Pianul și afonul
Pe un pian dezacordat
Ce țipă și ce geme,
Ne-am pierdut ritmul și-am falsat
Cumva, de la o vreme.
Dacă-s pianul, tu artistul,
Cu ce sunt vinovată,
Căci dintre noi tu ești falsistul
Eu, doar dezacordată!
Cândva fusese bun pianul
Azi se cam pierde tonul!
Care din noi nu ține ritmul:
Pianul sau afonul?
Dacă pianul e stricat
Și sună prost și fals
De ce se-apucă de cântat
Afonul fără glas?
[...] Citește tot
poezie de Florentina Mitrică (16 februarie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniște
Când strigi cuvinte, cad și mor
Plutind ca frunza ruginită,
Vreo câteva clipite zbor
Apoi mă prabușesc, sleită.
În jurul meu nimic n-aud,
E doar o liniște-absolută!
Din verdele pădurii, crud,
Eu mă desprind plângând, tăcută.
Și rătăcind printe tăceri
Crâmpeie de visări revin,
Îmi amintesc că-n primăveri
Priveam spre cerul meu senin.
Acum privesc înspre pământ
Tăcerea care va să vie,
Mă rup din pom și mă avânt
Spre toamna rece și pustie.
[...] Citește tot
poezie de Florentina Mitrică (14 septembrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la vinovăție, dar cu o relevanță mică.
Altă dată-n altă viață
Ne-om mai întâlni vreodată
Prin vreo lume-n altă viață,
Eu, bărbat, iar tu, ca fată,
Ne vom mai privi în față?
Și dacă ne-om întâlni,
Tu o fată, eu bărbat,
Oare ne vom mai iubi
Cum o mai făceam odat'?
Oare mă vei recunoaște
Când am să te-mbrățișez,
Dragostea va mai renaște,
Sau, ca azi, doar eu visez?
Când la piept noi ne vom strânge
Lacrimi vor țâșni sub pleoape
Nu vom ști de ce vom plânge,
Doar ne vom dori aproape.
[...] Citește tot
poezie de Florentina Mitrică (19 martie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încotro?
Încotro?
Din nimic, numai iubirea fu în stare să creeze,
O scânteie de lumină bezna să o penetreze,
Dintr-un simțământ curat, care-i pură energie,
Lumea toată s-a creat și se mișcă și e vie.
De iubirea-i la origini, de ni-i tată, de ni-i mamă,
Este și în noi scânteia dragostei, de bună seamă.
Și dacă suntem iubire și scânteie de lumină,
Suntem copia fidelă din ființa cea divină.
Și atunci mă-ntreb, retoric, dacă astea ne animă,
Unde ne-am pierdut pe cale, cum ne-am încărcat de vină,
Cum și ce ne-a transformat, de parcă azi suntem monștri,
Oare ce ne-a-ntunecat de ne comportăm ca proștii?
Lăcomia și orgoliul ne-a-ndobitocit, și zău,
Parca ni s-a stins lumina, parcă am trai-ntr-un hău,
Într-o groapă cu mizerii, plină de putreziciuni,
Cu miasme-ngrozitoare, cu cazane și tăciuni,
Unde ardem nevăzuți, la o flacără ascunsă,
Intr-o veșnicie neagră, de lumină neajunsa.
Chiar nu mai avem nimic, chiar de tot ne-am lepădat
[...] Citește tot
poezie de Florentina Mitrică (15 noiembrie 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Catifea ciocolatie
Ieri mi te-am găsit senină,
Blânda și iubita mea,
Îmbrăcată în lumină,
Bruna mea de catifea...
Mă pierdusem în iubire
Când priveam spre gura ta,
Miroseai a fericire,
Bruna mea de catifea...
Rătăceam într-o visare
Și doream așa, cumva,
Să te strâng în brațe tare,
Bruna mea de catifea...
Te-aș fi strâns, dar mi-era frică
Ca să nu îți frâng ceva,
Draga mea iubită mică,
Bruna mea de catifea...
[...] Citește tot
poezie de Florentina Mitrică (9 octombrie 2017)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor de tine
Mi-e dor de tine, te-am văzut aseară,
Aveai in brațe flori de violete,
Nu te-ai schimbat, ești ca odinioară
Cea mai frumoasă fată între fete.
Mi-e dor de tine, n-ai îmbătrânit,
Ești tot așa cum te știam de fată,
Am stat în loc, am stat și am privit,
Erai o doamnă fină, delicată.
Aceleasi gesturi, pline de lentoare,
Aveai și asta mi-amintea
Că-n tine exista candoare,
Că făcea parte din ființa ta.
Nu m-ai văzut și te-am putut privi,
Râdeai la fel, făceai la fel gropițe,
M-am lăsat pradă unor nostalgii,
Unui regret și-atâtor neputințe.
[...] Citește tot
poezie de Florentina Mitrică (20 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un dor
Mi s-a făcut un dor nebun
De-o dragoste curată, nu oricum,
De-una adevărată și de bunătate,
Crezi, Doamne, oare că se poate?
Mi-e dor, așa, de-o caldă-mbrățișare,
De-o mângâiere și de-o sărutare,
Or fi prea multe, oare, astea toate?
Tu ce spui, Doamne? Crezi că se mai poate?
Tare mi-e dor ca seara să aștept
Să-i stau iubitului, acolo, lângă piept,
Ca inima bătând să i-o ascult,
Tu ce zici, Doamne? Oare cer prea mult?
Mi-e tare dor să simt că mă-nfioară
O dragoste, precum aceea de fecioară:
Curată, blândă și adevărată,
Crezi, Doamne, c-o să se mai poată?
[...] Citește tot
poezie de Florentina Mitrică (4 februarie 2017)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sub cerul toamnei
Când ai pășit spre mine, doamnă,
Sfioasă, atingând pământul,
La mine-n viață era toamnă
Și frunze-mpodobeau pământul.
Sub cerul gri și plumburiu
Ce m-apăsa-n tristețea sa,
De unde-ai apărut? Nu știu,
Dar ești o rază-n viața mea.
Când te vedeam venind senină
Plutind prin viața-mi pustiită,
Mă fascinai și-a ta lumină
Parcă-mi fusese hărăzită.
Habar n-aveai că te priveam
Și te doream ca însetatul,
Cu ochii-mi trupul ți-l sorbeam
Căci mă-nhăitasem cu păcatul.
[...] Citește tot
poezie de Florentina Mitrică (15 octombrie 2017)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Străino
De când ai apărut, minune,
Ca o Morgană întrupată,
M-am transformat dintr-un tăciune
În flacără învolburată.
Chiar nu-mi ajunge penitența
De a trăi însingurat?
Vii tu să-mi tulburi existența
Dorindu-te? Să-mi fac păcat?
Căci ard în propria-mi ființă
Să-mi mistui poftele păgâne,
Zăcând nebun de neputință
Mă descompun in mici fărâme.
Te plăsmuiesc adeseori
Și mi te simt, aici, cu mine,
Mirosul tău, miros de flori,
Se duce veșnic și revine.
[...] Citește tot
poezie de Florentina Mitrică
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Darurile vieții
De unde era sa stiu
Ca viața n-are meniu
Și ca nu poti comanda
Altceva decât vrea ea?
Ca n-as sta la masa milei
Să aștept meniul zilei,
Ci aș fi ales din toate
Numai lucruri rafinate.
N-as fi stat ca la pomană
Sa-mi dea un colac si-o zeama...,
De-mi dădea ce mi-am dorit,
Toate mi le-as fi plătit.
Știu că i-as fi comandat
Mai multe decât mi-a dat!
Nu mi-aș fi dorit belele,
Nicicând n-am poftit la ele.
Imi doream, de pofta bună
Soare ziua, noaptea-lună,
Si plimbari pe-un car de stele,
Eu și visurile mele.
[...] Citește tot
poezie de Florentina Mitrică (29 iunie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Normalitate
Am înțeles frivola ta dorință
Născută din capricii de bărbat,
Fiind captiv în propria-ți ființă
Îți căutai pe undeva un vinovat
Eu m-am ascuns, dar nu-I fatalitate
Că nici măcar n-ai încercat să mă găsești,
Ți-am înțeles acea frivolitate
Căci tu pe tine nu te regăsești.
Doream un joc ce nu l-ai înțeles,
Un joc ce ne-ar fi animat ființa,
Dar l-ai văzut anost și fără sens,
Frivolitatea-ți răscolise neputința.
Era un joc cu doi câștigători
Cu împliniri de fiecare parte,
Pentru ca noi, doi simpli muritori,
Să anulăm acea frivolitate
[...] Citește tot
poezie de Florentina Mitrică (24 mai 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Florentina Mitrică despre vinovăție, adresa este: