Făt-Frumos şi gânduri

Împlinire

Mereu mi-am dorit
Ca Făt-Frumos să mă răpească!
Departe de lume-ascunzându-mă,
Să mă iubească.

Mereu am visat,
La clipa mea de fericire.
La ceas de dor
Eu te chemam în gând, iubire!

Şi ai venit
Şi fără veste m-ai răpit
Din gânduri şi preocupari
Ducându-mă în depărtări.

Şi am fugit,
Strivind trecutul amândoi,
În sărutări de buze moi
Şi ne iubim cum ştim doar noi.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trece mult şi, venind o slujnică să ia apă, cum vede o femeie necunoscută şi furca cea minunată torcând singură fire de aur, de mii de ori mai subţiri decât părul din cap, fuga la stăpână-sa şi-i dă de veste! Stăpâna acestei slujnice era viespea care înălbise pe dracul, îngrijitoarea de la palatul lui Făt-Frumos, o vrăjitoare straşnică, care închega apa şi care ştia toate drăcăriile de pe lume. Dar numai un lucru nu ştia hârca: gândul omului. Talpaiadului, cum aude despre această minunăţie, trimite slujnica degrabă, să-i cheme femeia cea străină la palat.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul Iubirii

Timpul
n-are frână,
zboară ca gândul
înaintea trenului,
Cal Năzdrăvan
din poveste.
În cupeu –
doi îndrăgostiţi,
Făt-Frumos
şi Ileana Cosânzeana,
veşnici călători
în Timp şi Spaţiu.
Timpul Iubirii
zboară
în Nemurire.

poezie de Mihai Cucereavii (21 iulie 2004)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă în această noapte credinciosul împăratului, simţind ce s-a petrecut şi făcându-i-se milă de nenorocita de străină, ş-a pus în gând să descopere vicleşugul babei. Şi cum s-a sculat împăratul şi s-a pornit la vânătoare, credinciosul i-a spus cu de-amănuntul ce se petrecuse în odaia lui în cele două nopţi din urmă. Şi împăratul, cum a auzit aceste, pe loc a tresărit, de parcă i-a dat inima dintr-însul. Apoi a plecat ochii în jos şi a început a lăcrima. Şi pe când din ochii lui Făt-Frumos se scurgeau şiroaie de lacrimi, la fântâna ştiută, urgisita şi zbuciumata lui soţie scosese acum pe tipsie şi cloşca cu puii de aur, cea mai de pe urmă a ei nădejde! Şi cum sta ea în preajma fântânii, numai ce iaca pe slujnica ştiută iarăşi o aduce Dumnezeu la fântână, şi când mai vede şi această mare minunăţie, nici mai aşteaptă să ia apă, ci fuga la stăpână-sa...

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portarul, dacă văzu că nu este chip să-l oprească de a merge, îl duse la fata împăratului. Ei, cum se văzură, se şi plăcură. Se vede că ei erau făcuţi unul pentru altul. Şi de unde să nu fie aşa! Biata fata împăratului ar fi dorit să rămâie în noaptea aceea băiatul în cămara ei; dară îi era milă de tinereţele lui, cum de să se prăpădească o aşa bunătate de june. Şi împreună cu portarul mai cercară încă o dată să-l facă a nu rămânea. Dară fu peste poate; căci Făt-Frumos era de aceia cari, când îşi pune în gând să facă ceva, nici dracul nu i-o scoate din cap. Şi aşa, cum veni seara, el se duse cu cărticica lui în mână şi stătu în priveghere. Ce făcu el, ce nu făcu, că văzu albul zilei. A doua zi îl găsiră tot cu cartea în mână şi searbăd, şi galben ca turta de ceară, de pare că muncise cine ştie la ce lucruri grele, şi cine ştie câte nopţi, nemâncat şi nebăut.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când era la adăpatul vacilor, fetele care de care se întrecea să-i dea pricină de vorbă; dară el nu băga pe nimeni în seamă; se făcea ca nu pricepe ce vor ele. Pentru aceasta ele ca să arate că nu le pasă de nebăgarea lui de seamă, între ele, îl porocleau cu numele de Făt-Frumos al satului. Şi de unde să nu fie aşa! El nu se uita nici în dreapta, nici în stânga, mergea cu vitele la păşune şi treaba ieşea din mâna lui mai cu asupra decât din ale celorlalţi argaţi. Nu ştiu ce făcea el, ce dregea, că vacile pe cari le păştea el erau mai frumoase decât ale celorlalţi argaţi. Ele dădeau mai mult lapte decât cele ale altor argaţi, fiindcă pe unde le ducea el păşunea era mai cu gust şi mai îndestulătoare. Pe unde călca piciorul lui se cunoştea, fiindcă şi ierburile se înveseleau. Pasămite se născuse în ceas bun şi era ursit să ajungă ceva. Dară el nici habar n-avea de asta şi nici gând n-avea să se mândrească, fiindă nu ştia ce-i este ascuns în cursul vremilor. Ci smerit, precum îl lăsase pe el Dumnezeu, îşi vedea de ale sale, fără să se atingă cu cuvântul sau în oricareva fel, de alţii sau de al altora. Şi tocmai pentru aceasta flăcăii şi ceilalţi argaţi îl ponosluia.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajungând şi la urechile stăpânului moşiei acest zvon, se duse şi el de văzu palaturile şi rămase cu ochii zgâiţi. Acest om era pizmătareţ şi zăcaş la inimă. Nu voia, vezi, nici în ruptul capului, să-l întreacă alţii, nici în bogăţie, nici în procopseală. Se duse, deci, acolo, să se încredinţeze prin sine însuşi de această minune, şi daca văzu pe Făt-Frumos, ar fi poftit dumnealui să-l ginerească, fiindcă avea trei fete. Pofti pe Făt-Frumos, ca să vie şi el pe la dânsul p-acasă, ca să lege prietenie. Făt-Frumos, cu inima curată şi fără nici o vinovăţie într-însul, se duse, de! de datorie. Acolo, daca îl văzură, stăpânul moşiei aduse vorba de căsătorie, şi-i spuse că ar fi bun bucuros să-i dea pe oricare va voi el să ia din fetele lui. Făt-Frumos le spuse curat că el este însurat, şi că are de gând să se întoarcă la nevastă peste puţin. Ba încă le spuse şi cu ce putere făcuse palaturile alea frumoasele daca îl întrebară. Pizmătareţul de stăpân al moşiei plănui atunci cu fetele sale, cum să facă să fure inelul din degetul lui Făt-Frumos. Pentru aceasta, nu trecu multe zile, şi poftiră pe Făt-Frumos la masă la dânşii ca să se chefuiască şi să petreacă împreună, căci, ziceau ei, mai avea-vor zile să se mai vază au ba?

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul hotărî să-şi mărite fetele. Dete, deci, sfară în ţară de această hotărâre şi chiar de a doua zi începură a veni peţitori de la cutare şi de la cutare fecior de împărat. Iară după ce fata cea mai mare îşi alese mire pre un fiu de împărat, care-i păru mai frumos, se făcu mare nuntă împărătească. Şi după ce se sfârşi veseliile, plecară împăratul cu toată curtea ca să petreacă pre fiică-sa până la hotarele împărăţiei sale. Numai fiica împăratului cea mai mică rămase acasă. Făt-Frumos, argatul de la grădină, văzând că şi grădinarul se dusese cu alaiul, chemă calul, încălecă, se îmbrăcă cu un rând de haine din cele luate de la zâne, pe care era câmpul cu florile şi, după ce-şi lăsă părul său de aur pe spate, începu a alerga prin grădină în toate părţile, fără să fi băgat de seamă că fiica împăratului îl vede de pe fereastră, căci odaia ei da în grădină. Calul cu Făt-Frumos strică toată grădina şi, când văzu că veselia lui făcuse pagubă, descălică, se îmbrăcă cu hainele sale de argat şi începu a drege ceea ce se stricase. Când veni acasă grădinarul şi văzu stricăciunea ce se făcuse, se luă de gânduri; începu a certa pe argat de ce n-a îngrijit de grădină, şi era atât de supărat, cât p-aci era să-l şi bată. Dară fiica împăratului, care privea de la fereastră toate aceste, ceru grădinarului să-i trimită nişte flori.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos

Oameni, oameni, fraţii mei,
Disperaţii, fericiţii,
V-aţi spălat de superstiţii,
De demoni şi dumnezei.

Însă-i nu-i destul folos
Dacă peste tot ce este
V-aţi spălat şi de poveste,
L-aţi pierdut pe Făt-Frumos.

Vin la voi acum plângând,
Gura-mi sângeră ca rana,
Unde este Consânzeana,
În ce bolţi, pe ce pământ?

Mă ridic plângând de jos,
Ca la un pierdut examen,
Unde vă e basmul, oameni.
Ce-aţi făcut cu Făt-Frumos?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos din tei

— "Blanca, află că din leagăn
Domnul este al tău mire,
Căci născută eşti, copilă,
Din nevrednică iubire,

Mâni în schit la sfânta Ana
Vei găsi la cel din stele Mângâierea vieţii tale,
Mântuirea feţei mele."

— "Nu voi, tată, să usuce
Al meu suflet tânăr, vesel:
Eu iubesc vânatul, jocul;
Traiul lumii alţii lese-l.

Nu voi părul să mi-l taie,
Ce-mi ajunge la călcâie,
Să orbesc cetind pe carte
În fum vânăt de tămâie."

— "Ştiu mai bine ce-ţi prieşte,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu din Poesii (1 februarie 1875)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de iarnă

Cad în spirală fluturi albi din cer,
Cresc flori de gheaţă-n nopţile cu ger
Pe geamuri par dantele de cleştar,
Se-ntinde roba iernii pe hotar

Îmi pare câmpul alb imaculat,
Zăpada se aşterne peste sat,
Cern albe stele norii cenuşii,
Pădurea îmbracă haine argintii

Povestea despre Moş e doar un mit
Dar pentru cine crede... a venit
Pe întinderile albe de ninsoare
Cojocul roşu-i pată de culoare

Iar sacu-i greu de-atâtea jucării
Tablete, lego, cărţi pentru copii
Ei scriu şi fac cu Moşul un acord
Să vină iarna de la Polul Nord

[...] Citeşte tot

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Aţipesc. Şi vise
Împrejuru-mi cresc
Punţi peste abise
Şi oricât de des,

Îmi propun de veghe
Să rămân mereu
La fiece veghe,
Cade plumbul greu

Pe gene şi pleoape
Dincolo de poartă
Legănat de ape
Ca o mare moartă

Obsedant o barcă
o văd. Şi tresar
o clipă. De parcă
I s-ar da cu var

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă clipă

Spre clipa care vine priveşti nedumerit:
cum aş putea-o umple, în chip desăvârşit?
Şi unde-i muza care, şoptindu-mi la ureche,
tăcut să-mi amintească istoria străveche,

Să pot din ea desprinde învăţături uitate,
să pot citi în gânduri ce-n lume-s aruncate
din timpuri neştiute, ce-aşteaptă de când lumea
să poţi a le transcende, să aibă loc minunea,

Să desluşeşti chemarea ce veşnic te atrage,
în clipa fermecată să poţi a te retrage,
să sorbi înţelepciunea ce ştie să te-ajute
să poţi parcurge drumul, pe căi nestrăbătute.

Să-ţi împlineşti destinul, ursit dintotdeauna
să poţi a te cunoaşte, să poţi purta cununa
cândva încredinţată doar ţie, ce te-aşteaptă
în clipa nesfârşită, când cel umil o poartă...

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Liliana Popescu din Unde eşti, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Aţipesc. Şi vise
Împrejuru-mi cresc
Punţi peste abise
Şi oricât de des,

Îmi propun de veghe
Să rămân mereu
La fiece veghe
Cade plumbul greu,

Pe gene şi pleoape
Dincolo de poartă
Legănat de ape
Ca o mare moartă;

Obsedant o barcă
o văd. Şi tresar
o clipă. De parcă
I s-ar da cu var.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Ţara de Sus

(cu gândul la Mihai Eminescu)

Trecând, nu poţi să nu opreşti,
Venind din zările albastre,
Şi să săruţi la Ipoteşti
Icoana poeziei noastre.

Săruţi, îngenunchezi uşor,
Faci semnul crucii spre Iisus,
Te duce gândul la izvor
Şi la Luceafărul de sus.

Spre Lacul cel cu nuferi plin,
Înconjurat de falnici tei,
La Floarea-albastră, la suspin
Adânc pornit de dragul ei.

La buciumul din vârf de deal
Ce sună-a jale uneori,
La Făt-Frumos, făr' de egal,

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Ţara de Sus

(cu gândul spre Mihai Eminescu)

Trecând, nu poţi să nu opreşti,
Ajuns din zările albastre,
Să poţi vedea la Ipoteşti
Icoana poeziei noastre.

Săruţi, îngenunchezi uşor,
Faci semnul crucii spre Iisus,
Te duce gândul la izvor
Şi la LUCEAFĂRUL de sus.

Spre LACUL cel cu nuferi plin,
Înconjurat de falnici tei,
La FLOAREA-ALBASTRĂ, la suspin
Adânc pornit de dragul ei.

La buciumul din vârf de deal
Ce sună-a jale uneori,
La FĂT-FRUMOS, făr' de egal,

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâul Cosânzenii

Avea Ileana ochi de soare
Şi galben păr, un lan de grâu;
Vestmânt avea ţesut în floare
Şi-un brâu purta pe-ncingătoare,
Cum n-a mai fost pe lume brâu.

Era de aur pe tot locul,
Un fulger pe-al ei trup încins.
El noaptea da lumini ca focul,
Şi-n brâu sta fetei prins norocul
Precum e-n talismane prins.

Vrăjit era că, de-l va pierde,
Norocul ei să piară-n veci,
Nici flori mai mult să n-o dezmierde,
Să n-afle umbră-n codrul verde
Şi verile să-i fie reci.
Dar Sfântul Soare ziua-ntreagă
Pândeşte brâul l-ar fura.
Că lui de mult i-e fata dragă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi trezit, draga mea, înseamnă să afli cu adevărat cine şi ce eşti tu visătorul. Cine e "eu"-l care visează? A fi trezit, draga mea, înseamnă să vezi că nu ai fost născută vreodată, şi atunci cine să mai viseze? Aşadar fireşte că îţi lipseşte ceva, trebuie să fii onestă. Toţi cei care "visează", visează la ceva care nu au chiar acum, chiar aici. Chiar şi de ar fi să visezi la Rai, la Dumnezeu sau la făt-frumos din poveste. Noi nu vedem, căci gândul visează pentru că niciodată nu se poate dizolva în realitatea acestei clipe, de aceea visează la o alta care va fi perfectă. În concluzie; nu tu te bucuri de iluzie, ci ea râde de tine şi-ţi oferă drept desert suferinţa unui vis. Dacă eşti cu adevărat treaz eşti deja totul din întreg şi atunci la cine şi ce ai mai visa? Are cerul vise, dar oceanul?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca-n basme

Muşcătura din măr lasă urme de colţi ivorii
Zmeul e-n spume
Scuipă coaja de măr si livezi răsar din pământ ingropându-l
aleargă un vierme pe buza-i hidoasă sorbind
zeama de măr infruptat
Ascunde-ţi dorinţa, tu, Făt Frumos
livada cu fructe de aur e doar o părere, o punte peste abis
dincolo de zare,
Cosânzeana se trezeşte din vis
ar vrea să ajungă la tine
dar tu eşti fructul închis în pojghiţa de aur şi soare
e deajuns un vânt subţirel
şi codiţa se rupe cu dor
Făt Frumos o ia la picior
spre poteca din nor
o panglică albă se desface pe deal
feciorul o prinde pe vechiul alean
şi-ntreaga pădure de gânduri cu drag
îl poartă aievea domniţei în prag
el, Făt Frumos din mărul de aur

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Malec
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Vise şi iar vise terestre,
pornite din viaţă terestră,
aşezate-n suflete şi-n gând,
deşarte vise şi iar vise
care se contopesc cu realitatea
şi se transformă-n viaţă terestră,
pe stradă curge sânge din Pământ,
din suflete ucise fărʼ de milă
de oameni din vise, ucise vise neîmplinite,
vise, vise ce se cumpără la taraba din colţ,
când o ţigancă îţi ghiceşte-n ghioc,
o altă visează la o ceaşcă de cafea
pe care o întoarce ca să viseze visul,
o altă ghicitoare descântă,
ucide ca să împlinească visul,
vise, vise furate şi trăite-n deşertăciune
de suflet amar ce varsă flăcări pe nări
precum balaurul cu şapte capete
care se visează stăpânul lumii,
visul i s-a întrerupt în flăcări

[...] Citeşte tot

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!