unor copaci uscați.
umbrele noastre sunt crucificate sub privirile îngăduitoare ale iubirilor episodice.
ni se îngăduie doar să ne tăiem încheieturile mâinilor într-o tăcere desăvârșită
și să scriem cu sângele proaspăt
erata unei tinereți risipite.

ne repetăm minciunile la lumina unei speranțe vag conturate.
minciuna mea se sprijină pe adevărul tău,
adevărul tău se naște din minciuna mea.
astfel putem ridica împreună
castel din vise măsluite.

poezie de (14 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cineva arunca bulgări de pământ peste vise

în primele zile fără tine mă simțeam de parcă aș fi fost eliberat pe cauțiune,
mă așteptam ca la știri să se afirme că eu sunt vinovatul moral pentru moartea ta.
zilele săptămânii au șters cu hârtie de ziar ferestrele mele,
nu am vrut să mă împotrivesc, am lăsat literele să îți strige absența.
vecinul meu, pilotul de vânătoare a afirmat în public că m-a văzut cum secționam
luna
i s-a părut chiar că am ascuns o parte din ea în ghivecele cu flori ale văduvelor de
război.
oamenii s-au revoltat și au sugerat unei autorități fără putere să îmi tundă pletele,
așa înțelegeau ei să mă pedepsească pentru faptul că întorc privirea la salutul lor.

cu timpul am învățat să îmi cumpăr haine de culoare închisă,
apoi am îmblânzit inorogii rămași să rătăcească în fiordurile blestemate.
nu am avut curajul să te strig pe nume în locurile pustii unde oamenii se roagă unor
picturi naive
dar pot să jur cu cuvinte de sânge
că nu te-am uitat!

poezie de (28 iulie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

No more dreams

m-ai sunat prima dată lăsându-mi uimirea să frământe aluatul dulce al întrebării. era într-o marți, îmi amintesc că eram înconjurat de poezii triste, multe poezii.
urlai neputincioasă că nu e firesc să încep versurile în perfect compus. poezia modernă se scrie cu mână de târfă răsfățată și moduri impersonale. am râs. erai blondă și rea.
ca să te fac să simți ce e dincolo de indicativ, am udat toate florile din balcon cu apa din gheața topită a unor preludii fierbinți. aveai un rol secundar. ai acceptat doar după ce muzica s-a sfârșit.
din dragostea noastră s-au născut licențe poetice atât de neobișnuite încât prietenii ne ocolesc zilele de naștere. pentru bucuria asta ai dansat goală o noapte întreagă. era atât de firesc...
nu te-am întrebat de ce camera ta e tapetată cu fotografiile celor asasinați de criminali necunoscuți, buzele ne erau pecetluite.
spre dimineață tu te-ai prefăcut că dormi iar eu m-am strecurat dincolo de cuvinte ca și cum aș fi fost un explorator ce iese nevătămat dintr-un mormânt egiptean. lacrimile tale erau atât de banale...
mi-am amintit că toată noaptea am scris poezie. versurile începeau iremediabil în perfect compus. am râs disperat de faptul că devenisem stăpânul unei femei capricioase. de după fereastră ochii tăi încuviințau evadarea.

poezie de (20 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Credința, mai presus de cuvinte

buzele Domnului sărutând fântânile părăsite,
Hugues de Payens.
pădurile arzând în credința iubirii,
Robert de Craon.
nisipul chemând corăbiile lumii noi,
Everarad des Barres.
muzica albastrului fragmentată în mii de boabe de rouă,
Bernard de Tremelay.
femeile neiubite tremurând la porțile mănăstirilor,
Andre de Montbard.
cetățile în ruină strigând numele oștenilor dezertori,
Phillippe de Milly.
vrăjitoarele arse pe rug la lumina lunii,
Odo de St Amand.
nostalgia locurilor sfinte părăsite de binecuvântarea divină,
Arnold de Torroja.
coroana a trei regi sfărâmată în fața statuilor de piatră,
Gerard de Ridefort.
șarpele nordic luat prizonier într-o seară blestemată de sfinți,
Robert de Sable.

[...] Citește tot

poezie de (16 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Eduard Dorneanu despre cuvinte, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info