Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Florentina Crăciun Fabyola despre lumină

Tu ai plecat de mult

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Și al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăștie-n zenit,
Atunci când peste iele și dansul lor așterni ușor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Și te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l deslușesc printre fuioarele de ceață,
Și-apoi să il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopții sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viață.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Și n-ai știut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng și-acum deși e mult de când tu ești ascuns în stele
Și nu mai știu de vei veni cândva să-ntâmpini nopțile din mine.

Mai spune-mi tu de poți sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele să poarte pescărușii de drumuri obosiți,
De-acolo din înalturi spre mine să iți îndrepți privirea
Să pot uita de lacrimi și de tristețea ochilor atâta de iubiți.

poezie de (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun FabyolaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suflet pur

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Și al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăștie-n zenit,
Atunci când peste iele și dansul lor așterni ușor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Și te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l deslușesc printre fuioarele de ceață,
Și-apoi să il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopții sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viață.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Și n-ai știut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng și-acum deși e mult de când tu ești ascuns în stele
Și nu mai știu de vei veni cândva să-ntâmpini nopțile din mine.

Mai spune-mi tu de poți sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele să poarte pescărușii de drumuri obosiți,
De-acolo din înalturi spre mine să iți îndrepți privirea
Să pot uita de lacrimi și de tristețea ochilor atâta de iubiți.

poezie de (mai 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun FabyolaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la lumină, dar cu o relevanță mică.

Simplă credință

Azi noapte m-am gândit la noi, și cerul luminat de stele
Făcea ca valurile mării venind din larg învolburate,
Să vadă cât de tristă sunt și cât de mult privesc spre ele
Și încă te aștept să vii pe o corabie cu pânze albe și curate.

De mult nu te-am văzut iubite și-un dor de tine mă omoară
Și-aș vrea între pământ și cer o scară să-mpletesc din vers,
Facându-mă să cred că vii iar gându-acesta mă-nfioară
Eu neavând ce să-ți ofer decât iubire sau, pe mine mai ales.

Simpla credință-ntr-o iubire ce nu se va sfârși vreodată
Este dovada că prin gânduri tu vii cu fiecare val,
Iar universul nu-mi va cere pentru iubire nici-o plată
Lasându-mă să te aștept mereu, aici la margine de mal.

De mult n-am mai văzut iubite un soare-n dulce răsărit
Cu pescăruși zburând în stoluri veniți acum din largul mării,
Și parcă-n flăcări ochii mei pe tine-acolo te-au zărit
Făcându-mă să cred de-a pururi în veșnicia depărtării.

poezie de (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun FabyolaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Speranța

Ești pretul unei fericiri fără egal,
Furtuna mea sau liniștea din valuri,
O zare așteptând pe lângă mal
Să ne preschimbe clipa-n idealuri.

Speranța moare ultima se știe
Și încă eu mai sper ca liniștea să vină
Iară de nu, eu plec, ca viața ta să fie
Așa cum tu dorești, o rază de lumină.

In mine merii incă sunt în floare
Și primăveri se-ntorc de prin trecut,
La umbra lor cuprinsă de uitare
Te-aștept de-o veșnicie și-un minut.

Și încă te aștept acolo sus în ceruri
Să îndreptăm ce-aicea n-am putut,
Sau poate nu am vrut destul de mult.

poezie de (31 ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun FabyolaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și nu știu cum să-ți spun

De-ai ști ce mult aș vrea pe-o rază de lumină la cer să mă înalț
Cu mâinile amândouă să prind speranța ce-atâta mi-o doresc,
In valurile mării visarea mea de veacuri să facă-un singur salt
Ca să-mi înapoieze din alte mii de vieți doar una, aceea...
pe care o iubesc!

Oare cum să-ți spun cât îmi lipsește fericirea de a fi in doi
Si nu știu cum să-mpart tristețea ce pornește adesea către tine.
Deși a vrea să o alung să stea cât mai departe, să fugă de la noi
In noapte pâlpâind din aripi cohorte de cocori se frâng în mine.

Si nu știu cum să-ți spun ce tristă-i iarăși această primavară
Chiar daca am găsit un drum promis de mult și-n valuri aruncat,
Nu cred să mai găsesc alt drum ca sa pornesc spre pe tine iară
Așa cum am avut și ne-am pierdut precum Adam și Eva
în marele pacat!

poezie de (februarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun FabyolaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Niciodată

Știi câte zări am numărat tot căutând cocorii care plâng și mor tăcând?
Te căutam în mine murind a mia oară și nu știam ce porți se-nchid în univers
Și pentru cine pustiul înseamnă-acasă și iar mă văd aicea pe pamânt plângând,
De nu mai știu nici eu pe unde încă să te caut și unde-i fericirea mai ales.

Niciodată cuvintele nu-mi sunt de-ajuns când nu ma regăsesc în mine
Un cerc de foc în jurul meu mi-a ars cărările spre țărmul căutat
Degeaba plouă-n alte zări, degeaba jumătatea mea o porți cu tine,
Căci stele cad lăsând în urmă, un cer pustiu și-atât de-ndepărtat.

Îmi crește-n suflet dorința de a mă regăsi tot cautându-te pe tine,
Și să rămâi al meu oricăt de greu ar fi luptându-ne cu disperarea,
Eu sunt văzduhul și întunericul și raza de lumină ce către tine vine,
Căci te doresc să vii, să numeri stelele, și te aștept odată cu-nserarea.

Trec ca o umbră pe trotuare pline de-ntunericul bolnav și de tăceri,
Ecou sălbatec lasă-n urmă pașii mei, ca un suspin scăpat întâmplător
Și mult prea mult te vreau iubite pe țărmul viselor cu nestatornice păreri, Ca Ca să-mi răpești singurătatea și să mă pierzi printre cuvintele ce dor.

Niciodată cuvintele nu-mi sunt de-ajuns când nu mă regăsesc în mine,

[...] Citește tot

poezie de (februarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun FabyolaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O iubire la capatul lumii

Erau la capătul de lume doi ochi sublimi ce nu-i știam,
Puteam să ferec amintirea mai multor vieți în luciul lor,
Atât de tainic și adânc ca trilul unei păsări pe un ram
Ce-așteaptă însetată un strop de apă să vină dintr-un nor.

Mai știu că mi-am vândut visarea unei triste amăgiri
Pentru un pumn de stele ce luminează viața-mi dintr-odat,
O, ce întristător comerț, ce neștiință și câte prăbușiri
Pentru-o iubire la capătul de lume ce doar m-a întristat.

Și prin rotirea firii nepotrivite-s și acele nevinovate de la ceas
Când vezi la noi un soare arzător acolo-i iarași noapte,
Si-atunci și cerul și pământul devin ca două ființe de pripas
Ce nu mă mai ajută cu nimic și nu mai au însemnătate.

Și iarăși mă întreb dece nu mă ajută luna, regină peste noapte
Ea care-mi știe visul, și dorința de a pleca la capătul de lume,
Să caut ochii să-i știu ai mei, și să îi am mereu aproape
Ochii aceia ce-i știu doar eu, și ai cui sunt, dar nu spun nume?
De ce?...

poezie de (aprilie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun FabyolaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu numai vino... iubito!

De câte ori te caut creând eternitatea prin valuri și furtuni
Căci ale mele ceasuri toate știi bine, doar tu poți sa le-aduni.
M-ascund în lacrima ce curge plângandu-te mereu pe tine,
Inca te-aștept caci dorul crunt e cuibărit de-acum adânc în mine.

Plângeau copacii toți la margine de viață visând să te întorci
Iar tu te-ascunzi de lacrimile lor și ale mele, în sânul unei nopți.
Mă-ntreb dece cărările-s pustii și luna nu le mai luminează,
Și cât să-aștept, minunea de a-mi fi cât mai durează?

Aș vrea să-mi fac cărări din toate visele și lacrimile mele,
Tu să-mi dezmierzi și să-mi alini viața mea cu ele.
Și să nu uiți că între gene ascuns de suferinți mă vei gasi,
Imbrățișându-te pe tine acum, și în toți vecii cât eu te voi iubi!

Cât o sa plâng iar după tine va ști doar soarta mea pribeagă,
Tu ai plecat și-ti spui acum că de mine nimic nu te mai leagă,
Ai intrebat cărările pe care te-așteptam, și astăzi sunt atâta de pustii
Dacă mai sufăr, sau mi-e dor, sau dacă eu înca te mai aștept să vii?

[...] Citește tot

poezie de (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun FabyolaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Florentina Crăciun Fabyola despre lumină, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info