Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Eduard Dorneanu despre moarte

Sala armelor

m-am așezat jos lângă patul tău ce dintr-o dată îmi părea uriaș,
mâna ta dreaptă atârna însângerată iar stropii de viață desenau cercuri,
multe cercuri.
am stat cu spatele la tine până când ai închis ochii pentru veșnicie,
nu am dorit să îți văd convulsiile schizoide de dinaintea ultimului zbor.
ca o băutură amară, moartea m-a chemat lângă trupul tău din care durerea absenta motivat,
te-am stropit cu picături de apa neîncepută și ți-am povestit ceva ce între timp am uitat.

două nopți am stat îmbrățișați între moarte și moarte.
Thanatos a fost răbdător și a stat departe de întrebările noastre copilărești.
apoi, într-o zi ai început să miroși a pământ amestecat cu uitare.
dintr-o lume întunecată, mi-ai cerut să te strig în toate zilele ce vor urma,
cu numele unei femei necunoscute.

când dimineața a venit să îți ardă scrisorile de dragoste,
paharul era gol,
lumânarea stinsă...

poezie de (16 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Înainte de început

cu 16 zile înainte de a mă naște am auzit moartea recitând din cartea tristeții,
vocea ei domolea orice furtună iar eu începeam să îmbătrânesc departe de viață.
părinții mei petreceau alături de personajele lui Charles Dickens,
îmi căutau nume printre eroi imaginari, în lumea celor închiși în apatia trecutului.

toamna râdea dansând goală în noaptea brumată...

mâinile mele nu aveau puterea de a deschide ușa durerii,
a trebuit să ascult până la capăt disertațiile morții.
am luptat fără să pot vedea lumea nouă ce se năștea în fața ochilor mei
mi-au stat alături spiritele templierilor neîngropați.

și toamna râdea, râdea...

apoi venit Dumnezeu să îmi mângâie neputința,
mâinele Lui s-au odihnit o clipă pe sufletul meu.

poezie de (8 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Augusta uitare

scrisoarea ta a ajuns la mine după ce a ocolit cel puțin un milion de ceruri,
literele nu se mai pot citi, hârtia sângerează la fiecare atingere a buzelor mele.
ca să nu crezi cumva că aș fi indiferent la ceea ce ai simțit
am închis ochii și am lăsat timpul să mă pălmuiască cu amintirile unei iubiri
blestemate.

răspunsul meu va ajunge la tine după ce va ocoli cel puțin un milion de întrebări,
literele se vor putea citi deși cuvintele nu se vor putea înțelege.
ca să nu crezi cumva că aș putea să te mint înainte ca tu să mori pentru mine,
îți voi trimite totul scris cu litere de sânge pe aripile îngerilor căzuți.

disperați ne vom căuta o altă lume în care moartea și viața valorează foarte puțin
și vom fi triști, departe de insula tăcerii,
pentru întâia oară....

poezie de (26 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îmbrățișarea cerului cu așteptarea

soare de toamnă,
caută-mi visele risipite în porturile fără nume.
leagă-mă de ele cu lanțuri de cântec bolnav
și lasă-mi sângele să curgă fără încetare
pe sprâncenele de fum ale așteptării.

culege-mi pașii din templele fără zei.
coboară-mi de pe cruce umbra ce veghează nemurirea
și ocrotește-mi tinerețea
de privirile stăpânilor-cerșetori.

împarte-mi moartea în mii de cuvinte,
unele mai tăcute decât altele.

poezie de (5 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Jar de nopti destramate

când mi se face dor de morții mei dragi
îmi ascund lacrimile în apele izvoarelor de munte.
acolo printre mii de vise rătăcite
durerea mea e ca o stea căzătoare.

tatăl meu e paznicul apelor vii,
s-a mutat în legendă lângă ceilalți Dorneni.
absența lui nu doare, nu apasă.
știu că în veșnicie cântecul lui
împarte zilele,
destramă nopțile.

apoi nefericirea îmi caută cel mai înalt loc de pe pământ,
de acolo mă aruncă în cel mai nebun zbor
și înfrunt toate temerile lumii
ca să nu mai fiu niciodată singur.

vulturii înălțimilor mă însoțesc până în locul
din care
nu mă pot întoarce înapoi...

poezie de (9 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gothic 17

stai lângă mine,
vin valurile să ne despartă nefericirea în părți inegale,
stai lângă mine.

nu te întrista,
anotimpurile îți vor mutila fața cu zile mohorâte.
apocalipsa e încă departe de coliba noastră,
întâi vor veni să ne fure visele profeții mincinoși,
apoi ne vom vinde copiii nenăscuți unor ursitoare de sticlă.
stai lângă mine,
vin vânturile să ne dezbrace pomii de lumină,
stai lângă mine.

nu dispera,
culorile se amestecă
pe petecul de cer rămas nepângărit.
vom alerga goi printre focurile aprinse de centauri
mă vei simți în tine ca pe o a treia inimă
bătăile ei îți vor schimba numele, sângele, viața.
stai lângă mine,

[...] Citește tot

poezie de (30 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Corabie în deșert

tu ești corabia mea iar eu deșertul tău.
umbrele noastre dansează noapte de noapte în catedrala iubirii
călcând peste florile aruncate de anotimpurile tinereții fără sfârșit.
urletul oceanului nu se aude, rafalele furtunii nu mă mișcă din brațele tale,
și zeii plâng însingurați numărând mângâierile,
mereu numărând.

tu ești corabia mea iar eu deșertul tău,
o lume întreagă încearcă să ne închidă dragostea într-o stea de nisip.
de aceea trebuie să murim departe de lume
mințindu-ne sângele că am fost cu adevărat fericiți.

tu ești corabia mea iar eu deșertul tău,
eu navighez în sângele tău căutând fericirea.
tu te acoperi cu mine,
ca să uiți să trăiești...

poezie de (3 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Printre stele căzătoare

te-ai așezat timidă în brațele arcașului obosit,
lumea s-a schimbat dintr-o dată în ceva amar, foarte amar.
ochii tăi au cerșit încă de la început o moarte lentă și dureroasă,
mângâierea pumnalului a fost o binecuvântare, aproape o revelație.

și pentru că nimeni nu ar fi înțeles de ce iubirea îmbrăca astfel de bucurii
totul s-a petrecut într-o tăcere de început de lume.
corbul stingher al stăpânului gothic a fost singurul martor,
un martor tăcut și stingher.

după ce ultima țigară a fost stinsă
sărutul a risipit neîncrederea.

poezie de (2 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la moarte, dar cu o relevanță mică.

Departe de Troia

sunt departe de Troia. zidurile ei de carne se împletesc cu linia orizontului. tu îmi muști nefiresc de adânc din visele unei nopți decadente. ești totul și nimic pentru mine.
mângâierile tale sperie poezia, versurile se ascund în morțile premature ale unor păsări simbolizând agonia. te bucuri de ignoranța mea ca orice zeița rămasă singură într-un templu neîncălzit.
ai mâinile pline de așchiile calului meu troian. zâmbești încurcată când te întreb dacă simți cu adevărat durerea sau e doar un capriciu al tău. pari uneori o statuie care își mută centrul de greutate de la o minciună la alta.
trupurile noastre se întâlnesc la fiecare schimbare de prefix a eternității. eu te iubesc în tăcere ca un cavaler pregătit să își onoreze numele într-o cauza de dinainte pierdută. chiar și pentru atât te-aș accepta în cutia Pandorei.
sunt departe de Troia, mângâierile iubirii nu îmi sunt de ajuns...

poezie de (22 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Asalt in portul celor 7 zeițe

dimineața am debarcat în portul celor șapte zeițe,
oamenii locului muriseră cu o seară înainte sub focul încrucișat al iertării.
Polidamas a fost primul care a pășit pe plaja blestemată
urletul lui de luptă ne-a adus sângele în obraji,
ca de fiecare dată când jefuiam casele părăsite ale muritorilor.

din colibele fără uși, podoabele dispăreau una după alta,
lăcomia era atât de mare încât am luat și brățările de umbră ale icoanelor fumegânde.
ascunse în beciuri de piatră am găsit și tăblițele legii,
oamenii din vechime scriseseră în ele cele mai frumoase minciuni,
așa că le-am luat cu noi ca dovadă că există moarte și după moarte.

cei mai tineri dintre luptători au băut sângele femeilor răstignite pe podiumul vopsit
violet,
apoi au dansat pe jumătate goi invocând tristețea unui ideal inutil.
am stat deoparte un timp pentru a reuși să număr izvoarele secate de urmașii
minotaurului
dar răzbunarea mi-a aprins pletele cu blasfemiile ei
și a trebuit să îți caut mormântul printre epavele corăbiilor aproape putrezite.

[...] Citește tot

poezie de (29 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu es sacerdos in aeternum

am fost acolo când sabia călăului Betrouve a tăiat capul fratelui Jean d'Harcourt.
stăteai la dreapta Delfinului,
l-am văzut mangaindu-ți neputința.

ochiul veșnic deschis veghea deasupra tuturor
moartea se împiedica de brațele noastre tăiate asemeni unui uriaș nod gordian,
doar coapsele tale stăteau ascunse în dorință,
doar ele.

ai cerut apoi trupul neînfricatului Colin Doublel,
voiai să îi vezi oasele albind în râul de mătase al cardinalului alb.
șarpele durerii ți-a înveninat inima,
culoarea devenise ultimul bastion al tinereții.

cu părul cruciatului Maubue de Mainemares ai împletit cunună însângerată,
erai atât de tânără încât scribii au uitat să îți scrie numele
iar acum trăiești în legendă ca un personaj total anonim.

doar noi doi mai suntem în viață din cei ce au fost atunci în Rouen.
ne căutăm disperați cu o iubire nepământeana

[...] Citește tot

poezie de (25 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lady Blues

m-ai învățat să dansez pe cerul înstelat și plin de speranțe fără temei,
pașii noștri au cutremurat carnea zeilor,
au răscolit amintirile tuturor amanților legați de promisiuni imposibil de respectat...
de mână cu tine, timpul s-a scurs cu totul altfel.
zilele au fost lungi iar nopțile incandescente, având gustul șampaniei amestecate cu sânge.

m-ai învățat să cânt în preerie când animalele își căutau pereche iar oamenii își alegeau mormânt.
vocea mea a răsunat puternică, ca un fragment din armonia absolută a durerii.
ploile au încercat să ne șteargă pașii ca un dușman fără scrupule, fără onoare,
cântecul nostru s-a așezat ca un covor fermecat între iubire și banal
iar moartea a plâns nefericită pentru că îmbrățișarea ei nu e de ajuns.

m-ai învățat să te iubesc într-un fel în care nu voi mai putea iubi pe altcineva.
cuvintele bluesului ne-au legat tinerețea de o cauza pierdută.
de aceea toamna vine cu miros de gutui ascunse în sânul tău
și frunzele își ascund culoarea departe de iubirea mutilată de timp.

la sfârșitul unei zile în care nu ești,
ridic un alt castel de nisip,
departe de tine.

poezie de (19 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mantia albă a vântului

moartea s-a mutat în oglindă, alături de imaginea ta.
păreați două surori gemene pierdute în nerăbdarea timpului.
tu îmi spălai sabia cu lacrimi prefăcute și incantații învățate de la druizii străbuni.
cu ochii închiși de durere am spart în mii de cioburi imaginea divină
și de atunci pământul ne-a acoperit visele.

călătoresc prin lume în căutarea celorlalte cuvinte sacre.
am navigat pe oceane, am străbătut cărările marilor munți.
ți-am strigat numele în fața altarelor de sânge ale unor popoare dispărute.
vântul mi-a ținut în mâinile lui inima rănită,
dar nu te-am regăsit.

pe urmele mele moartea a sădit florile negre ale tristeții,
anotimpuri incerte mi-au amanetat tinerețea unor zei fără aripi.
strângând în palme cioburile unei neîmplinite iubiri,
am desenat pe mormintele tuturor celor ce s-au sinucis,
un cer pentru doi.

corbul din turnul de piatră m-a urmat pretutindeni,
până la marginea ultimei speranțe

[...] Citește tot

poezie de (12 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sinucidere

nu am reușit să ajung la timp pentru a opri gestul tău disperat,
ai hotărât că e mai bine să zbori fără mine,
dincolo de iubire, dincolo de regret.
ți-ai adunat toate nimicurile într-o singură metaforă călăuzită de o spaimă ce îți ardea așteptarea.
am alergat disperat sperând să ajung lângă ține înainte de a pleca lumina,
mi-am simțit picioarele de plumb iar pașii răsunau ca limba unui clopot ce anunța moartea cu indiferență.

părinții tăi mi-au cerut să îți ard trupul în cuptorul unui august nemilos,
mi-au reproșat că din cauza mea ai plecat să cauți binecuvântarea într-un loc păgân,
departe de casa părintească.
i-am ascultat răbdător cu capul plecat în praful amintirilor,
apoi am primit lovitură după lovitură din partea tuturor necunoscuților ce te doreau înapoi.

după ce patru anotimpuri au dansat pe mormântul tău acoperit de lacrimi mincinoase
m-am furișat să îți sărut umbra însângerată de atâta așteptare.
te-am găsit la fel de frumoasă, îngropată de vie într-un pământ străin
părul îți crescuse atât de mult încât devenise văl de mângâiere pentru îngerii căzuți.
pe fața ta crescuse iederă și floarea neuitării
iar eu am râs de durere, iubito,
am râs.

poezie de (14 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lupoaica Frantei

ne-am intalnit intamplator intr-un port fara far,
la sud de capatul lumii.
ai crezut ca sunt Roger Mortimer si ai brodat cerul cu buzele in mii de culori,
unele apasatoare,
altele nu.
copiii nostri nu s-au nascut desi am avut mereu parte de ploi amestecate cu sange de inger,
turnul de piatra ne-a strans intre zidurile lui
implinind profetia.

dupa ce trupurile noastre au ramas fara inimi,
legenda a mai hoinarit un timp prin orasele obosite de menestreli apatici, rautaciosi.
apoi parintii ne-au ars cuvintele de dragoste intr-un loc tainic.
iubirea se vindea ieftin si lumea nu era pregatita pentru un compromis cu eternitatea.

ramas singur intre moarte si moarte,
am scris pe sabia credintei un nume de femeie:
Isabelle.

poezie de (3 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Locul în care nu e ascuns Sfântul Graal

am intrat călare în catedrala plină de oameni speriați,
preotul s-a ascuns într-o icoană murdară și a închis ochii tuturor sfinților părăsiți de credință.
vocea mea a răsunat ca o pedeapsă binecuvântată.
copiii femeilor părăsite mi-au sărutat cizmele prăfuite iar cerșetorii și-au întins hainele în fața mea
ca pe un covor peticit peste care calul meu a trecut fără grabă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină și întuneric.
am ridicat cravașa și am lovit în neștire pe cei îngenunchiați în fața unor chipuri fără viață,
dogma a plâns zgâriind vitraliile cu profeții despre altcineva.
îmbrăcat în haine de călugăr iezuit, Betrand de Blanchefort a recitat poemul durerii
apoi ne-am așezat pe podeaua murdărită de vise
și ne-am îmbăiat în sângele celor nenăscuți.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină și întuneric.
când focul trădării a aprins asfințitul unei religii născute dintr-un adevăr schingiuit,
frații centauri au dansat în jurul minciunii până ce oboseala le-a întins cupa de otravă.
eu am rămas să păzesc celelalte cuvinte printre cerșetori, târfe,
ore obosite și simboluri fără legendă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină și întuneric.

poezie de (21 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Drum către nicăieri

între două zile apăsătoare am reușit să descalec la poarta unui han burgund,
calul era tot numai spume iar din părul meu ieșeau aburi de dorință amestecați cu frică.
hangiul mi-a spus că nu are camere libere dar pot dormi pe iarba udă alături de ceilalți pelerini,
am strănutat cu subînțeles și am ieșit supărat strângând în palma dreaptă mânerul unei săbii gata să caute sânge vinovat.

afară, lângă foc, oameni obosiți și plini de necazuri, împărțeau tăcerea.
m-am așezat lângă ei atent ca nu cumva să îmi pierd tinerețea în schimbul unor amabilități fără de rost.
cei mai bătrâni s-au ridicat către miezul nopții și au devenit păsări fără cer
ceilalți au cântat cum au putut balade despre eroii căzuți în luptele de dincolo de nisipuri.

spre dimineață ai venit și tu, firavă și la fel de frumoasă ca în ziua primului sărut,
focul s-a stins uimit de pașii tăi ce ridicau întrebările mai sus de orice acceptare.
te-ai așezat în spada mea fără să îți pese că mori departe de casă, într-un loc aproape pustiu,
sângele a curs ca o cascadă în căutare de trup nou, fără oprire, fără ecou.

când între noi nu a mai rămas decât mărturia unei secunde rușinate,
mi-am șters sabia de inocența unei copilării netrăite
și am plecat să alerg singur,
într-un loc numit,
nicăieri.

poezie de (13 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gothic 16

drumul ce duce la temnița unde doarme Danae, trece prin grădina de liliac a maestrului 13.
ne ținem strâns de mâini ca să nu rătăcim drumul.
câinii fără stăpân râd de noi la fiecare pas înainte.
în spatele nostru gâfâie Robert de Artois.
istoria îl strigă din pergamente aproape putrezite
și el ne urmărește încercând să fie primul mort dintr-un șir nesfârșit de nenăscuți.

la intrarea în închisoarea cuvintelor, suntem nevoiți să ne agățăm armele de ramurile unor copaci uscați.
umbrele noastre sunt crucificate sub privirile îngăduitoare ale iubirilor episodice.
ni se îngăduie doar să ne tăiem încheieturile mâinilor într-o tăcere desăvârșită
și să scriem cu sângele proaspăt
erata unei tinereți risipite.

ne repetăm minciunile la lumina unei speranțe vag conturate.
minciuna mea se sprijină pe adevărul tău,
adevărul tău se naște din minciuna mea.
astfel putem ridica împreună
castel din vise măsluite.

poezie de (14 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cineva arunca bulgări de pământ peste vise

în primele zile fără tine mă simțeam de parcă aș fi fost eliberat pe cauțiune,
mă așteptam ca la știri să se afirme că eu sunt vinovatul moral pentru moartea ta.
zilele săptămânii au șters cu hârtie de ziar ferestrele mele,
nu am vrut să mă împotrivesc, am lăsat literele să îți strige absența.
vecinul meu, pilotul de vânătoare a afirmat în public că m-a văzut cum secționam
luna
i s-a părut chiar că am ascuns o parte din ea în ghivecele cu flori ale văduvelor de
război.
oamenii s-au revoltat și au sugerat unei autorități fără putere să îmi tundă pletele,
așa înțelegeau ei să mă pedepsească pentru faptul că întorc privirea la salutul lor.

cu timpul am învățat să îmi cumpăr haine de culoare închisă,
apoi am îmblânzit inorogii rămași să rătăcească în fiordurile blestemate.
nu am avut curajul să te strig pe nume în locurile pustii unde oamenii se roagă unor
picturi naive
dar pot să jur cu cuvinte de sânge
că nu te-am uitat!

poezie de (28 iulie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem nud

flamurile aruncate peste răniții în agonie,
scrisorile însângerate aruncate între viață și moarte,
păsări obosite ciugulind ochii deschiși ai prizonierilor sedati de uitare,
pozele iubitelor stârnind furia norilor abandonați de zei,
cratime fără milă despărțind substantivele comune de poeții labirintului,
pumnale fără tăiș lăsate să ruginească în carnea nisipului de clepsidră,
și vocea vicleană a minotaurului invocând
gerunziile...

trupul tău amestecat cu iarba din grădina Edenului,
tinerețea noastră păzită de baionetele unor zile perverse,
serpentinele trădării sculptate paralel cu linia vieții,
frații Ajax ridicând zidurile noii Troie,
măștile dorinței agățate de cel mai înalt cedru din Haifa,
renunțarea la visele banale,
renunțarea...

ochii lui Argus căutându-mi cele mai intime dorințe,
profețiile Pithiei disecându-mi sufletul,
dragostea ta, mai amară ca slujba de vecernie,

[...] Citește tot

poezie de (9 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Eduard Dorneanu despre moarte, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info