Alb, alb imaculat
Trece luminat
acel fermecat,
cu ochi clocotit,
cu ochi adâncit
de noapte săpat.
Și trece el, trece
prin frunzele nopții lăute.
De lance
mâinile străbătute,
în gloria nopții,
în ape lustrale,
ca vâsle de aur
le poartă.
Lucruri sălbatice,
urgii amicale
îl înconjoară.
Și acel fermecat
stă îngenunchiat.
Și spune ceva,
murmură ceva,
[...] Citește tot
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezie, să treci noaptea prin somnul celor ai mei, sărută-i pe frunte, discută în șoaptă cu ei. Spune-le că am încheiat din caiet ultima filă și că-mi plâng și pietrele de milă.
citat celebru din Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liberi suntem să compunem din aparențe figura tuturor realităților. Oare noaptea nu se agită pe străzi și pătrund în locuințe personagii ciudate, creații ale imaginației noastre? Am crezut într-un alb și îndepărtat teritoriu și am ascultat, asemenea chemărilor de dincolo de noi, mesagiul unei alte vieți.
citat celebru din Emil Botta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Latineasca păsărilor
Cânta o privighitoare-n brad.
Ce vorbă lungă!
O sau
I ar fi de ajuns,
un țipăt de ajuns ar fi;
Doamne, minunile tale,
cu un țipăt
O sau
I,
să le rostim s-ar cuveni.
Cânta o privighitoare-n brad
Și, din ceea lume,
cineva răspunde, cineva fără nume.
Întreaga noapte se țesu
dialog de aur între moarte și
privighetoare,
când lin, când mai tare,
ca o întrecere între da și nu.
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vino, nu veni
În timp ce sufletele rătăceau, am rămas ca statui funerare,
vitrege nopți pe malul apei sorbindu-ne privirile amare.
Frumoasă și tristă erai!
Gloriei tale fost-am cupă, de-argint vasul.
Printre rarele trestii, când luna lucea, eram pasul tău, mersul tău, eram
Pasul.
Vino, nu veni, iubito, între toate aleasă,
Vino, nu veni, dulcea mea înserare
Pe malul apei să amurgim, împietriți ca statui funerare.
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aerul, Tremurătorul
Aerul, tremurătorul, copilul, clarul,
în azurii pînze ne înfășoară...
În caleașca trasă de fluturii săi
a venit de cu seară.
Noaptea întreagă a lunecat,
pe vioara divină, arcușul divin.
Oprește-te! Stai! Asupră-ne stai iară și iar,
cer adamantin!
Dimineața e ceva, nu știu ce, fragil,
o amiază faunescă, aceasta e darul.
În mii de magii, de culori, se-ntrecea
aerul, tremurătorul, copilul, clarul...
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O ultimă întrebare
Tu, care-mi vorbești doar în surdină,
aici, foarte aproape de inima mea,
ipocrită noapte, spune-mi,
n-ai văzut cumva lunecând o stea?
Ba da, căzu din salba Dianei
o stea ca lacrima de cleștar,
dar un om s-a încovoiat și a ridicat-o,
omul tăcut, cu ochi lucios, de cămătar.
Vai, steaua era o fericire necunoscută,
promisă de Dumnezeu cuiva...
Dar, noapte senină, vistiernică a secretelor,
omul care a luat-o de ce tremura?
poezie celebră de Emil Botta din Întunecatul april (1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elegie
Ca firul trandafirului te pleci,
tinerețe în soartă,
ca umbra unei umbre te pleci,
tinerețe moartă.
Mi-e gura încă fierbinte
de sărutul tău, Suvenire,
de nebune văpăi, de mari jurăminte,
mi-e gura încă fierbinte.
E clarul de lună ce văd,
dănțuind în al nopților teatru,
e clarul de moarte ce văd...
Ah, luminosule ochi idolatru,
ah, tinerețe de-a pururea moartă,
lunateca moarte ce-mi cere la poartă?
Ca firul trandafirului te pleci,
Tinerețe în soartă.
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poetul și lumea lui
Laurii visului fruntea-mi încing, lauri de plumb tâmplă mi-o farmă
însemnările sună, stelele ning, auzul mi-e stins de o stranie larmă.
Aproape-s de voi, departe, aproape, diamante ceresc, aer plin de vaiuri,
de voi sunt aproape, turme stelare,
buchete, cascade, alaiuri!
Tutelară noapte, orbitor pretutindeni, desfrunzirea pădurii ascult-o,
argentina pădurilor, ruga ascult-o!
Și apei ce-și sună în toate serile talanții, florinii, averile,
Isadorei,
Terpsihorei,
Apei, auzi-i, auzi-i căderile!
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jaf
Văd prin ochean malul și colibele.
Dar unde-i marea pe care o blestemau pescuitorii
și uraganul nebun, îmbătat de victorii?
Înecatul a cuprins marea în brațe,
a înfășurat-o în uragan ca-ntr-un șal de mătase
și s-a tot dus sub zodii mai norocoase.
Văd copacul cu ramuri atente, dezmierdătoare
și aud cântând turturele.
Dar unde e noaptea și unde sunt prețioasele stele?
Spînzuratul a luat noaptea pe umeri,
a îndopat buzunarul cu recile juvaeruri
și a tulit-o ca un ogar cu limba scoasă prin ceruri.
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anotimp
Nici viori, nici fluiere,
nici ploaia prin plete sa-ti suiere ;
in tacuta noapte adanca
glasul tau nu se aude, nu inca...
Din himericele bolti se anina
armele noptii, stelele-n ruina;
pana la noi inca n-a patruns
al codrului clopot ascuns.
Cerestile drumuri,
toate-s doar aburi si fumuri...
Plimba-te, pala, prin aurora,
frunte a lucrurilor, luna mea, prora!
Dar vor veni! O, ce siguri,
oaspetii in vestminte de friguri!
Dar vor veni! O lumina subtire,
și naiuri și harfe și lire!
poezie celebră de Emil Botta din Pe-o gură de rai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiul vorbind maicei sale
Maică, jale, măicuță,
regina a nopților melc,
de ce pier tinerețile, clare cântărețele,
când, în cezarice valuri cernită,
de frunte-mi senină te-apropii?
Simt răcoarea mutei, a măicuței, a gropii!
Părăsitu-m-au visul, voioșia, pădurile,
uitatu-m-au ceruri și ape sihastre
și tremuratele prietene astre.
Ah, maică, sicriu pregătește,
așterne de moarte măsurile,
făclieri și steaguri și alaiuri tocmește.
Ah, totu-i tăcere,
și zidul uitării tot crește și crește.
Nu-i nimeni în jur, nu e nime,
nici undă nu bate, nici undele știme.
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiul vorbind maicei sale
Maică, jale, măicuță,
regina a nopților mele,
de ce pier tinerețile, clare cântărețele,
când, în cezarice valuri cernită,
de frunte-mi senină te-apropii?
Simt răcoarea mutei, a măicuței, a gropii!
Părăsitu-m-au visul, voioșia, pădurile,
uitatu-m-au ceruri și ape sihastre
și tremuratele prietene astre.
Ah, maică, sicriu pregătește,
așterne de moarte măsurile,
făclieri și steaguri și alaiuri tocmește.
Ah, totu-i tăcere,
și zidul uitării tot crește și crește.
Nu-i nimeni în jur, nu e nime,
nici undă nu bate, nici undele știme.
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soledad
Mă duce dorul către umbre iară,
străbune codru, vechiul meu Alcide,
cu gure dulci m-au sărutat silfide,
m-a prins, în plasa ei, plăcuta seară.
Nu-s astre-n cer câte visez iubi,
nu-i noapte-atâta câtă ard să port,
departe-s, vai, de-al veșniciei cort;
în umbra lui regească vrere-aș fi!
Veste s-a dus că nu mai suntem tineri,
s-a istovit al tinereții pas...
Din focul clipei stinse ce-a rămas?
Lacrime doar, ce-s partea crudei Vineri.
Război am vrut, mă rog acum de pace,
străbune codru, vechiul meu Alcide,
în poartă bat și te implor: deschide.
Sunt tot, o noapte. Frig mi se mai face!
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prinos
Prințul norilor, tatăl florilor,
Adonai
a vizitat la miez de noapte albastrul pământ.
O, cum ondulau brațele margheritelor
și câmpia.
Adonai s-a oprit la cocioaba urzicilor și trufașul munte a încremenit.
Jivinele cu botul pe labe au articulat câteva silabe.
Vântul ca un sclav își rupea degetele
ca ele să nu mai treacă prin lira copacilor,
doar ulciorul șchiop aduse apă,
și au mai venit un codru de pâine, un drob de sare
și o ceapă.
Adonai mulțumind lucrurilor umile
s-a urcat la cer, peste fire.
Cocioaba urzicilor era un trandafiriu rai
și ulciorul și pâinea și sarea și ceapa cântau:
"Adonai,
[...] Citește tot
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Post Ludum
Poezie, să treci noaptea prin somnul celor ai mei,
sărută-i pe frunte, discută în șoaptă cu ei,
spune-le că am încheiat din caiet ultima filă
și că îmi plâng și pietrele de milă.
Poezie, spune mamei să mă ierte, sunt o poamă rea,
pe care o aruncă cine mușcă din ea;
lacrimi din ochi ca dintr-un burete i-am stors,
firul oftării pe buze s-a tors.
Poezie, spune fratelui meu că n-am fost înger, cum poate credea,
că mi-e inima pedeapsă, mustrare, nuia,
și de gândurile crude care m-au bătut foarte sălbatec
mi-e un somn de jăratec.
Spune iubitelor mele: el nu v-a iubit,
el, zăpăcindu-vă, s-a zăpăcit,
viața i-a fost ca un pahar
în care amesteci al întâmplării zar.
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anotimp
Nici viori, nici fluiere,
nici ploaia prin plete sa-ti suiere ;
in tacuta noapte adanca
glasul tau nu se aude, nu inca...
Din himericele bolti se anina
armele noptii, stelele-n ruina;
pana la noi inca n-a patruns
al codrului clopot ascuns.
Cerestile drumuri,
toate-s doar aburi si fumuri...
Plimba-te, pala, prin aurora,
frunte a lucrurilor, luna mea, prora!
Dar vor veni! O, ce siguri,
oaspetii in vestminte de friguri!
Dar vor veni! O lumina subtire,
si naiuri si harfe si lire!
poezie celebră de Emil Botta din volumul: Pe-o gura de rai
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Remember
Ce departe ești, întunecata mea iubită,
prin pereții odăii te văd ca prin sită,
și te-aud chemându-mă ca din altă planetă
și-mi scrii poezii pe obrazul de cretă.
E posibil, e posibil oare să nu pot muri,
să-ți aud vocea suind treapta nopții, și suind în zi,
să mă ridic în pat ca o stafie, ca marinarul de veghe,
să te zăresc în somn de la o mie de leghe?
Dar e posibil, întunecatul meu iubit,
să mă auzi cântând chiar când voi fi murit,
să mă vezi aeve în cereasca oglindă
și în părul meu stele să se stingă și să se aprindă.
Dar să nu te superi dacă sărutul meu va fi rece,
dacă dragostea mea ca un frig o să te sece,
dacă îmbrățișarea mea te va face să suferi
aducându-ți aminte, nu, să nu te superi.
poezie celebră de Emil Botta din Întunecatul april (1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Domnul amărăciune
Printre oglinzi, la ora cinci, am să cobor,
în haine negre, cu ochii stinși, zâmbind ușor.
E gata ceaiul? Toți au venit? Totul e gata?
Cu o maramă acoperă iute groapa, lopata.
Dansați în cete un joc galant, cântați, lăute,
arcușuri seci, viori pustii, de ce stați mute?
Dar te întreb, iubitul meu, ce ai la frunte?
Amărăciunea m-a luat de mână și m-a condus peste o punte.
Dar te observ, iubitul meu, ce palid ești.
Amărăciunea, urând viața, mi-a spus în șoaptă:
"Să te ferești..."
Dă-mi pălăria, bastonul, masca, dă-mi și mănușile,
e cam târziu și de-am să plec, cerniți oglinzile, închideți ușile.
M-așteaptă afară, sub steaua rară, un echipaj...
[...] Citește tot
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Emil Botta despre noapte, adresa este: