Elena Farago despre creştere

Dacă-mi aplec smerit genunchii...

Dacă-mi aplec smerit genunchii,
Şi mâinile mi le-mpreun
Nu mă gândesc să fie, Doamne,
Nici cel mai drept, nici cel mai bun...

Şi nu te rog să-i dai nici haruri,
Nici minte cine ştie cât...
Mi-ar fi destul să-l văd că-mi creşte
Nici prea frumos, nici prea urât;

Şi nu l-aş vrea nici prea cuminte,
Şi nici din cale-afar-nebun;
Nici prea de tot supus s-asculte,
Dar nici să râdă de ce-i spun.

Şi mai ales, aş vrea să simtă
În orice păs din trai, mereu,
Că cel mai credincios prieten
I-oi fi de-a pururi numai eu...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără cuvinte

Şi nu-i ştiută şoapta gândului - ci când
Stăpân se-nalţă dorul tăcerilor din minte,
E-un cântec ce nu-şi are nici nume, nici cuvinte
Nu-i rugă, şi nici jale, şi-i totuşi trist şi blând.

Şi nu mă-ncerc vreo vorbă să-i potrivesc, mă tem -
Că l-aş preface-n gânduri, şi gândurile dor,
Că-s răzvrătiri nebune adesea-n graiul lor,
Pe când supusă sorţii aşa-s şi doar te chem...

Îşi creşte vremea stavili pe drumul dintre noi
Şi tot mai greu le număr, şi-s tot mai ne-ndurate...
Ce bine le mai ştie tăcutul cânt pe toate
Şi nu ştiu cine-mi spune că îl ascultă doi...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă astăzi viaţa

Dorul meu,
Deschide-ţi cartea pecetluită,
Şi-ţi răsfiră-n soare, şi-ţi răsfiră-n vânt
Paginele-n care, peste-albastru-ţi cânt,
Şi-a cernut tăcerea pulberea-i cernită...

Dorul meu,
Deschide-ţi cartea pecetluită,
Şi mă-nvaţă iarăşi cântul bunei veşti,
Să mi-l cânt, cum cântă florile-n fereşti,
Oglindită-n geamul larg deschis în soare...

Dorul meu,
În suflet mi-a crescut o floare!...
Apăr-o de vânturi şi dă-mi viers s-o cânt...

Dorul meu,
În geamul larg deshis în vânt
Cântă astăzi viaţa, cântă-nfiorată,
Cald ca nicăierea, sfânt ca niciodată!

poezie clasică de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini de amurg

Lumini de-amurg, maiestre beteli
Ce se ivesc, furis, prin stor,
Si cresc si curg, unite-n pilc luminator,
Sau se-ntretaie,
Si luneca, razlete, prin umbra din odaie,
Pin' se izbesc in cale de-un lucru lucitor,
Si iar se string si se resf ring,
De pare ca atunci rasar
in pletele-minuni, ce par o scama de curcubeu.
Cum se resfirasi jurul meu
Pe carti, pe zid,
Pe-un vas de flori, pe-o rama
De vechiul argint din care,
Ca retrezit la viata de razele fugare,
Ce l-au impodobit,
Zimbeste-un mort iubit
Si-n ginduri imi recheama
Un drag amurg din vremi.
(...)

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mi mâinile

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au ştiut să-ţi spună,
În care n-au putut să-ţi dea
Atât cât ar fi vrut,
Atât cât poate doru-ţi le cerea
În dragostea,
În îndoiala,
În deznădejdea unei clipe...

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le nevruta vină
Că prea târziu veniră-n cale-ţi
Şi prea curând se duc de tot...

Dezleagă-mi sufletul de vină
Că în curând n-am să-ţi mai pot
Aduce-n mâini

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Elena Farago din Şoaptele amurgului (1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!