Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Gabriela Mimi Boroianu despre iubire

Gabriela Mimi Boroianu

Mai spune-mi...

Mai spune-mi de tine, iubito!
Cu șoapta divină a Lunii,
Ce mângăie tristă alunii
Și somnul mi-l curmă, dorito...

Mai spune-mi de vara ce trece,
De tristele toamnei căderi,
De doruri și vise, ce speri...
Și scoate-mă din noaptea cea rece!

De fluturi pierduți în crepuscul,
De-argintul ce-n undă sclipește,
De cine acum te iubește,
De dorul de mine... Minuscul.

Vânturând amintiri pe-nserat
Trec gânduri risipite-n pustiu,
Și somnul mi-e greu și-i târziu...
Mai spune-mi că nu mai uitat!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Treziți-vă, români!

Tristețea se revarsă înlăcrimând pământul,
Cu lacrima ce-o plânge un cer însingurat,
Căci am uitat iubirea și am uitat cuvântul
Ce ne-mplinea simțirea și ca frați ne-a legat.

Se-agită marea, munții, râuri doinesc a jale,
Pădurea-i despletită, câmpia s-a uscat
Căci mâinile unite nu mai găsesc o cale,
Să rămână-mpreună, la fel ca altă dat'...

Se răsucesc străbunii sub glia-nsângerată,
Că le-am uitat povața, lăsându-ne-nvrăjbiți,
Și-o mâna pe-alta ceartă, uitând că altădată
Cu dragoste s-au strâns, ținându-ne uniți.

De ce lăsăm minciuna să șadă între noi?
Și cu-a lor vorbe hoții, să ne învrăjbească?
De ce răbdăm tăcuți zbătându-ne-n nevoi
Ca alții-a noastră soartă să ne-o hotărască!?

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Te pierd

Te-ndepărtezi, încet, pe zi ce trece.
Te simt tot mai pierdut, tot mai străin
Și văd cum te înghite noaptea rece
A celor ce-au plecat și nu mai vin.

E-atâta abandon în mersul tău
Și-atâta renunțare în privire
Că nu mai știu de bunul Dumnezeu
Sau diavolul sculptează-n a ta fire.

Te strig dar nu auzi ca altădată,
Ți-e gândul îndreptat spre alte lumi.
Vorbești cu cei plecati și, Doamne, iată
Cum dai cu flit când spun să te-aduni.

Ți-e glasul stins, vorbești mai mult cu tine
Iar ochii tăi nu mai privesc în jur
Ci doar, pierdut, spre lumile divine
Ce-absorb în ele sufletul tău pur.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Frumoasă ești

Frumoasă ești iubita mea
Cum e lumina-n zori de zi,
Când soarele sărută marea
În cântec lin de ciocârlii.

Frumoasă ești precum e valul,
Împodobit ca o mireasă,
Ce furios sărută malul,
Când noaptea umbrele-și revarsă,

Frumoasă ești precum e floarea
De liliac în primăvară,
Când cu mirosul ei te-mbată,
Chemându-te să iubești iară.

Frumoasă ești precum e zborul
Cocorilor ce-au revenit
Purtând pe aripi bucuria
Iubirilor fără sfârșit.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Urare

La mulți ani cu bucurie
Anul nou bun să vă fie,
S-aveți în casă de toate
Dar cel mai mult sănătate
Să iubiți, să fiți iubiți
În familie fericiți,
Să aveți prosperitate,
Bani să cumpărați de toate
S-aveți faimă și succes
În tot lucru, mai ales
Să aveți respect și fani
Și-nc-o dată LA MULȚI ANI!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Vrei?

Vrei să-mpărțim lumina amândoi
Strivind în palmă, din azur, cerneală?
Robiți de patimi să-ncetăm, apoi,
Iubirii să-i mai cerem socoteală...

Să toarcem firul gândului în vers
Când zbatul vieții țese cu-ndârjire,
Poem de vis acestui univers
Bolnav de-atâta ură și-nvrăjbire.

Cu mâini de rugă slobode-n cuvânt,
Să nălucim avântul și simțirea
Și, mântuită, carne-n templu sfânt,
Din rai să plângă peste noi iubirea!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Eros 2

E-atâta dor în pomii înfloriți
Când se revarsă ploaia din petale,
Că se trezesc toți demonii-adormiți
Să se răsfețe-n mierea vorbei tale!
Ești o minune cu ochii mari și verzi,
Cu trupul crud de brazdă răscolită,
Azur m-aș face, doar ca tu să crezi
Că ți-am fost scris și că mi-ai fost ursită!
Că te iubesc cu murmur de izvoare
Când ora trage zorii peste timp,
Și visul umple lumea de culoare
Din margini de Infern până-n Olimp...
Când mi se zbate-n sânge glasul tău
Doar în iubire vreau să mă prefac,
Și jur solemn, pe-o lacrimă de zeu
Că te cuprind cu sufletul... și tac!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Gabriela Mimi Boroianu

În lemnul Crucii

E vremea când natura se-nnoiește
Când clopotele bat din ce în ce mai tare
Iar lemnul crucii iar se înroșește
Sub plâns amar și trist de lumânare...

E vremea regăsirii și-a iubirii
E vremea când se dăruiesc iertări
Mă iartă de-s sortită azi pieirii
Ca florile tăiate-n sărbători...

Voi reveni din nou la primăvară
În lemnul sfânt al crucii-nmugurind
Să nu uiți doar s-aprinzi seară de seară
Iubirea mea-n lumina unui gând...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Declar solemn!

Iubirea ta miroase-a primăvară
A verde crud, a cer nepământesc
Și uite cum pentru întâia oară
Visările să zboare îndrăznesc!

Înnobilezi cu roșu cer de foc
Când îl atingi cu buze de rubin
Privirea ta ce scapără noroc
Săgeată-i ce mi-a-nfipt în piept un chin

Căci porți în ochii livada înflorită
Iar mie-mi zboară fluturi în stomac
Și umblu beat de-a florilor ispită
Îndrăgostit, nebun, insomniac...

Ți-ai revărsat întreagă feerie
De flori, de cântec și de zări senine
Și-atins fatal de-această aporie
Declar solemn că-s dependent de tine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Trăim în țara unde...

Trăim în țara unde dorul s-a născut,
Ereditar, în gene, îl ducem mai departe
Și unde vitejia înseamnă mult mai mult
Decât o simplă vorbă scrisă într-o carte!

Trăim în țara unde verbul "a iubi",
Ca om ne definește și ne onorează
Și unde moștenire lăsarăm la copii
Dragostea de țară ce-n suflete primează.


În țara unde există bunătate,
Unde orice român în casă te primește
Tratându-te la fel ca pe un frate,
Să nu greșești, trădându-l mișelește!

Nu suntem slabi să crezi că poți să râzi de noi,
Fiindc-am lăsat păduchele în cap să ni se urce,
Trăim încă pe locul unde se nasc eroi
În firele de iarbă când țara-i la răscruce!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Sunt femeie

Eu nu-s doar om, sunt o dorință.
Nevoia ta de dragoste.
Când nu te-nfrunt am biruință,
Piedestal ți-am brațele.

Eu nu-s doar om, îți sunt o foame.
Nevoia ta de-a răsfăța.
Când te iubesc mă ții pe palme
Și mă ridici deasupra ta!

Eu nu-s doar om, sunt visul tău,
Nevoia ta de a avea.
Creată-am fost de Dumnezeu,
Răspuns la rugă să îți dea!

Eu nu-s doar om, eu sunt FEMEIE!
Nevoia ta de-am fi pe vrere.
Când nu mă lupt ți-s
Dumnezeie,
Căci tu-mi cedezi a ta putere!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Primăvară

Azi râde soarele către pământ,
E sărbătoare mare în grădină;
Ne bucurăm că floarea din cuvânt
Ne umple sufletele de lumină!

Înmugurind mlădițele zâmbesc
Înviorând speranțele în noi
În verde crud iubirile vorbesc
Cu mierlele ce cânta în zăvoi

Copilăria-n suflet se trezește
Și bucuria inima cuprinde
Cuvântul prinde aripi și țâșnește
Când primăvara brațele-și-ntinde!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Sub semnul doi

Iubitul meu să ne-avântăm spre cer
Și să trăim acolo ne-mblânziți
Învăluiți de noapte și mister
Ca doi nebuni frumoși dezlănțuiți.
Să ne-afundăm în umbrele-nserării
Ca doi luceferi stranii-sidefii,
Ca rătăcite punctele mirării
În zborul fulgilor de păpădii...
Să ne iubim ca picurii de ploaie
Când se răsfață vara pe asfalt,
Sub greutatea dorului ce-ndoaie
Un cer întreg cu norii de cobalt!
Iubitul meu să ne-aruncăm în zbor
Cu aripi de speranțe și visări,
Să cucerim un țărm întins de nor
Ce mărginește mările de zări!
Tu cavaler ce-a cucerit regatul
Poveștilor ce nu s-au povestit
Să stăpânim eternul și înaltul
Sub semnul doi ce-ntr-unul ne-a nuntit!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Din respirarea ta

Am încercat să mă dezic de tine
Să mă desghioc de starea de iubire
Săpat te am cu litere aldine
În licărul de viață din privire.
M-am descărnat de orice mângâiere
Și oasele durerii i le-am dat
Dar lutul tot atingerea-ți o cere
Pe osul meu cu tine blestemat.
Am vrut să șterg și urmele sperând
Că drumul ăsta n-o să mă mai cheme.
Sunt tălpile o rană ce plângând
Cu fiecare pas numele-ți geme!
Îmi ești așa precum lipsa de aer
Precum bătaia sângelui în vine
În pieptul meu îmi ticaie un vaier
Și clocote o oala cu suspine...
Degeaba fug, iubirea ta o vreau!
Să dau un sens trăirilor deșarte;
Din respirarea ta lumină-mi iau
De tine eu-l meu nu se desparte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Înlănțuiți

Îmbătrânim... copaci cu frunza rară
Într-o iubire veche-ncarcerați,
Cu rănile râzând la subțioară
Și ochii de nevoi încercănați.

Ce gânduri trece timpul printre noi...
Îngemănate ca într-un sărut
Timide-mbrățișări cu brațe moi
Din umeri resemnate au căzut.

Și iarăși vine seara, obosită
te-apleci peste-ntrebări și-ai vrea să știi,
Din câte grele-i viața rânduită
Și câte aripi frânte vor mai fi...

Dar nu e nicio o pasăre să treacă
Și-n zborul ei să lapede-un răspuns,
Doar umbra unui dor ce-n suflet seacă
Și-nsingurarea ce trupul ne-a pătruns...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Sămânța iubirii

Prin neguri de timp
străbate spre mine,
un glas tremurat
înecat în suspine.
Rostogolire nebună
ca o pală de vânt,
o umbră desculță
fantomatic cuvânt
Străbătând din neant
a tăcerilor vale...
Mă cheamă duios
mă cheamă cu jale.

- Ai iubire să-mi dai,
ori un strop de alint?
fericirea din nou
vreau s-o știu,
vreau s-o simt.
Vreau din nou să trăiesc,
nu vreau doar să exist.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Hora sânzielelor

Mândre sânziene, să urați de bine și de împăcare
De iubire multă și de rod bogat;
Să urați de ploi, să urați de soare,
La băieți și fete - dar de cununat!

Strângeți-vă roată, luați-vă de mână,
Strigați către cer tropotind pe loc,
Porțile-și deschidă, vină mândra Lună
Să răsară-n iarbă pentru toți noroc!

Hai strigați, în horă cu voi să se prindă
Mândre cosânzene îmbrăcate-n ii,
Roata voastră mare focul să-l cuprindă -
Fetele desculțe - Ane și Mării!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Mai lasă-mă...

Mai lasă-mă să mă mai nasc odată
În anotimpul cu iubiri promise,
Să am un trup, să mă cobor din vise,
Și-n pași de vals la viață să-i dăm roată.

Mai lasă-mă să-ți înfloresc mălinii
În vara când și frunzele doinesc,
Sub poala timpului, cu dor, să te opresc,
Și să te scald în apele luminii!

Mai lasă-mă să fiu ce nu ți-am fost
Când versul l-ai pictat într-o chemare,
Un țipat alb, de pescăruș pe mare,
Ce-a luat deodată zările la rost.

Mai lasă-mă prin timpul tău de-oi trece
Să-mpart cu tine-n zbor o veșnicie,
Să-ți fiu și eu... mai mult de-o poezie,
Ce pe hârtie versul ți-l petrece.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Eros 1

Am bătut din ușă-n ușă
Pe la doctori prin spitale
Inimii i-am pus cătușe
Moliciunea vorbei tale...
Pe la babe-am fos, la vraci
Pe la popi, în catedrale...
Între ingeri si-ntre draci
Sunt vândut iubirii tale!
Și n-am liniște, nici somn -
Când mi-e rău, zic că mi-e bine
Floare dintr-un vis de Domn,
Legănat în dor de tine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Rugăciune

Crapă, Doamne, bolta-n două
Peste noi îngeri să plouă,
Să dispară tot amarul,
Să bem bine cu paharul,
Să uităm greu tot ce-a fost,
Mâna-Ți fie-ne-adăpost!

S-alungi nopțile din gânduri,
Să-nflorească-n inimi cânturi,
Să-mpreuni mână cu mână,
Ură-n noi să nu rămână,
Să picuri în glas dulceață,
Să facem din versuri viață!

S-alungi, Doamne, umbrele,
Să ne-aprinzi sufletele-
Candele spre nemurire,
Ce lumină-n noi iubire,
Să dispară tot ce e rău
Când rostim numele Tău!

rugăciune de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Gabriela Mimi Boroianu despre iubire, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info