Aș convinge pe fiecare femeie sau bărbat spunându-le că sunt favoriții mei și aș trăi îndrăgostit de dragoste.
citat celebru din Gabriel Garcia Marquez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciodată nu m-am culcat cu vreo femeie fără s-o plătesc, și pe puținele care nu erau de meserie le-am convins prin argumente ori cu de-a sila să primească bani chiar de-ar fi să-i arunce la gunoi. Cam pe la douăzeci de ani, am început să țin un catastif cu numele, vârsta, locul și câteva însemnări privitoare la împrejurările și la felul în care se petrece totul. Până la cincizeci de ani, ajunsesem la cinci sute paisprezece femei cu care o făcusem cel puțin o dată. Am încetat să mai notez când trupul nu mai răzbea cu atâtea și puteam ține socoteala fără catastif.
Gabriel Garcia Marquez în Povestea târfelor mele triste
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Locuiesc într-o casă colonială, pe trotuarul însorit dinspre parcul San Nicolas, unde mi-am petrecut toate zilele vieții fără femeie și fără avere, unde au trăit și au murit părinții mei și unde mi-am propus să mor singur, în același pat în care m-am născut, și într-o zi pe care mi-o doream îndepărtată și fără suferință.
Gabriel Garcia Marquez în Povestea târfelor mele triste
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
José Arcadio Buendía nu credea că voința femeii sale este atât de neclintită. Încercă să o amăgească deschizându-i tot tezaurul imaginației lui, făgăduindu-i o lume extraordinară în care era de ajuns să torni pe pământ lichidele magice pentru ca plantele să-și dea roadele după voie, și unde se vindeau la prețuri ieftine tot felul de aparate pentru alinarea durerilor. Ursula rămase insensibilă în fața agerimii viziunilor sale.
citat celebru din romanul Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Marquez
Adăugat de zinadorina
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost ceva nou pentru mine. Nu cunoșteam vicleșugurile seducției și veșnic îmi alesesem la întâmplare iubitele de o noapte, mai curând luându-mă după preț decât după farmecele lor, și făcusem dragoste fără dragoste, pe jumătate îmbrăcați, de cele mai multe ori, și întotdeauna pe întuneric, pentru a ne închipui că suntem mai buni. În noaptea aceea am descoperit plăcerea de necrezut de a contempla trupul unei femei adormite fără îmboldirea dorinței sau opreliștile pudorii.
Gabriel Garcia Marquez în Povestea târfelor mele triste
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Gabriel Garcia Marquez despre femei, adresa este: