Porțile aerului
Aer cu porți prin care se intră în aer,
în aerul lăuntrului, încă nerespirat,
al tuturor lucrurilor alergând
din întrebare în întrebare,
Doamne, în ce infern am intrat?
Nimeni nu cântă, nu plânge peșteri, dealuri
și șesuri silabele sunt lilieci agățați de cerul gurii,
urechile țiue a pustiu,
ceață înainte,
o, aș înțelege acest întuneric cumpănind totul,
mult mai adânc mort, decât viu.
A muri, privilegiu și-a te naște afară
încă o dată să strigi ce-ai văzut...
Deschise dinlăuntru, porțile aerului
sunt pupilele noastre uitate în lucruri
înainte de-a ne fi născut.
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Transcrieri 1
Un ceasornic scufundat în sângele tău
necontenit îmi măsoară
cliple din care,
fragile,
se nasc aripile himerei,
pentru zborul de la o zi la alta,
pândit de vulpile toamnei.
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce semn e acesta?
Umblă ianuarie prin lume cu pași imenși de frig,
eu nu-l văd, nu-l aud,
trece ianuarie prin lume, prin mine,
o femeie se naște din toate câte le strig,
pe numele lor știut, neștiut.
Am strigat o floare de gheață și s-a topit,
am strigat o ramură albă și s-a făcut nevăzută,
am strigat spre cer unde-i mereu câte-o nuntă
și nimeni n-a vrut să-mi răspundă
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alfabet necunoscut
Dimineața sapă la rădăcina lucrurilor
dând roua la o parte nu mai mult
decât ține viața primei secunde,
sapă în palma bătătorită a luminii,
Astfel se naște ziua,
scoțând capul ei somnoros,
cu broboane de vis pe frunte,
întrebătoare:
Ce vrea să afle săpând,
încordându-se?
De sub stratul subțire de timp,
de aer,
dat la o parte, pâlpâind,
câteva semne indescifrabile...
Ce alfabet necunoscut
vorbește în numele adevărului?
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Murmurul lumii
Fiu al lumii, murmurul lumii ascult;
altar este petecul de pământ
pe care îngenunchez
învinovățindu-mă și dezvinovățindu-mă totodată
pentru văzduhul ce-l soarbe și-l pierde
dincolo de anotimpurile noastre;
murmurul lumii se ridică majestos,
ca aburul dintr-o pâine bine rumenită,
tremurător ca fumul biciuit de ploaie,
ușor ca sufletul fără vârstă al îndrăgostiților;
el este un continent plutitor deasupra pământului,
cu mări și oceane și munți
prin care cutreeră nestingherit.
Fiu al lumii, îi ascult murmurul neliniștit,
de aici din casa cu podelele crăpate
de creșterea rădăcinilor,
din casa mea unde un copil
abia s-a născut sporind măreția
[...] Citește tot
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la naștere, dar cu o relevanță mică.
Balans întrerupt
O lacrimă totul a fost la-nceput,
rotindu-se, ne-a născut, ne-a-ncăput,
Înotam liberi în pupile de pești,
zvâcnind tot la des spre cele cerești,
Țărmii surpați lunecau rând pe rând,
nu se visau încă pământ,
Și totuși căzu, trăznet, prima fărădelege:
a lacrimei care-ncepu să sece...
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă poezia
Dacă poezia este taina florii
înseamnă că prin ea trec albine;
fagurii sunt aproape.
Dacă poezia este sunet, secretă atingere,
înseamnă că prin ea trec veșniciile,
sub care nimeni nu este singur.
Dacă poezia este uimirea astrelor,
înseamnă că prin ea sună cornul
de aer înrourat al dimineților.
Dacă poezia e rânduiala lumii
înseamnă că și de la nașterea ei
se numără vârstele,
cu fiecare vers un alt an UNU
se-nscăunează
în lume...
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Desculț în altare
Întărâtau la mijloc focul cu plămânii,
în ultimul templu se născuse încă un zeu,
descoperiți, în genunchi, în fața icoanelor,
erau legați de cer prin mari lumânări de seu,
Pe frunte purtau flori de pământ și cenușă,
în priviri li se scufunda văzduh după văzduh,
în jur coloane creșteau din coloane,
din semnințe încă fierbinți de Amin și Sfântul Duh,
Trepte nevăzute își săltau marmora din adânc,
palmele ocroteau corolele fructelor viitoare,
tânărul zeu primea primele jucării
lacrima, setea, iubirea, zâmbetul, împăcarea
și ieși din noaptea propriei nașteri
să intre, desculț, în altare...
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Duh celest
Alunecarea și aburul
peste ființele noastre; începutul
își dilată pupilele de animal abia născut
limba uriașă a timpului linge trupul
năzdrăvanului foetus;
totu-i mirare de munți în creștere,
de ape învolburate, de iarbă fragedă, de albastru intens
și nevinovăție;
mâini nenăscute - pretutindeni,
caută ceva ce nu știu, vor să atingă
colțuri și margini,
să măsoare distanțele prime,
saltul peste hău al himerelor
și duhul acesta celest
aroma lor de taină și iasomie,
stând cumpănă
deasupra fântânii...
Neștiutoarele au deprins, iată,
mișcarea de translație
spre marginea timpului
[...] Citește tot
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nașterea cuvântului
Cine te-a plâns, cuvânt, deasupra frunții noastre,
ce zeu și cer și ce lumină pură,
ce însetare de văzduh, de astre,
ne-a pus amarul, dulcele în gură?
Și cine ți-a prelins spre buze undelemnul,
din muguri stors cu teascuri ancestrale,
de unde ți-ai trimis spre noi îndemnul
de-a trece Styxul umbrelor în zale?
O răzvrătire - ntru rostire, sfântă,
precum a mării, bănui încă sus:
și ochiu-acela-n hora rotită ca o nuntă,
ivind cuvântul prim - și nesupus.
Flămândă, gura îl primi, visându-l,
fruct diafan, cu sâmburii-n formare.
Se lumină! Fusese plâns cuvântul,
cuvântul care mistuie și doare.
[...] Citește tot
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceea ce n-am văzut niciodată
Încă privesc ceea ce n-am văzut niciodată
stau nemișcat de teamă să nu se clatine adâncul lucrurilor
transparent ca irisul Fecioarei Maria privind Pruncul,
prin care umblă săgeți - pești strălucitori,
zvâcnesc meduze de culoarea văzduhului
și ard corali în tremur continuu.
Noi n-am putut vedea începutul lumii,
dar ni-l aducem aminte precum de ziua de ieri,
cu soare, cu fluturi, cu iarba
făcând tumbe primăvăratice
prin aburul primelor nașteri.
Am stat tinerețea întreagă la pândă,
să pot privi ceea ce n-am văzut niciodată
nu știu de câte ori am adormit la porțile de aur
ale celor care nu se văd
pentru că sunt prea aproape sau prea departe,
nemărginite în taina lor rugătoare...
[...] Citește tot
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Smog
Combustibil sacru, speranța, arde mocnit,
ca focurile de la marginea orașelor, seara,
peisaj cu lună îndoliată, o posibilă pânză
pentru galeriile luminoase din centru.
Fumul, un fel de rugă în picioare
a destinului, scrie pe cer în șerpuirea lui leneșă,
nume de oameni vii, noii născuți
speranța renaște mereu din inocență.
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Florin Costinescu despre naștere, adresa este: