Dacă-mi aplec smerit genunchii...
Dacă-mi aplec smerit genunchii,
Și mâinile mi le-mpreun
Nu mă gândesc să fie, Doamne,
Nici cel mai drept, nici cel mai bun...
Și nu te rog să-i dai nici haruri,
Nici minte cine știe cât...
Mi-ar fi destul să-l văd că-mi crește
Nici prea frumos, nici prea urât;
Și nu l-aș vrea nici prea cuminte,
Și nici din cale-afar-nebun;
Nici prea de tot supus s-asculte,
Dar nici să râdă de ce-i spun.
Și mai ales, aș vrea să simtă
În orice păs din trai, mereu,
Că cel mai credincios prieten
I-oi fi de-a pururi numai eu...
poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără cuvinte
Și nu-i știută șoapta gândului - ci când
Stăpân se-nalță dorul tăcerilor din minte,
E-un cântec ce nu-și are nici nume, nici cuvinte
Nu-i rugă, și nici jale, și-i totuși trist și blând.
Și nu mă-ncerc vreo vorbă să-i potrivesc, mă tem -
Că l-aș preface-n gânduri, și gândurile dor,
Că-s răzvrătiri nebune adesea-n graiul lor,
Pe când supusă sorții așa-s și doar te chem...
Își crește vremea stavili pe drumul dintre noi
Și tot mai greu le număr, și-s tot mai ne-ndurate...
Ce bine le mai știe tăcutul cânt pe toate
Și nu știu cine-mi spune că îl ascultă doi...
poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântă astăzi viața
Dorul meu,
Deschide-ți cartea pecetluită,
Și-ți răsfiră-n soare, și-ți răsfiră-n vânt
Paginele-n care, peste-albastru-ți cânt,
Și-a cernut tăcerea pulberea-i cernită...
Dorul meu,
Deschide-ți cartea pecetluită,
Și mă-nvață iarăși cântul bunei vești,
Să mi-l cânt, cum cântă florile-n ferești,
Oglindită-n geamul larg deschis în soare...
Dorul meu,
În suflet mi-a crescut o floare!...
Apăr-o de vânturi și dă-mi viers s-o cânt...
Dorul meu,
În geamul larg deshis în vânt
Cântă astăzi viața, cântă-nfiorată,
Cald ca nicăierea, sfânt ca niciodată!
poezie clasică de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumini de amurg
Lumini de-amurg, maiestre beteli
Ce se ivesc, furis, prin stor,
Si cresc si curg, unite-n pilc luminator,
Sau se-ntretaie,
Si luneca, razlete, prin umbra din odaie,
Pin' se izbesc in cale de-un lucru lucitor,
Si iar se string si se resf ring,
De pare ca atunci rasar
in pletele-minuni, ce par o scama de curcubeu.
Cum se resfirasi jurul meu
Pe carti, pe zid,
Pe-un vas de flori, pe-o rama
De vechiul argint din care,
Ca retrezit la viata de razele fugare,
Ce l-au impodobit,
Zimbeste-un mort iubit
Si-n ginduri imi recheama
Un drag amurg din vremi.
(...)
poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubește-mi mâinile
Iubește-mi mâinile
Și ochii
Și iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au știut să-ți spună,
În care n-au putut să-ți dea
Atât cât ar fi vrut,
Atât cât poate doru-ți le cerea
În dragostea,
În îndoiala,
În deznădejdea unei clipe...
Iubește-mi mâinile
Și ochii
Și iartă-le nevruta vină
Că prea târziu veniră-n cale-ți
Și prea curând se duc de tot...
Dezleagă-mi sufletul de vină
Că în curând n-am să-ți mai pot
Aduce-n mâini
[...] Citește tot
poezie celebră de Elena Farago din Șoaptele amurgului (1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Elena Farago despre creștere, adresa este: