Fănuş Neagu despre muzică

Dansator şi cântăreţ, în egală şi drăcească măsură, Nicu Constantin pune în oameni bobul sau scânteia de fericire din nimic, sublima clipă în care sufletul atinge, poate, perfecţiunea verbului a fi...

Fănuş Neagu în La 50 de ani de carieră a actorului Nicu Constantin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba română e actul meu de naştere, eu sunt fiinţă sub măslinul ei, care rodeşte de două mii de ani, dreptul meu e să-i ţin dealul verde şi bătut de soare şi să stau în genunchi sub ploaia cântecelor ce ţâşnesc din ea.

citat celebru din Fănuş Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta-iarmata lui Baboi, opt în brânză, opt în foi! Faceţi instrucţie cu o singură armă adevărată şi doujşase cioplite din buştean de plopsi cântaţi ca tâmpiţii:
Am înarmat a noastră mână,
Ca să păzim un scump pământ...

Fănuş Neagu în Îngerul a strigat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoşi nebuni cântă dragostea, libertatea şi răzvrătirea. Adică viaţa. Paginile scrise atunci se păstrează ca fumul în crestătura icoanelor potrivite sub candela Timpului. Sunt de zăpadă albastră, de Dunăre neistovită şi umblă-n ele sănii alungite de crivăţ, duhul legendelor şi al gerului care încleştează Bucureştii la margini de Orient şi lângă inima binecuvântată a tinereţii şi a femeilor.

citat celebru din Fănuş Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu, când se trezi, Tocănel moţăia încă după uţă, sub mătură, iar greierul cânta sub pat. Privi pe fereastră şi văzu că se luminase. Ningea - o ninsoare deasă, bătând în albastru - şi sub perdeaua de fulgi văzu cărarea tăiată de el, către poartă, şi cocoşul de lemn care se rotea într-un picior. "Ehei, zise el, ce-o să mai zburăm noi doi când o ieşi luna plină!".
Se ridică în coate şi se răsti la căţel:
- Tocănel! Trezeşte-te, trebuie să ieşim cu sania.
- Acum?
- Chiar acum. Şi să nu-i spui mamei c-am scos soba în ger. Dacă te prind că trăncăneşti, ai de-a face cu mine. Asta am spus-o şi pentru ticălosul ăla de sub pat.

Fănuş Neagu în Târziu când zăpezile sunt albastre
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul se numea Bănică, iar căţelul, pentru că fusese prins de două ori cu botul într-o cratiţă, primise porecla Tocănel.
Era în februarie, ninsese o zi şi o noapte - acum zăpezile acopereau geamul până la două palme de marginea de sus a cercevelelor şi ei şedeau în odaie: Bănică în pat, iar Tocănel lângă uşă, vârât într-un ciorap de lână, căruia băiatul îi deşirase laba, transformându-l astfel într-un costum, pe care căţelul îl privea cu mândrie ori de câte ori ieşea afară în aer. Soba frigea - ardeau în ea lemne de brad cu miros de cetină - şi undeva, într-o spărtură a peretului, cânta un greier, parcă bătându-şi joc de vântul care gonea pe sub streşini, răsucind zăpada şi aruncând-o peste coama salcâmilor.
- Tocănel, zise Bănică, ţinând ochii închişi, moleşit de căldură, spune-i ticălosului ăla să tacă!
- Eh, dac-aş şti unde e! făcu Tocănel.

Fănuş Neagu în Târziu când zăpezile sunt albastre
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!