Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Gabriela Mimi Boroianu despre noapte

Gabriela Mimi Boroianu

E vară, Sânziene și-i mister!

Adie vânt în clopoței de fier
Și focuri se aprind în fapt de seară
Să vină Sânzienele să ceară,
Să se deschidă porțile în cer!

Se prind de mâini, și-al nopții temnicer
Cu vraja glasului îl înconjoară,
Și lacătele-nchise le doboară,
Să se deschidă porțile în cer!

Sub talpa goală neîncrederi pier;
Iubirea-n noaptea asta-i re-nnoită,
Noroc răsare-n hora tropotită,
Să se deschidă porțile în cer!

Adie vânt în clopoțeii de fier
E vară, Sânziene, și-i mister...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Lasă-mă să fiu

Lasă-mă să fiu vis din miez de noapte
Ce cuprinde gândul tău insomniac
Lăsându-ți pe buze gust de mere coapte
Și în nări parfumul mov de liliac.

Nu-ți cer mare lucru, doar să-mi dai un vers,
Aripi să mă-ntorc noaptea care vine
Și clădind cu tine un nou univers
Să trăim povești de iubire pline.

Tu-mi mai dai o viață eu, iubire-ți dau
Când răsare luna, și mă sting în zori
Renăscând în vise ce-altfel rost nu-și au,
Tinerețea plină de ghiduși fiori.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Silabisind litanii

O ții-ntre pleoape vis de noapte bună
Și o-nvelești în gândul nerostit
O rugăciune cerului să spună
Ce în tăceri, ascuns, stă osândit!

Și inima în palmele hulpave
I-o modelezi după cuvântul tău
Silabisind litanii din ceasloave
În dialog perfect cu Dumnezeu

Ca în lumina crudă-a zorilor de zi
Să recompui aevea din cerneală
Cu măiestrie -vers în poezii-
Ca o răsplată pentru osteneală-

Eteric trup, femeie deopotrivă,
O parteneră a nopților pustii,
Acestei lumi găsind alternativă
Ca-n zborul ei tu aripa să-i fii!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Mi-ai fost în vis

Mi-ai fost în vis atâta vreme,
Și-atât am tânjit după tine
Făcând lumina-n zori a geme,
C-a nins, de sus, un timp suspine.

Mi-ntrai în sânge vis cu vis,
C-am ajuns noaptea să iubesc
Creând în minte un paradis
De întuneric, nelumesc...

Cu tine-mi trăiam visele
Dar toate-aveau iz de păcat,
Îmi stăpâneau simțurile
Și trează fiind și noaptea-n pat.

Și sufletul mi-aș fi vândut,
Pentr-o dorință neîmplinită,
Mi-erai păcatul nefăcut,
Tăciune-aprins în gând, ispită.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Descântec

Tu mă desfaci petală cu petală
De parcă-i vrea destinul să-l descoși,
Mă recompui, în vers, cu-a rugilor cerneală
Ce-o plâng mireni din ochii lor sfioși.

Și mă destrami, cum frunza se destramă
Sub palmele de brumă-n nopți târzii,
Mă modelezi în lut păgân dând vamă
Din trupu-mi alb, iubirii, poezii.

Mă despletești cum nopțile de visuri
Se risipesc sub brizele din zori,
Și mă aduni cu pumnii din abisuri
Să mă-mpletești, apoi, între culori.

Și nu știu ce descântece rostești
De-ajung din muritoare un mister,
Ascuns în versul ce îl scrijelești
Cu unghia ta pe coaja mea de cer...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Naște-mă, Doamne!

Naște-mă, Doamne, mai naște-m-o dată
În ochi de lagună cu pleoapa de cer
Să-mi fie trăirea senină și iată
Cu zorii lumină spre lume să zbier!
Naște-mă, Doamne, mai naște-m-o dată
O floare, ca nopții să-i fiu temnicer
Din alb să-i dau mireasma mea toată
Și-n zorii de zi sub lumină să pier...
Naște-mă, Doamne, mai naște-m-o dată
O undă albastră-n izvor să ofer
Oceanului aprig ce-n brațe m-așteaptă
Mai naște-mă, Doamne, un petec de cer...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Rugăciune

Crapă, Doamne, bolta-n două
Peste noi îngeri să plouă,
Să dispară tot amarul,
Să bem bine cu paharul,
Să uităm greu tot ce-a fost,
Mâna-Ți fie-ne-adăpost!

S-alungi nopțile din gânduri,
Să-nflorească-n inimi cânturi,
Să-mpreuni mână cu mână,
Ură-n noi să nu rămână,
Să picuri în glas dulceață,
Să facem din versuri viață!

S-alungi, Doamne, umbrele,
Să ne-aprinzi sufletele-
Candele spre nemurire,
Ce lumină-n noi iubire,
Să dispară tot ce e rău
Când rostim numele Tău!

rugăciune de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Mai spune-mi...

Mai spune-mi de tine, iubito!
Cu șoapta divină a Lunii,
Ce mângăie tristă alunii
Și somnul mi-l curmă, dorito...

Mai spune-mi de vara ce trece,
De tristele toamnei căderi,
De doruri și vise, ce speri...
Și scoate-mă din noaptea cea rece!

De fluturi pierduți în crepuscul,
De-argintul ce-n undă sclipește,
De cine acum te iubește,
De dorul de mine... Minuscul.

Vânturând amintiri pe-nserat
Trec gânduri risipite-n pustiu,
Și somnul mi-e greu și-i târziu...
Mai spune-mi că nu mai uitat!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

O singură-ntrebare

Secatu-mi-a privirea de când tot cată-n zări
Și buzele-s crăpate rostind fără-ncetare,
Din ziuă până-n noapte, aceleași dulci chemări
Ce se topesc cu toate-ntr-o singură-ntrebare.

Pe unde-ți umblă pașii, prin care galaxii,
Răspunsuri căutând, drumul de-ai rătăcit,
Tu, cavaler al nopții cu plete sidefii
Când dragostea-ai la mine, de ce n-ai mai venit?

Ți-ai așezat iubirea în suflet feciorelnic,
Precum o pâine apoi lăsat-o-ai la dospit
Plecând uitat-ai glasul ce te-adora sfielnic
Și-n tine-ntrezărea speranța la-mplinit!

Ascultă orologiul, bătaia-i pe sfârșite
Căci timpul și-a gătat clipele pentru noi
Găsește drumu-odată cu palmele-ofilite
Și-aprinde iar lumina în ochi ce clipesc goi.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la noapte, dar cu o relevanță mică.

Gabriela Mimi Boroianu

Te pierd

Te-ndepărtezi, încet, pe zi ce trece.
Te simt tot mai pierdut, tot mai străin
Și văd cum te înghite noaptea rece
A celor ce-au plecat și nu mai vin.

E-atâta abandon în mersul tău
Și-atâta renunțare în privire
Că nu mai știu de bunul Dumnezeu
Sau diavolul sculptează-n a ta fire.

Te strig dar nu auzi ca altădată,
Ți-e gândul îndreptat spre alte lumi.
Vorbești cu cei plecati și, Doamne, iată
Cum dai cu flit când spun să te-aduni.

Ți-e glasul stins, vorbești mai mult cu tine
Iar ochii tăi nu mai privesc în jur
Ci doar, pierdut, spre lumile divine
Ce-absorb în ele sufletul tău pur.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Trup de vioară

cu trup de vioară
și carnea albă
ca neaua proaspăt așternută
mi se-așeza în brațe
fulguială în noapte de Crăciun
acoperindu-mă
ascultându-mă
iar cuvântul meu
i-aluneca arcuș
pe coarda sufletului

și vibra
și universul vibra odată cu ea
ochii ei cântau muzica nopții
pleoapele-i cădeau grele
precum ceața pe dunga luminii
fața rotundă ca o lună plină
zâmbea pierdut
cu fiecare trăsătură

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Rugăciune

Cum, Doamne, să suporți atâta nedreptate,
Când mama cu pământul copiii și-i împarte!
Când diavolul-n câștig pare mereu să fie,
Iar sufletele noastre-ntr-o veșnică robie?
Cât, Doamne, să mai rabzi atâta umilință,
Când cerul se prăvale lovindu-ne-n credință,
Când mila-i pe sfârșite, și-o găsești doar pe bani,
Iar moartea nu mai ține de boli cont... și de ani.
De ce, Doamne, te-ntreb, ne e amară soarta,
Și către cerul tău ne e zidită poarta,
De ce doar cei bogați au parte doar de bine,
Iar oropsiții sorții se zbat între suspine?
De ce în casa ta sclipește bogăția,
Iar cei care-o slujesc și-au pierdut omenia,
De ce îl lași pe diavol, în toate câte sunt,
Să-ți învrăjbească fiii, să uite-al tău cuvânt?
Coboară, Doamne, iarăși aicea printre noi,
Și, dăruind iubire, ne scapă de nevoi,
Ne-nvață iar ce-i mila, respectul, bunătatea,
Și-alungă cu lumină, din suflet, neagră noaptea!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Olteanu-i hoț!

Știam că ești un hoț de buze dulci
De mere coapte... că doar ești oltean
Știam că-n locul unde capu-ți culci
Rămâne așa... un dor fără alean.

Că porți în ochi luminile din stele
Și-n palme focurile lui Satan
Și arzi mocnit fecioarele-ntre ele
Să nu te uite... că doar ești oltean!

Știam că-n vorba ta e-nchis un vis
Că-l dai la schimb pe-o inimă... știam.
Că ard în iad crezând că-i paradis
De îndrăznesc cumva să vreau să-l am.

Te strecurași precum scânteia-n iască
Ș-avuși tu grijă să nu fie-n van,
C-afurisită-i firea femeiască
Poftii la gura dulce de oltean!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Urare

Aho! aho! prieten bun
Stai puțin s-auzi ce-ți spun!
Să-mi asculți urările
Că vin sărbătorile!
L-am rugat pe Dumnezeu
Să facă cum gândesc eu!
Să-ți aducă sănătate
Masa plină cu de toate
S-ai noroc și fericire
Ce muncești să-ți dea-mplinire
S-ai noroc, să fii iubit
Și de lume prețuit
Și orice tu ți-ai dori
Să poți a înfăptui
Drumul să-ți fie deschis
Să-mplinești tot ce-ai promis
Să ai sufletul frumos
Să faci totul cu folos
Să faci și să trăiești bine
Ca să-ți amintești de mine

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Necesitate

Mai dă-mi o ulcică de rouă
Să-mi stâmpăr nevoia de tine,
Când noaptea se crapă în două
Și visele freamătă-n mine!
Dă-mi pulberi albastre de stele
Să potol o foame căci iată
Mă mușcă dorințe rebele...
Se-nghesuie toate deodată!
Sub pleoape îmi ard nedormirea
În gânduri ce urlă jivine..
Când doru-și revarsă menirea
Mi-e foame, mi-e sete de tine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

* * *

Ca umbrele-n lumină
ne stingem rătăciți;
Ca umbrele în noapte
ne rătăcim de noi;
Printre cuvinte spuse
și gânduri nerostite
negându-ne puterea
tot mergem înapoi...

Ne strecurăm prin timp
fugind de realitate;
O loterie-i viața
și-o pierdem inutil.

Strigăm că vrem dreptate,
dar știm că nu se poate
și ardem resemnați
al zilelor fitil...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Pe drumuri fără nume

Te-ndepărtezi pe zi ce trece
Precum un soare în apus,
Lăsând a nopții umbră rece
Cu vălul ei cel nepătruns,

Să te cuprindă-n adormire
Lăsând în urma ta pustiu.
Fără să-ți pese de-o iubire
Ce-arde încă atât de viu.

Te-ai supărat așa de-odat'
Și-ai întors fața de la lume.
Să rătăcești tu ai plecat,

Pe drumurile fără nume
Și nici nu știi că ai lăsat
Un dor să ardă-n piept tăciune.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Jucând x și 0 cu viața (12)

câinele începuse să latre
își arunca spre noi
colții liberi de lanț
cu balele încrederii
atârnându-i până la asfalt

se credea liber
de orice constrângeri
dar libertatea se plătește
și pâinea din nopțile reci
și carnea din zilele de sărbătoare
chiar și preșul de dormit
are un preț!

sub roțile mașinii ce-a trecut
sângele cald și-a pierdut glasul
și nici măcar norii nu l-au plâns...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Ruga unei șoapte triste

Vino, mamă, când se crapă
ziua-n dungă aspr-a zării,
Să-mpărțim o mângâiere,
Rid săpat de urma sării.

Să-mi las dorul să colinde
Cărărui din palma ta,
Să-mi adun copilăria
Rătăcită pe-undeva...

C-o să-i fac pripon de șoapte
Timpului fără habar
Ca din nesfârșita noapte
Să te-ntorn la viață iar.

Să-mi mai dai, măicuță, (una)
- Pe-a mea frunte - sărutarea
Când ți-adoarme-n palme Luna
Și mi-e somnu-adânc ca marea...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Sub semnul tău

Fantomatic trece umbra ta prin lume
Adunând în urma-i visurile toate,
N-a bătut în poartă, simplu, cum se bate...
S-a-nsemnat pe suflet cu tăcutu-i nume!
Orologiu țipă cerându-și tainul,
Miezul nopții iaca crapă pe jumate;
Viața despletește peste noi păcate,
Pe nerăsuflate le sorbim veninul.
Pasul meu e mic... aripi de lumină
Peste gând te poartă-n albe insomnii;
Am rămas pierdută-n lumea celor vii
Așteptând o umbră ce n-o să mai vină...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Gabriela Mimi Boroianu despre noapte, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info