Fernando Pessoa despre inimă

Eu ştiu, numai eu

Eu ştiu, numai eu,
Cât doare-această inimă
Fără credinţă şi fără lege,
Fără armonie şi fără gând.

Numai eu, numai eu...
Şi despre toate astea nu pot spune nimic,
Pentru că simţirea este asemenea cerului –
Cerul e văzut, dar în el nu-i nimic de văzut.

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acesta

Ei spun că simulez sau mint
În tot ce scriu. Nu este aşa.
Adevărul este că eu
Simt prin imaginaţie.
Nu folosesc corzile inimii.

Tot ce visez sau las liber
Alunecă de pe mine sau moare,
Aşa cum se întâmplă cu-o terasă care priveşte
La lucruri de dincolo de ea.
Acele lucruri mă călăuzesc.

De aceea eu scriu din mijlocul
Lucrurilor, nu lipit de picioarele cuiva,
Liber de propriile mele confuzii,
Preocupat de ceea ce nu este.
Sentimente? Să lăsăm cititorul să simtă.

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acesta

Scriu simulând şi mint,
Zic ei. Dar nu-i aşa.
Eu pur şi simplu simt
Cu-imaginaţia.
Resping, deci, inima.

Ce-i vis sau ce m-apasă,
Ce n-am sau port voios,
Este ca o terasă
Stând pe-altceva, mai jos.
Iată ce e frumos.

De aceea când scriu spintec
Nimicu-n juru-mi stând,
Liber, chiar de-al meu cântec.
Grav, de ce nu-i nicicând.
Simt? Simtă ei-citind.

poezie de Fernando Pessoa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auto-psihografie

Poetul este un om care simulează –
Şi simulează atât de bine încât
Reuşeşte să prefacă-n durere
Durerea pe care chiar o simte.

Iar cei care citesc ce-a scris el cândva,
Nu simt în durerea despre care tocmai citesc
Niciuna din durerile pe care le-a simţit el,
Ci numai durerea pe care ei o simt.

Şi-astfel, pe traseul lui săltăreţ
Zdrăngăne, oferind raţiunii o ocupaţie,
În mişcare continuă, motorul trenului nostru,
Căruia oamenii i-au dat numele de inimă.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zdrenţe

Ziua se arată a ploaie.
Însă dis-de-dimineaţă, era mai degrabă senin.
Ziua se arată a ploaie.
Dis-de-dimineaţă eram deja uşor trist.
Anticipare? Tristeţe? Nimic?
Nu-mi dau seama: eram trist încă de la trezire.
Ziua se arată a ploaie.

Ştiu perfect: penumbra ploii e elegantă.
Ştiu perfect: soarele e prea vulgar pentru cineva elegant.
Ştiu perfect: a fi sensibil la schimbările de lumină
nu este elegant.
Dar cine le-a spus soarelui şi celorlalte că eu vreau să fiu elegant?
Daţi-mi cerul albastru şi soarele vizibil.
Căci ceaţă, ploi, umbre - ele se află deja în mine.
Astăzi nu vreau decât linişte.
Mi-ar plăcea să am chiar şi un cămin, mai cu seamă dacă nu
ar fi al meu.
Începe să-mi fie somn de cât de mult îmi doresc liniştea.
Să nu exagerăm!

[...] Citeşte tot

poezie de Fernando Pessoa din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tutuneria

Eu nu sunt nimic.
Niciodată nu voi fi nimic.
Nu pot vrea să fiu nimic.
Asta fiind spus, port în mine
toate visele lumii.
Ferestre ale camerei mele,
ale camerei mele în furnicarul uman anonim
(şi de l-ar şti cineva, ce folos?),
unul printre atîtea milioane,
voi daţi spre-o stradă tainică
într-un continuu du-te - vino,
spre-o stradă inaccesibilă tuturor gîndurilor,
reală, imposibil de reală,
evidentă, incognoscibil de evidentă,
cu misterul ei
ascuns sub pietre şi fiinţe,
cu moartea punînd igrasie pe ziduri
şi-ncărunţindu-i pe oameni,
cu Destinul diriguitor a toate şi tot
pe drumul nimicului.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Fernando Pessoa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!