Monologul puiului de vulpe
Albastru sunt, în ferma cenușie,
Și, pentru asta, bun de abator,
În cușcă de metal ținut -vai mie!-
Nu-s împăcat că trebuie să mor.
M-aș jupui de viu, să scap de-această
Noblețe grea. Aș năpârli pe loc.
Dar albăstriul meu, ca o năpastă,
Trimfă-n blana mea fără noroc.
Năpraznic urlu și mă iau la trântă
Cu cerul, trâmbițând spre stele reci,
Ca să implor ori libertatea sfântă,
Ori blana năpârlită-n veci de veci.
Un domn străin, cum vin pe-aici tot anul,
M-a imprimat cum urlu. Ce nebun!
Dar cum ar urla și el, sărmanul,
Numai o clipă-n locul meu să-l pun.
[...] Citește tot
poezie de Evgheni Evtușenko (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vârful de păr
Întâlnirea lor de lângă lacuri
A ucis și ultima speranță,
Nu-și puteau vorbi nici despre fleacuri.
Între ei, se așternea distanță,
Ca-ntre polii lumii nesfârșite.
Stând pe-o bancă, muți parcă de veacuri,
Amândoi părea că duc în spate
Cuiburile lor abandonate,
Precum două patrii diferite.
Până când, cu-amară ironie,
Ea îi spuse, și păru s-o doară:
"Numai vârful părului mai știe
Cum îl mângâiai odinioară".
Și-nfrângând a inimii văpaie,
Îi mai spuse-acum la despărțire:
"Mâine, coafeza o să-mi taie
Și această ultimă-amintire".
[...] Citește tot
poezie de Evgheni Evtușenko
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la timp, dar cu o relevanță mică.
Iubire
Te iubesc mai mult decât natura,
Fiindcă tu natura însăși ești,
Decât libertatea mi-ești mai dragă -
Fără voi, ca un ocnaș trăiești.
Te iubesc cu toată nebunia,
Ca pe-un hău, nu ca pe-un drum de roți,
Te iubesc mai mult decât se poate,
Cât de mult - să înțelegi nu poți.
Fără noimă te iubesc întruna,
Și când beau și-atunci când spun prostii;
Mult mai mult decât pe mine însumi
Te iubesc. Vreau sigură să fii.
Te iubesc mai mult decât pe Shakespeare
Decât toate cele pământești,
Mi-ești și decât muzica mai dragă,
Pentru mine, muzica - tu ești!
[...] Citește tot
poezie de Evgheni Evtușenko
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama
Între mamă și fiu, nepotrivirea-i totală, ingrată,
mai ales dacă-i unic feciorul și-adult,
el e ultimul bărbat pe care ea ar vrea să-l dea gata,
cu eleganța, cu farmecul ei de demult.
Când mama, ușor, pe marginea patului meu se lasă,
după ce și-a scos din picioare șoșonii ei uzi,
din tristele-i buze, aud intrebarea cumplit de duioasă:
"Ce-i cu tine, băiatul meu? De ce nu m-auzi?"
Dar nici duioșia asta nu stoarce răspunsu-așteptat,
până când, ca dintr-o prăpastie mă extrag, încă viu,
bolborosind: "Toate-s în regulă... și-apropo, arăți minunat!"
Ah, mincinoasele legi ale jocului dintre mamă și fiu.
Oare chiar nimic n-am de spus mamei, cu toate că ea,
pentru mine, ca sclavii, spinarea prin vreme și-a frânt?...
Mă ascund în clișee: "Hai calmează-te! Ce va fi, vom vedea!"
Ar fi multe de spus, dar mi-e milă de ea. Nu mai scot un cuvânt.
[...] Citește tot
poezie de Evgheni Evtușenko din Mierea târzie (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Revedere la spital
Ne revedem doar la spital acum.
Surorile roiesc în juru, și-mi pare
Că fața ta, parcă-nviind din scrum,
Ar vrea să mi te-arate-ncrezătoare.
Dar când te văd acolo, -ntinsă-n pat,
Într-un capot din cele de diftină,
Mă simt copilul tău abandonat.
Și-s vinovat, și vina nu-i puțină,
Că te-am făcut s-ajungi așa și-aici.
Dar tu, sfioasă, -ntrebi: "Tușești?" și-n grabă,
Încerci să faci un gest, ca-ntre amici,
Și apă să-mi găsești, la vre-o tarabă.
O, iartă-mi anii falși, de poți ierta,
Și odele ce ți le-am scris pe rând
Și josnicia cărnii, ce urma-
Brutala schismă dintre trup și gând.
[...] Citește tot
poezie de Evgheni Evtușenko din Mierea târzie (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dormi, iubito!
Sus, pe garduri, sclipesc stropi sărați, albă-i sarea,
Iar portița-i de-acum încuiată. Și marea
Fumegând și săltând către diguri, de-a rândul,
Dintr-un soare sărat s-a-nfruptat, devorându-l.
Dormi, iubito! Oh, dormi! Sufletul meu vrea pace.
Stepa, munții... și ei dorm acum, n-au ce face.
Ciobănescul cam șchiop și cu claia prea mare
Chiar prin somn își mai linge lanțul lui plin de sare.
Marea-n tropot și crengile scormonind ca vătraiul
Și zăvodul din lanț ce-și trăi-n tihnă traiul,
Împreună cu mine, toți, mereu împreună,
"Dormi, iubito!" îți spunem acum. "Noapte bună!"
Dormi, iubito! Și uită că ne-am certat vreodată.
Ne-om trezi, împăcați, în lumina curată.
Stând în fân, somnoroși, vom simți cum ne vine,
Dinspre beci, un parfum de iaurturi gruzine.
[...] Citește tot
poezie de Evgheni Evtușenko
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Evgheni Evtușenko despre timp, adresa este: