Femeia este cea mai frumoasă instituție a lumii, în care eu nu vreau să fiu primit decât în audiențe de-o noapte.
citat celebru din Fănuș Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Toamna, în noaptea de Sfântă Măria Mică, ies din adâncurile mării toate corăbiile scufundate, morții trec la cârmă, le pun pe linia de plutire și năvălesc ca smintiții peste pescarii care n-au avut vreme să se tragă la uscat.
Fănuș Neagu în Îngerul a strigat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

.. Marea Neagră înghite averi de când e lumea lume și de la român, și de la bulgar, și de la rus, și de la turc. Da numa-n noaptea de Sfântă Măria Mică le arată. După aia, poți să umbli cu capul la fund până crapă splina-n tine, nu găsești nimic, pentru că morții iau totul înapoi pe corăbii, ca să amăgească si pe alții la anul.
Fănuș Neagu în Îngerul a strigat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am jucat un rol într-un film, Crucea de Piatră, rolul unui general sovietic, Susaikov care era comandantul Bucureștiului ocupat de trupele rusești... Ceva care s-a întâmplat la vremea respectivă, după un scenariu al lui Titus Popovici- D-zeu să-l odihnească. Am mai jucat si rolul unui vânător în Casa de la miezul nopții, un alt fil bun românesc.
citat celebru din Fănuș Neagu (1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era în 1946, an de secetă cumplită, Șușteru nu mai văzuse pic de tutun de patru zile. Ca să fumeze, într-o zi rupse un smoc de frunze de iederă din rugul care îmbrăca fața casei, le fărâmă între degete și-și umplu luleaua. Avea ochii cârpiți de somn, fiindcă, deși era trecut de amiază, abia se sculase din pat. "Al dracului, se gândi, pierzi o noapte la priveghi și nu-ți mai vii în fire pe urmă două zile.
Fănuș Neagu în Dincolo de nisipuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra salcâmului de lângă fântână în care dormeau, pe prăjini, câteva perechi de curci și bibilici, cădea peste el ca o plasă deasă. Două crengi noduroase închipuiau pe pământ figura unui călăreț cu cojoc și căciulă. Ene Lelea se aplecă și potrivi la șoldul călărețului un vreasc, în formă de spadă. Când era copil, în nopți ca astea, maică-sa chema o bătrână să-i "toarne cositorul". Baba venea, topea cositor într-o lingură și-l răsturna, bolborosind, într-o găleată cu apă descântată. Cositorul se închega luând înfățișări ciudate, în care bătrâna deslușea, după semne ale ei, norocul băiatului. Își aminti că mereu era vorba de bani mulți, o comoară, de un drum lung prin Bărăganul ascuns în ceață și de o fată frumoasă.
Fănuș Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul se numea Bănică, iar cățelul, pentru că fusese prins de două ori cu botul într-o cratiță, primise porecla Tocănel.
Era în februarie, ninsese o zi și o noapte - acum zăpezile acopereau geamul până la două palme de marginea de sus a cercevelelor și ei ședeau în odaie: Bănică în pat, iar Tocănel lângă ușă, vârât într-un ciorap de lână, căruia băiatul îi deșirase laba, transformându-l astfel într-un costum, pe care cățelul îl privea cu mândrie ori de câte ori ieșea afară în aer. Soba frigea - ardeau în ea lemne de brad cu miros de cetină - și undeva, într-o spărtură a peretului, cânta un greier, parcă bătându-și joc de vântul care gonea pe sub streșini, răsucind zăpada și aruncând-o peste coama salcâmilor.
- Tocănel, zise Bănică, ținând ochii închiși, moleșit de căldură, spune-i ticălosului ăla să tacă!
- Eh, dac-aș ști unde e! făcu Tocănel.
Fănuș Neagu în Târziu când zăpezile sunt albastre
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la noapte, dar cu o relevanță mică.
Un dulău lătră gros, hodorogit, între căpițele de fân, vulpea strănută, înveselită parcă de răgușeala dușmanului ei, se răsuci și dispăru în josul malului.
"Am scăpa-o se necăji Ene Lelea, dar mâine seară stau la pândă." Auzi țipătul prelung și straniu al unei păsări poposite în vărsătura Buzăului și se-nfioră. Sângele-i goni spre inimă, într-o zvârcolire dureroasă care se risipi în toate fibrele trupului, tulburătoare.
Pe urmă se simți ușor și dogorând și-i veni să râdă. Dinții îi luciră sub mustața blondă, albi ca și capacul tabacherii pe care-o învârtea uitat în mâini. Îi pătrunsese brusc o veselie neînțeleasă ca după o noapte de somn bun, și porni să dea ocol curții tăvălite în văpaia lunii, cu miile de lucruri care altădată nu atrăgeau luarea-aminte prin nimic, iar acum se impuneau ochiului, învăluite, într-un farmec aparte, duios, uimind sufletul și chemându-te să te apleci asupra lor, să le mângâi. Străbătu aria de-a curmezișul, fără o țintă precisă și auzind gălăgie în șopronul unde fierbea cazanul de țuică, se opri în dosul ușii vechi, afumate și aruncă o privire înăuntru printre două stinghii rupte.
Fănuș Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Fănuș Neagu despre noapte, adresa este:
