
- istoria lumii
- Istoria lumii este lupta fără sfârșit dintre veghea voinței în vederea eliberării și lenea universală a supunerii necondiționate.
definiție de Gabriel Liiceanu în Despre limită
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!



- jurnal
- Exact asta e un jurnal: un mod de a explica, de a desfășura în cuvinte sulul înfășurat al vieții noastre. Cei mai mulți oameni mor pliați, împăturiți, așezați pe raftul care le-a fost hărăzit de către natură și societate. De fapt, cu toții vrem să ne explicăm, să ne depliem, să spunem de ce am făcut sau de ce n-am făcut cutare lucru, ce ne propunem să facem, ce am fi făcut dacă... Dar până la urmă sfârșitul ne prinde pe fiecare într-o înfășurare sau alta, neexplicați.
definiție de Gabriel Liiceanu în Ușa interzisă (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


E bine să privești doar culoarul care ți se deschide în față. Și să înaintezi pe el cât de bine poți. Nu te uita nici în dreapta, nici în stânga. Mai presus de orice, nu te compara. Trebuie să semeni cu un înotător la Olimpiadă. Nici un concurent nu-i vede pe ceilalți și nu știe dacă ei sunt înaintea sau în urma lui. Când cursa se încheie, oricare dintre ei poate să aibă surpriza că a terminat primul.
Gabriel Liiceanu în Întâlnire cu un necunoscut
Adăugat de Razvan Ion Bulboaca
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nimeni nu trăiește cu adevărat dacă nu cade sub o formă sau alta de seducție. De fapt, oamenii rămân cel mai adesea acolo unde specia îi așază: (în «bancul de heringi», de care vorbea un filozof danez), acolo unde se trăiește după regula tuturor. Acolo ne instalăm cu toții din clipa în care venim pe lume și tot acolo rămânem, cei mai mulți dintre noi, până la sfârșit. Cel mai adesea nimeni nu vine să ne se-ducă, să ne ia de mână, să ne scoată pe drumul mare al vieții și «să ne ducă de o parte», de acea parte în care ni se dă șansa să ne regăsim cu viața noastră trăită ca destin, ceea ce înseamnă: trăită pe cont propriu.
citat din Gabriel Liiceanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nimeni nu trăiește cu adevărat dacă nu cade sub o formă sau alta de seducție. De fapt, oamenii rămân cel mai adesea acolo unde specia îi așază: în anonimatul vieții (în "bancul de heringi", despre care vorbea un filozof danez), acolo unde se trăiește după regula tuturor. Acolo ne instalăm cu toții din clipa în care venim pe lume și tot acolo rămânem, cei mai mulți dintre noi, până la sfârșit. Cel mai adesea nimeni nu vine să ne se-ducă, să ne ia de mână, să ne scoată de pe drumul mare al vieții și "să ne ducă de o parte", de acea parte în care ni se dă șansa să ne regăsim cu viața noastră trăită ca destin, ceea ce înseamnă: trăită pe cont prorpiu. Prima concluzie a acestui studiu este: vai de cei care nu au apucat niciodată să fie seduși! Iar dacă este așa, apare imediat întrebarea: Unde ne sunt seducătorii?
Gabriel Liiceanu în Despre seducție (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dincolo de ușa interzisă clocotește viața morală a fiecăruia dintre noi. În odaia aceasta, în care nimeni nu poate pătrunde fără voia noastră și a cărei ușă rămâne pentru ceilalți cel mai adesea închisă, se desfășoara drama fiecărei vieți. Acolo au loc complezentele noastre cu noi, acolo își au sălașul duplicitățile noastre, de acolo ne procurăm scuzele pentru tot ceea ce facem. Însă tot de acolo apare și crește dezgustul de noi, acolo cad măștile pe care îndeobște le purtam, acolo are loc suplicierea noastră, judecata noastră și, în sfârșit, tot de acolo obținem un nou termen de grație pentru a putea parcurge o altă bucată din drumul pe care-l mai avem în față.
Gabriel Liiceanu în Ușa interzisă (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Gabriel Liiceanu despre sfârșit, adresa este:
