Fănuş Neagu despre noapte

Femeia este cea mai frumoasă instituţie a lumii, în care eu nu vreau să fiu primit decât în audienţe de-o noapte.

citat celebru din Fănuş Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna, în noaptea de Sfântă Măria Mică, ies din adâncurile mării toate corăbiile scufundate, morţii trec la cârmă, le pun pe linia de plutire şi năvălesc ca smintiţii peste pescarii care n-au avut vreme să se tragă la uscat.

Fănuş Neagu în Îngerul a strigat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

.. Marea Neagră înghite averi de când e lumea lume şi de la român, şi de la bulgar, şi de la rus, şi de la turc. Da numa-n noaptea de Sfântă Măria Mică le arată. După aia, poţi să umbli cu capul la fund până crapă splina-n tine, nu găseşti nimic, pentru că morţii iau totul înapoi pe corăbii, ca să amăgească si pe alţii la anul.

Fănuş Neagu în Îngerul a strigat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am jucat un rol într-un film, Crucea de Piatră, rolul unui general sovietic, Susaikov care era comandantul Bucureştiului ocupat de trupele ruseşti... Ceva care s-a întâmplat la vremea respectivă, după un scenariu al lui Titus Popovici- D-zeu să-l odihnească. Am mai jucat si rolul unui vânător în Casa de la miezul nopţii, un alt fil bun românesc.

citat celebru din Fănuş Neagu (1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era în 1946, an de secetă cumplită, Şuşteru nu mai văzuse pic de tutun de patru zile. Ca să fumeze, într-o zi rupse un smoc de frunze de iederă din rugul care îmbrăca faţa casei, le fărâmă între degete şi-şi umplu luleaua. Avea ochii cârpiţi de somn, fiindcă, deşi era trecut de amiază, abia se sculase din pat. "Al dracului, se gândi, pierzi o noapte la priveghi şi nu-ţi mai vii în fire pe urmă două zile.

Fănuş Neagu în Dincolo de nisipuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra salcâmului de lângă fântână în care dormeau, pe prăjini, câteva perechi de curci şi bibilici, cădea peste el ca o plasă deasă. Două crengi noduroase închipuiau pe pământ figura unui călăreţ cu cojoc şi căciulă. Ene Lelea se aplecă şi potrivi la şoldul călăreţului un vreasc, în formă de spadă. Când era copil, în nopţi ca astea, maică-sa chema o bătrână să-i "toarne cositorul". Baba venea, topea cositor într-o lingură şi-l răsturna, bolborosind, într-o găleată cu apă descântată. Cositorul se închega luând înfăţişări ciudate, în care bătrâna desluşea, după semne ale ei, norocul băiatului. Îşi aminti că mereu era vorba de bani mulţi, o comoară, de un drum lung prin Bărăganul ascuns în ceaţă şi de o fată frumoasă.

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul se numea Bănică, iar căţelul, pentru că fusese prins de două ori cu botul într-o cratiţă, primise porecla Tocănel.
Era în februarie, ninsese o zi şi o noapte - acum zăpezile acopereau geamul până la două palme de marginea de sus a cercevelelor şi ei şedeau în odaie: Bănică în pat, iar Tocănel lângă uşă, vârât într-un ciorap de lână, căruia băiatul îi deşirase laba, transformându-l astfel într-un costum, pe care căţelul îl privea cu mândrie ori de câte ori ieşea afară în aer. Soba frigea - ardeau în ea lemne de brad cu miros de cetină - şi undeva, într-o spărtură a peretului, cânta un greier, parcă bătându-şi joc de vântul care gonea pe sub streşini, răsucind zăpada şi aruncând-o peste coama salcâmilor.
- Tocănel, zise Bănică, ţinând ochii închişi, moleşit de căldură, spune-i ticălosului ăla să tacă!
- Eh, dac-aş şti unde e! făcu Tocănel.

Fănuş Neagu în Târziu când zăpezile sunt albastre
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dulău lătră gros, hodorogit, între căpiţele de fân, vulpea strănută, înveselită parcă de răguşeala duşmanului ei, se răsuci şi dispăru în josul malului.
"Am scăpa-o se necăji Ene Lelea, dar mâine seară stau la pândă." Auzi ţipătul prelung şi straniu al unei păsări poposite în vărsătura Buzăului şi se-nfioră. Sângele-i goni spre inimă, într-o zvârcolire dureroasă care se risipi în toate fibrele trupului, tulburătoare.
Pe urmă se simţi uşor şi dogorând şi-i veni să râdă. Dinţii îi luciră sub mustaţa blondă, albi ca şi capacul tabacherii pe care-o învârtea uitat în mâini. Îi pătrunsese brusc o veselie neînţeleasă ca după o noapte de somn bun, şi porni să dea ocol curţii tăvălite în văpaia lunii, cu miile de lucruri care altădată nu atrăgeau luarea-aminte prin nimic, iar acum se impuneau ochiului, învăluite, într-un farmec aparte, duios, uimind sufletul şi chemându-te să te apleci asupra lor, să le mângâi. Străbătu aria de-a curmezişul, fără o ţintă precisă şi auzind gălăgie în şopronul unde fierbea cazanul de ţuică, se opri în dosul uşii vechi, afumate şi aruncă o privire înăuntru printre două stinghii rupte.

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!