Pricina sau balada Soartei
Fortuna mi-au pus cărturarii nume,
Iar tu, François, strigi că sunt rea și crudă,
Ce nu ești om cu fală și renume.
Mai buni ca tine-n vărării asudă
Și sparg în ocne pietrele cu trudă.
Te plângi, cu toată viața de rușine?
Nu ești tu singurul, și nici nu se cuvine;
Privește-mi faptele de-odinioară bine,
Ce mulți viteji s-au prăpădit prin mine;
Pe lângă ei, știu, ești un biet poltron.
Stai liniștit și vorba ți-o aține.
Să te-nvoiești cu ce ți-am dat, Villon!
Pe marii regi îmi cășunase mie
În vremurile vechi, de altădat'.
Priam muri cu-ntreaga lui armie,
Cetate, turn și zid nu l-au scăpat;
Lui Hanibal, ce soartă i s-a dat?
În Cartagina moartea l-a învins,
Pe Scipio, așișderi l-a cuprins;
[...] Citește tot
poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea
Urăsc iubirea și-o blestem
Și-o-nfrunt cu sânge și cu pară;
Prin ea murim și nu suntem
Ca preț, nici cât paraua chioară.
Mai bine zvârl lăuta-afară
Și nu-mi mai țin cu-amanții veacu';
De le-am fost soț odinioară,
De-acuma ducă-se la dracu'!
poezie de Francois Villon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la moarte, dar cu o relevanță mică.
Balada lui Villon pentru amanta lui
Falsă frumusețe, scump e-al tău dever,
Rea fără margini, de-un dulceag amar,
Amor mai crâncen ca un dumicat de fier,
Numele ți-l pot spune, sigur că dispar:
Chin prefăcut în farmec, inimii calvar,
Orgoliu ascuns, prin tine oameni mor,
Iar ochii tăi n-au milă; legea cere doar
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor.
Mai cu folos cătam și mai cu spor
Altunde ajutor, cinstire chiar;
Reazim de n-oi găsi, izbăvitor,
Trebuie, rușinat, să plec hoinar.
Hei, mic și mare, milă așadar!
Ei, cum e? fără scut va fi să mor,
Sau te înduri, cum scrie în glosar,
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor?
Dar vremea ce-ofilește trece-n zbor,
Iar nurii tăi, uscate flori îmi par.
[...] Citește tot
poezie clasică de Francois Villon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada
Fântâna-mi stă alături și totuși mor de sete,
Ca focul ard, dar dinții îmi dârdâie de frig,
În țara mea mă aflu, dar tărâm străin îmi pare,
Stând lângă jar, eu tremur de friguri doborât,
Sunt gol de tot și totuși veșmântul mi-i de vornic,
Când râd, am ochii-n lacrimi, doresc zădărnicii,
Mă-mbărbătez cu visuri și mor de deznădejde,
Mă-mbăt de veselie și tremur de dezgust,
Voinic mă simt și totuși stau frânt fără de vlagă,
Prieten mi-e oricine, dar toți mă ocolesc,
Nepăsător de toate îmi zbucium încă gândul,
Să mă îmbuib de bunuri când nu mai vreau nimic,
Și mierea vorbei blânde, mai mult amar mi-aduce, -
Pe omul ce mă-nșeala mai drag mi-i să-l aud.
Prieten mi-e acela care mă-ndeamnă a crede
Că lebăda cea albă e neagră ca un corb,
Minciună ori dreptate de-acuma mi-i tot una,
Pe cel ce-mi face bine mi-l socotesc dușman,
Țin minte tot și totuși nu-ncheg nimic în minte-mi,
Prieten mi-e oricine, dar toți mă ocolesc.
poezie clasică de Francois Villon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada concursului de la Blois
Lângă fântână mor de-al setei chin,
Încins ca focul, clănțănesc din dinți,
În țara mea sunt pe meleag străin,
La gura sobei, dârdâieli fierbinți,
Gol ca un vierme, îmbrăcat în prinț,
Cu lacrimi râd, în vană așteptare,
Alean îmi este trista disperare,
Mă bucur, dar plăcerile-s străine,
Lipsit de orice vlagă mă simt tare,
Bine primit, gonit de orișicine.
Nu-mi pare sigur decât ce-i neclar,
Ce-i limpede, de nepătruns îmi pare,
De ce-i în mână zic că n-am habar,
Stiința-mi vine doar din întâmplare,
Câstig mereu și pierd fără-ncetare,
Zic "bună seara" când zorile mijesc,
Mă tem, întins pe spate, că mă prăbușesc,
Sunt înstărit, dar n-am un ban la mine,
N-am rude, dar aștept să moștenesc,
[...] Citește tot
poezie celebră de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Succubus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada bunei învățături
Ori vinzi înscrisuri de iertare,
Ori ești la cărți și zar trișor
Sau călpuzan, tot la frigare
Ori în ulei se fierb și mor
Sperjuri, procleți de teapa lor,
Hoți, japnici și orice mișel:
Ce crezi, unde-s prăzile lor?
Toate-s la crâșme și bordel.
Cânți din țambale și glumești,
Să-nșeli nu ți-e păcat deloc,
Râzi, zici din flaut și vrăjesti,
Prin sate, târguri, iarmaroc,
Farse, măscări. Câștigi la joc
De zar, popice, cărți? La fel
N-ai parte de al tău noroc,
Toate-s la crâșme și bordel.
De-așa mocirlă te ferește,
Cosește, ară și țesală,
[...] Citește tot
poezie clasică de Francois Villon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada de încheiere a Testamentului Mare
Ici testamentul s-a-ncheiat,
Sfârșind, al bietului Villon.
Veniți când clopotele bat
Și dau de mormântare zvon,
În straie roșii vermillon.
El fu, (pe fudulii jurase),
Amant martir, morții plocon
Când lumea asta o lăsase.
Și cred că nu mințea deloc,
Căci l-au gonit fără pardon
Iubitele, haíne foc,
Că de-aici până-n Roussillon
Nu-i spine, ghimpe ori ghimpon
Să n-aibă, (nu exagerase),
Din straie, zdrențe de barșon,
Când lumea asta o lăsase.
Așa a fost, nu altcumva,
Golaș pieri, fără zorzon;
[...] Citește tot
poezie clasică de Francois Villon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epistolă către prieteni
Vă îndurați de mine, îndurare,
Atât măcar, prieteni, de-ați avea!
În hrubă zac, nu sub un pom în floare,
Aici, în surghiunia cea mai grea,
Cum Domnul se-nvoi cu Soarta mea.
Cocote, crai, novici și tinerei,
Voi acrobați, voi dansatorii cei
Mai iuți ca strechea, ageri ca iatanul,
Cu voci ca zvonul unor clopoței,
Aici îl lăsați pe Villon sărmanul?
Voi menestrei cântând în voia lor,
Craidoni, ce numai râdeți și glumiți,
Și risipiți bani buni ori calpi cu spor,
Oameni de duh, oleacă aiuriți,
Estimp el moare de mai zăboviți.
Stihuitori de cântec, vers, orații,
De se va stinge, faceți-i libații.
El zace, raze nu-i aduc aleanul,
Nici adieri, i-s ziduri grele frații.
[...] Citește tot
poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Baladă prin care Villon cere tuturor iertare
La Cartezieni, ca și la toți
Călugării, la Devotate,
La pierde vară cu saboți,
La slugi, cocote-mpestrițate
În rochii strâmte-ncorsetate,
La fantele sfios de moare,
Cu cizmulițe moi, roșcate,
La toți le cer smerit iertare.
La fete care sfârc arată
Să-nhațe mușterii de soi,
La hoți ce numai certuri cată,
La saltimbanci cu maimuțoi,
La ghiuji, nebuni și papițoi
Ce fluieră de ți-e mirare,
Cu beșici, prapuri, tărăboi,
La toți le cer smerit iertare.
Dar nu la câini și trădători
Ce mi-au dat numai coji uscate
[...] Citește tot
poezie de Francois Villon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Francois Villon despre moarte, adresa este: