Emil Botta despre iubire

Remember

Ce departe eşti, întunecata mea iubită,
prin pereţii odăii te văd ca prin sită,
şi te-aud chemându-mă ca din altă planetă
şi-mi scrii poezii pe obrazul de cretă.

E posibil, e posibil oare să nu pot muri,
să-ţi aud vocea suind treapta nopţii, şi suind în zi,
să mă ridic în pat ca o stafie, ca marinarul de veghe,
să te zăresc în somn de la o mie de leghe?

Dar e posibil, întunecatul meu iubit,
să mă auzi cântând chiar când voi fi murit,
să mă vezi aeve în cereasca oglindă
şi în părul meu stele să se stingă şi să se aprindă.

Dar să nu te superi dacă sărutul meu va fi rece,
dacă dragostea mea ca un frig o să te sece,
dacă îmbrăţişarea mea te va face să suferi
aducându-ţi aminte, nu, să nu te superi.

poezie celebră de Emil Botta din Întunecatul april (1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântato, iubito, repede să treci prin codrul deznădejdii, nu cumva să te ajungă delirantul viscol rău...

citat celebru din Emil Botta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, nu veni...

Vino, nu veni, iubito, între toate aleasă,
Vino, nu veni, dulcea mea înserare
Pe malul apei să amurgim, împietriţi ca statui funerare.

tristih de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remember

Ce departe eşti, întunecata mea iubită,
prin pereţii odăii te văd ca prin sită,
şi te-aud chemându-mă ca din altă planetă
şi-mi scrii poezii pe obrazul de cretă.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Post Ludum

Poezie, să treci noaptea prin somnul celor ai mei,
sărută-i pe frunte, discută în şoaptă cu ei,
spune-le că am încheiat din caiet ultima filă
şi că îmi plâng şi pietrele de milă.

Poezie, spune mamei să mă ierte, sunt o poamă rea,
pe care o aruncă cine muşcă din ea;
lacrimi din ochi ca dintr-un burete i-am stors,
firul oftării pe buze s-a tors.

Poezie, spune fratelui meu că n-am fost înger, cum poate credea,
că mi-e inima pedeapsă, mustrare, nuia,
şi de gândurile crude care m-au bătut foarte sălbatec
mi-e un somn de jăratec.

Spune iubitelor mele: el nu v-a iubit,
el, zăpăcindu-vă, s-a zăpăcit,
viaţa i-a fost ca un pahar
în care amesteci al întâmplării zar.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu privire la tabloul lui Delacroix: lupta lui Iacob cu îngerul

Steaua era pe sfârşite,
stingerea sunase şi ea,
cerurile deschise cântau.
Ce ştiau despre stingere
cerurile,
ce ştiau
de lacrimi amare?
Ce ştie
Primăvara
de lăcrămioare?

Şi fiind obligat
la spelunca din vale,
am spus cuvinte,
am spus injurii,
am cuvântat cuvântări
despre dezolare,
blasfemii, blasfemii,
despre femeia
Pierzare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fiu amurgul...

Să fiu amurgul aş vrea,
să aştept sfâşiat la ferestre,
dragostea mea.

Să-ţi aprind obrajii cu nebuna-mi pară
şi să plec apoi,
când se face seară.

Primeşte câmpia; e un dar ce-ţi fac,
muntele-n omagiu
şi codrii ce tac.

Ci vino. Să mergem. Ne-aşteaptă
mulţime de regi în genunchi
şi florile toate să trecem aşteaptă.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, nu veni

În timp ce sufletele rătăceau, am rămas ca statui funerare,
vitrege nopţi pe malul apei sorbindu-ne privirile amare.

Frumoasă şi tristă erai!
Gloriei tale fost-am cupă, de-argint vasul.
Printre rarele trestii, când luna lucea, eram pasul tău, mersul tău, eram
Pasul.

Vino, nu veni, iubito, între toate aleasă,
Vino, nu veni, dulcea mea înserare
Pe malul apei să amurgim, împietriţi ca statui funerare.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei fi judecată după legea florilor

O Simplitate, un fum,
că durerile trec, îmi tot spune...
O Simplitate, un fum,
în valea frumoasă unde şezum,
iubito, eşti umbră, îmi spune.
O Conştiinţă, o stea,
că-i veşnicie durerea îmi spune...
O Conştiinţă, o stea,
că eşti durere, iubito, îmi spune,
că veşnicia eşti, pururea.
Şi îngerii, o, tu, adormită,
pe lut de ivoriu recită
şi e al pierzării, ecoul nebun:
că eşti durere îngerii spun.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb, alb imaculat

Trece luminat
acel fermecat,
cu ochi clocotit,
cu ochi adâncit
de noapte săpat.
Şi trece el, trece
prin frunzele nopţii lăute.
De lance
mâinile străbătute,
în gloria nopţii,
în ape lustrale,
ca vâsle de aur
le poartă.
Lucruri sălbatice,
urgii amicale
îl înconjoară.
Şi acel fermecat
stă îngenunchiat.
Şi spune ceva,
murmură ceva,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Medalion

Păcatele mele! Pe fruntea ta,
la tâmpla ta,
ca delicatele, nervurele frunzei,
scris era
sfârşitul meu:
m-am spânzurat de gâtul tău
cu funia de aur
a pletelor tale.
Şi spânzur acum
de ramura gâtului tău
şi acum trage greu,
greu apăsând pieptul tău
cea mai teribilă,
înfricoşătoare medalie.
Binecuvântato, iubito,
repede să treci
prin codrul deznădejdii,
nu cumva să te ajungă
delirantul, viscolul rău.
Şi medalionul aruncă-l

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguioase, crengile

Murmurau a dragoste crengile
când în braţe te-am luat, pădure toropită.
La elyseica noastră nuntă
veni vulpea bearcă şi căpriţa ciuntă.
Pocalul din care m-am cinstit
purta un rubin otrăvit.

Ah, bine-i să mori
prins în al miresei val de plânsori!
Să adormi liniştit
în al fagilor schit
Bine-i să mori prea timpuriu,
în dulcea plasă,
în pădurea deasă,
într-un cort ruginiu.
Murmurau tânguioase crengile
şi-mi oftai amarâto pe veci turturea.
înfiorate murmurau crengile
şi
Toamna, din cornu-i, sună, sună

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soledad

Mă duce dorul către umbre iară,
străbune codru, vechiul meu Alcide,
cu gure dulci m-au sărutat silfide,
m-a prins, în plasa ei, plăcuta seară.

Nu-s astre-n cer câte visez iubi,
nu-i noapte-atâta câtă ard să port,
departe-s, vai, de-al veşniciei cort;
în umbra lui regească vrere-aş fi!

Veste s-a dus că nu mai suntem tineri,
s-a istovit al tinereţii pas...
Din focul clipei stinse ce-a rămas?
Lacrime doar, ce-s partea crudei Vineri.

Război am vrut, mă rog acum de pace,
străbune codru, vechiul meu Alcide,
în poartă bat şi te implor: deschide.
Sunt tot, o noapte. Frig mi se mai face!

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scut

Iubirea ma apara,
de aceea port
fruntea sus, in exil printre oameni.
Cand ziua decade si cand, spre apus,
Cumpana linistita se-nclina,
o, atuncea, de sus,
primesc o tristete senina.

Ochii mei in extaz ratacesc
spre adancul fantanii unde stelele scapara.
O, de al stelelor dor ma topesc
si m-as duce la ele,
dar Iubirea ma apara.

Cu graiuri nebune ma cheama,
in lunci, cantatoare Undine.
Si cand sa le ajung, Piaza Rea
ma trage la dansa: la mine, la mine!
Dar ma insoteste acel Cineva,
Iubirea, pururi cu mine.

poezie celebră de Emil Botta din volumul: Pe-o gură de rai
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul amărăciune

Printre oglinzi, la ora cinci, am să cobor,
în haine negre, cu ochii stinşi, zâmbind uşor.

E gata ceaiul? Toţi au venit? Totul e gata?
Cu o maramă acoperă iute groapa, lopata.

Dansaţi în cete un joc galant, cântaţi, lăute,
arcuşuri seci, viori pustii, de ce staţi mute?

Dar te întreb, iubitul meu, ce ai la frunte?
Amărăciunea m-a luat de mână şi m-a condus peste o punte.

Dar te observ, iubitul meu, ce palid eşti.
Amărăciunea, urând viaţa, mi-a spus în şoaptă:
"Să te fereşti..."

Dă-mi pălăria, bastonul, masca, dă-mi şi mănuşile,
e cam târziu şi de-am să plec, cerniţi oglinzile, închideţi uşile.

M-aşteaptă afară, sub steaua rară, un echipaj...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!