Cea mai mare bucurie a unui scriitor este să scrie până când moare, domnule!
citat din Emil Brumaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec naiv
Un pește mic și foarte trist
Din heleșteul contelui
S-a-ndrăgostit de-un ametist
De la inelul contelui
Și-ntr-o caleașcă a sosit
Să ceară mâna contelui
Dar refuzat și-adânc jignit
Muri sub ochii contelui
Atunci un falnic servitor
Din ordinele contelui
Îl prepară cu cimbrișor
Pentru motanul contelui
poezie de Emil Brumaru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare
O, Leonid Dimov, e seară
Și trec femei cu trupuri lungi
Ca niște viespii uriașe
Pe care nu poți să le-alungi
Cu mâna leneșă din minte,
Femei cu sâni licențioși
Umflați de-un înger pneumatic
Pîn' la delir în plușuri roș,
Femei ce ne-ar lăsa-n burice,
Plutind pe pântec, să murim
Fără speranțe, fără apă,
Cum pe corăbii Gordon Pym
Halucinând vechi etichete
Pe butoiașele cu spirt.
O, Leonid Dimov, e seară
Și eu beau singur într-un birt.
poezie de Emil Brumaru (1968)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec naiv
Iubita mea îmi poartă scrisorile-ntre sâni
și e nebună de legat cu funii groase
Și de adus pe-ascuns la mine-acasă
Și de ținut în șir cinci săptămâni.
Zic unii că-i prea mică și nu știe
Cum face roua fluturii să moară,
Cât puf există într-o păpădie,
De unde-și iau motanii scorțișoară.
Dar asta n-are nicio importanță!
Oh, ea nu contenește să mă cheme,
Netrebnica, în fiece vacanță,
Cu chica spumegând de dulci blesteme!
Și îmi trimite-un milion de poze
Lascive și dilii pân' la ruină,
De-mi vine să sparg melci și să rup roze,
Căci, Doamne-Dumnezeule!-i virgină.
poezie de Emil Brumaru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec naiv
Iubita mea îmi poartă scrisorile-ntre sâni
și e nebună de legat cu funii groase
Și de adus pe-ascuns la mine-acasă
Și de ținut în șir cinci săptămâni.
Zic unii că-i prea mică și nu știe
Cum face roua fluturii să moară,
Cât puf există într-o păpădie,
De unde-și iau motanii scorțișoară.
Dar asta n-are nici o importanță!
Oh, ea nu contenește să mă cheme,
Netrebnica, în fiece vacanță,
Cu chica spumegând de dulci blesteme!
Și îmi trimite-un milion de poze
Lascive și dilii pân' la ruină,
De-mi vine să sparg melci și să rup roze,
Căci, Doamne-Dumnezeule!-i virgină.
poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Emil Brumaru despre moarte, adresa este: