Septembrie fără tine
toamna ne-a găsit îmbrățișați într-un pat de frunze vii.
septembrie ți-a copt roadele mirosind a femeie împlinită
iar eu le-am cules cu ochii închiși de spaima unui gest necugetat.
zilele ploioase ți-au schimbat culoarea chemării,
din carnea ta îngerii au construit temple pentru cele mai iubite păcate.
atingerea ta s-a transformat într-un fulger ce îmi brăzdează trupul cu cicatrice de iubire,
pe buzele tale aroma dimineților se culege doar trecând printre furcile caudine ale
întrebărilor veninoase.
și totul pare atât de firesc...
poezie de Eduard Dorneanu (2 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.Gothic 17
stai lângă mine,
vin valurile să ne despartă nefericirea în părți inegale,
stai lângă mine.
nu te întrista,
anotimpurile îți vor mutila fața cu zile mohorâte.
apocalipsa e încă departe de coliba noastră,
întâi vor veni să ne fure visele profeții mincinoși,
apoi ne vom vinde copiii nenăscuți unor ursitoare de sticlă.
stai lângă mine,
vin vânturile să ne dezbrace pomii de lumină,
stai lângă mine.
nu dispera,
culorile se amestecă
pe petecul de cer rămas nepângărit.
vom alerga goi printre focurile aprinse de centauri
mă vei simți în tine ca pe o a treia inimă
bătăile ei îți vor schimba numele, sângele, viața.
stai lângă mine,
[...] Citește tot
poezie de Eduard Dorneanu (30 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre stele căzătoare
te-ai așezat timidă în brațele arcașului obosit,
lumea s-a schimbat dintr-o dată în ceva amar, foarte amar.
ochii tăi au cerșit încă de la început o moarte lentă și dureroasă,
mângâierea pumnalului a fost o binecuvântare, aproape o revelație.
și pentru că nimeni nu ar fi înțeles de ce iubirea îmbrăca astfel de bucurii
totul s-a petrecut într-o tăcere de început de lume.
corbul stingher al stăpânului gothic a fost singurul martor,
un martor tăcut și stingher.
după ce ultima țigară a fost stinsă
sărutul a risipit neîncrederea.
poezie de Eduard Dorneanu (2 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la schimbare, dar cu o relevanță mică.
Departe de Troia
sunt departe de Troia. zidurile ei de carne se împletesc cu linia orizontului. tu îmi muști nefiresc de adânc din visele unei nopți decadente. ești totul și nimic pentru mine.
mângâierile tale sperie poezia, versurile se ascund în morțile premature ale unor păsări simbolizând agonia. te bucuri de ignoranța mea ca orice zeița rămasă singură într-un templu neîncălzit.
ai mâinile pline de așchiile calului meu troian. zâmbești încurcată când te întreb dacă simți cu adevărat durerea sau e doar un capriciu al tău. pari uneori o statuie care își mută centrul de greutate de la o minciună la alta.
trupurile noastre se întâlnesc la fiecare schimbare de prefix a eternității. eu te iubesc în tăcere ca un cavaler pregătit să își onoreze numele într-o cauza de dinainte pierdută. chiar și pentru atât te-aș accepta în cutia Pandorei.
sunt departe de Troia, mângâierile iubirii nu îmi sunt de ajuns...
poezie de Eduard Dorneanu (22 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Octombrie
am așteptat de partea cealaltă a cerului un semn de la Tine,
timpul trecea greu,
poeziile scrise cu sânge adunau în jurul lor ochii animalelor de povară.
în fiecare zi albastrul singurătății îmi desena buzele Tale,
soarele râdea de jocul nostru copilăresc,
râdea.
sinucigașii treceau pe lângă mine negându-ȚI existența,
imaginile lor păreau ceva între binecuvântare și incest.
cu fața întoarsă către lumină am continuat să scriu rugăciunile de piatră
ploile m-au binecuvântat cu nebănuite dureri.
luna plângea uimitâ de tristețea unei copilării retrăite la nesfârșit,
plângea...
inelele fuseseră pierdute pe drumul durerii ce ducea către Perigueux
cuvintele noastre nu mai pot schimba nimic dintr-o hotărare luată în pripă.
poezie de Eduard Dorneanu (6 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea in editie de lux
sunt foarte îngrijorat de faptul că Elisabeth a acceptat să își sărbătorească ziua de naștere în mijlocul unui lan de grâu,
e atât de sensibilă încât mirosul viitoarelor pâini îi poate provoca un sentiment de inutilitate.
acum stă cu mâinile înțepenite pe volan și mă pândește cum scriu versuri nesperat de lungi despre tristețea ei.
dincolo de portiera argintie e o lume nouă, așa o mint, ne putem tăvăli prin praful pierdut de hainele unor zei șchiopi, va fi minunat...
sunt prea lungi versurile tale, țipă Elisabeth, trena rochiei mele se încurcă în prepozițiile compuse și verbele tale îmi ard fața
așa să știi...
am văzut asta, nu e nevoie să te repeți la fiecare oprire în lanurile aurii,
trena rochiei tale oricum e de mult timp sfâșiată de colții geloziei iar versurile mele sunt lungi, da, foarte, foarte lungi...
până la urmă am aruncat-o cu forța în mijlocul toamnei, șampania s-a revărsat peste sânii ei domolindu-i panica
în loc de cupele cu un singur picior am folosit palmele aspre ale disperării...
gustul băuturii s-a schimbat de parcă ar fi fost prea devreme să ne strigăm pe nume,
ciudat,
foarte ciudat...
la plecare, ploaia ne-a murdărit inimile cu fulgere,
am evitat să ne privim fețele
[...] Citește tot
poezie de Eduard Dorneanu (12 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Eduard Dorneanu despre schimbare, adresa este: