
Eu știu, numai eu
Eu știu, numai eu,
Cât doare-această inimă
Fără credință și fără lege,
Fără armonie și fără gând.
Numai eu, numai eu...
Și despre toate astea nu pot spune nimic,
Pentru că simțirea este asemenea cerului
Cerul e văzut, dar în el nu-i nimic de văzut.
poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!




Acesta
Ei spun că simulez sau mint
În tot ce scriu. Nu este așa.
Adevărul este că eu
Simt prin imaginație.
Nu folosesc corzile inimii.
Tot ce visez sau las liber
Alunecă de pe mine sau moare,
Așa cum se întâmplă cu-o terasă care privește
La lucruri de dincolo de ea.
Acele lucruri mă călăuzesc.
De aceea eu scriu din mijlocul
Lucrurilor, nu lipit de picioarele cuiva,
Liber de propriile mele confuzii,
Preocupat de ceea ce nu este.
Sentimente? Să lăsăm cititorul să simtă.
poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Acesta
Scriu simulând și mint,
Zic ei. Dar nu-i așa.
Eu pur și simplu simt
Cu-imaginația.
Resping, deci, inima.
Ce-i vis sau ce m-apasă,
Ce n-am sau port voios,
Este ca o terasă
Stând pe-altceva, mai jos.
Iată ce e frumos.
De aceea când scriu spintec
Nimicu-n juru-mi stând,
Liber, chiar de-al meu cântec.
Grav, de ce nu-i nicicând.
Simt? Simtă ei-citind.
poezie de Fernando Pessoa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Textele de mai jos conțin referiri la inimă, dar cu o relevanță mică.

Auto-psihografie
Poetul este un om care simulează
Și simulează atât de bine încât
Reușește să prefacă-n durere
Durerea pe care chiar o simte.
Iar cei care citesc ce-a scris el cândva,
Nu simt în durerea despre care tocmai citesc
Niciuna din durerile pe care le-a simțit el,
Ci numai durerea pe care ei o simt.
Și-astfel, pe traseul lui săltăreț
Zdrăngăne, oferind rațiunii o ocupație,
În mișcare continuă, motorul trenului nostru,
Căruia oamenii i-au dat numele de inimă.
poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Zdrențe
Ziua se arată a ploaie.
Însă dis-de-dimineață, era mai degrabă senin.
Ziua se arată a ploaie.
Dis-de-dimineață eram deja ușor trist.
Anticipare? Tristețe? Nimic?
Nu-mi dau seama: eram trist încă de la trezire.
Ziua se arată a ploaie.
Știu perfect: penumbra ploii e elegantă.
Știu perfect: soarele e prea vulgar pentru cineva elegant.
Știu perfect: a fi sensibil la schimbările de lumină
nu este elegant.
Dar cine le-a spus soarelui și celorlalte că eu vreau să fiu elegant?
Dați-mi cerul albastru și soarele vizibil.
Căci ceață, ploi, umbre - ele se află deja în mine.
Astăzi nu vreau decât liniște.
Mi-ar plăcea să am chiar și un cămin, mai cu seamă dacă nu
ar fi al meu.
Începe să-mi fie somn de cât de mult îmi doresc liniștea.
Să nu exagerăm!
[...] Citește tot
poezie de Fernando Pessoa din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!



Tutuneria
Eu nu sunt nimic.
Niciodată nu voi fi nimic.
Nu pot vrea să fiu nimic.
Asta fiind spus, port în mine
toate visele lumii.
Ferestre ale camerei mele,
ale camerei mele în furnicarul uman anonim
(și de l-ar ști cineva, ce folos?),
unul printre atîtea milioane,
voi dați spre-o stradă tainică
într-un continuu du-te - vino,
spre-o stradă inaccesibilă tuturor gîndurilor,
reală, imposibil de reală,
evidentă, incognoscibil de evidentă,
cu misterul ei
ascuns sub pietre și ființe,
cu moartea punînd igrasie pe ziduri
și-ncărunțindu-i pe oameni,
cu Destinul diriguitor a toate și tot
pe drumul nimicului.
[...] Citește tot
poezie celebră de Fernando Pessoa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pentru a recomanda secțiunea cu Fernando Pessoa despre inimă, adresa este:
