Cunoașterea adevărată este cel mai mare întuneric.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciodată nefericirea nu va putea ajunge la generozitatea în care să-și recunoască în mod absolut întunericul propriu, pentru a vedea eventualele lumini ale lumii.
citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Magia Feminina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vom astâmpăra vreodată insomnia umbrelor și adormi-vom cândva întunericul? Neastâmpărul nopților, al tuturor nopților - prin care respiră mâhnirea și cazna - a săpat șanțuri în care putrezesc hoiturile amintirii.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
În orice durere, absolutul morții gustă devenirea, chinul nostru nefiind decât ispita, degradarea voluntară a întunericului. Și astfel, suferința nu e decât un "minus absolut" al morții.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândul la Dumnezeu este un obstacol sinuciderii, dar nu morții. El nu îmblânzește deloc întunericul de care se va fi speriat Dumnezeu pe vremea când își căuta pulsul prin teroarea nimicului...
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oricât m-aș lupta pe culmile disperării, nu vreau și nu pot să renunț și să părăsesc iubirea, chiar dacă disperările și tristețile ar întuneca izvorul luminos al ființei mele, deplasat în cine știe ce colțuri îndepărtate ale existenței mele.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!
Kant a trebuit să aștepte anii din urmă ai bătrâneții pentru a vedea părțile întunecate ale existenței și a semnala eșecul "oricărei teodicei raționale"... Alții, mai norocoși, și-au dat seama de asta mai înainte chiar de a începe să filozofeze.
Emil Cioran în Mărturisiri și anateme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum să mai ai idealuri când există pe acest pământ orbi, surzi sau nebuni? Cum să mă bucur de lumina pe care altul n-o mai poate vedea sau de sunetul pe care nu-l poate auzi? Mă simt responsabil de întunericul tuturora și mă cred un hoț al luminii.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Soarele nu numai că nu învinge întunericul, dar mărește până la suferință aspirația nocturnă a sufletului. De ne-ar servi azurul de pat și soarele de pernă, sfârșeala voluptuoasă ar chema noaptea spre a-și îndestula nevoia de oboseală vastă.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Aș vrea să fiu numai rază și zi, să mă înalț în ritmuri sonore spre culmi de splendoare și adâncimile de întuneric să nu mă poarte pe aripile unei muzici sumbre. Nu știu dacă lumina se ridică în mine sau eu mă avânt în lumină; nu știu dacă sunt lumină sau devin lumină.
Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu sălbăticia impetuoasă a resurselor neexploatate din mine și cu încrederea patimilor comprimate, să înghit lumină și întuneric pentru orgia mea lăuntrică, pentru voluptățile și chinurile haosului meu, pentru tragicele încântări ale deznădejdii și ale bucuriilor mele ultime.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Teama ce se naște "din senin"... Singura, de altfel, și cea mai întunecată. Ea este echivocă asemenea unei înmuguriri sumbre - și generează o muzică de flaut trist și aiurit. În camere tăcute de hotel sau pe străzi înguste ale unui oraș vechi ea crește și ne verifică dezrădăcinarea.
Emil Cioran în Cioran și muzica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Senzația asta stranie și chinuitoare de curgere a vidului în nopți singure și nemiloase... Ce teroare tăcută îmbibă întunericul, îmbracă inima și paralizează creierul? Sau parcă se despică în bucăți imensitatea neagră și se prăvălesc stânci de întunecime peste incendiul ascuns al pământului... Fiecare noapte este un univers în doliu, o măreție de ireparabil.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
A vorbi de drumul suferinței ca drum al iubirii este a nu cunoaște nimic din esența satanică a suferinței. Pe treptele suferinței nu urci, ci cobori. Ele nu formează scări înspre cer, ci înspre infern. Și întunericul în care ajungi pe scările durerii nu este mai puțin infinit și etern decât lumina ce te orbește pe scările bucuriei.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!
De câte ori citești viața martirilor, a sfinților, a lui Nietzche sau a lui Dostoievski simți nevoia să-ți spânzuri carnea de stele, să pășești sub nopți și să-ți sfărâmi membrele de un vis de întuneric. Un tremur de bucurie te cuprinde apoi și într-un extaz crepuscular îmbraci aștrii cu un nimb de suspine.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În zadar își caută o cărare prin desișul firii, el rămâne mâhnit, cu fața spre înfundăturile propriului său duh. Căci, în el, lumina nu s-a despărțit de întuneric. Prin ceea ce încoronează Creația, prin spirit, el aparține începuturilor ei.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin orice poți cădea în lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci când iubirii tale i s-ar răspunde cu dispreț sau indiferență, când toți oamenii te-ar abandona și când singurătatea ta ar fi suprema părăsire, toate razele iubirii tale ce n-au putut pătrunde în alții ca să-i lumineze sau să le facă întunericul mai misterios, se vor răsfrânge și se vor reîntoarce în tine, pentru ca în clipa ultimei părăsiri strălucirile lor să te facă numai lumină și văpăile lor numai căldură.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De câte ori privesc țăranul român îmi place să văd înscrise în cutele feții sale golurile dureroase ale trecutului nostru. Nu cunosc în Europa un alt țăran mai amărât, mai pământiu, mai copleșit. Îmi închipui că acest țăran n-a avut o sete puternică de viață de i s-au înscris pe față toate umilințele, de i s-au adâncit în riduri toate înfrângerile. Oricâte rezerve de viață ar dovedi el, impresia nu este totuși a unei prospețimi biologice. O existență subterană este ființa lui și mersul lui lent și gârbovit este un simbol pentru umbrele destinului nostru. Suntem un neam care-am ieșit din văgăuni, din munți și din văi. Am privit cerul din umbră și-am stat drepți în întuneric. Ne-am răcorit o mie de ani. De aceea numai febra ne mai poate scăpa... Când va ridica țăranul român capul sus? În jos am privit de când ne-am născut.
Emil Cioran în Schimbarea la față a României
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea să izbucnesc într-o explozie radicală cu tot ce am în mine, cu toată energia și toate conținuturile, să curg, să mă descompun și, într-o expresie nemijlocită, distrugerea mea să fie opera mea, creația, inspirația mea. Să mă realizez în distrugere, să cresc în cea mai nebună avântare până dincolo de margini, și moartea mea să fie triumful meu. Aș vrea să mă topesc în lume și lumea în mine, să naștem în nebunia noastră un vis apocaliptic, straniu ca toate viziunile de sfârșit și magnific asemenea marilor crepuscule. Din țesătura visului nostru să crească splendori enigmatice și umbre cuceritoare, forme ciudate și adâncimi halucinante. Un joc de lumină și de întuneric să îmbrace sfârșitul într-un decor fantastic și o transfigurare cosmică să ridice totul până dincolo de orice rezistență, când avîntul duce la nimic, iar formele plesnesc într-o exaltare de agonie și încântare.
Emil Cioran în Pe culmile disperării
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la întuneric, dar cu o relevanță mică.
Concepția creștină și concepția curentă a suferinței sunt fundamental false. După ele, suferința este un drum spre iubire, când nu este calea esențială a iubirii. Dar oare creștinismul numai în această problemă ar trebui corectat? A vorbi de drumul suferinței ca drum al iubirii este a nu cunoaște nimic din esența satanică a suferinței. Pe treptele suferinței nu urci, ci cobori. Ele nu formează scări înspre cer, ci înspre infern. Și întunericul în care ajungi pe scările durerii nu este mai puțin infinit și etern decât lumina ce te orbește pe scările bucuriei. Suferința este o cale de separare, de disociere, este o forță centrifugală ce te detașează de sâmburele vieții, de centrul de atracție al lumii, de unde totul tinde să se unifice în iubire și intimitate. Dacă principiul divin se caracterizează printr-un efort de sinteză cosmică și de participare metafizică la esența totului, atunci suferința este la antipodul acestui principiu.
citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Emil Cioran despre întuneric, adresa este: