- geniu (vezi și genialitate)
- Geniul este persistența copilăriei în maturitate.
definiție celebră de Garabet Ibrăileanu în Creație și analiză (1926)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilul tău are să aibă spaimele agoniei, are să moară și are să fie îngropat. Și toate astea le-ai creat tu.
citat clasic din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!
În căsătorie, omul este dator să vadă nu un roman, ci un lucru foarte serios, cea mai serioasă proză, cu atât mai serios cu cât, cu vremea vor apare și alte ființi, copiii, care n-au cerut, ei, să vină pe lume și pentru a căror fericire trebuie, deci, să se sacrifice părinții.
citat celebru din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
enatsă dezmierd fetița în fața tuturora - întotdeauna mi-a fost cu neputință să sărut copiii în public -, îi devoram ochii, năsucul, obrajii, cârlionții, ceafa când eram numai noi singuri. În aceste téte-à-téteuri nu lipseau nici dialogurilepasionate:
- Adelă, mă iubești?-
Te iube'c!-
Tare?
- Ta'e!
Garabet Ibrăileanu în Adela
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unele femei își iubesc mai mult copiii, altele mai mult bărbatul ori amantul; cu alte cuvinte, unele mai mult copiii actuali, altele mai mult pe cel viitor. Așa toți creatorii: unii artiști își iubesc mai mult operele isprăvite, alții mai mult pe cele proiectate.
citat celebru din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deși plin de toate naivitățile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate și a unei vieți care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută și frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile și săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câțiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o țin minte cum era la față, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre ființa ei, despre esența ei sufletească, despre ceva cald și lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o ființă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, și o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.
Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă aș fi fost un copil fricos, ori dacă nu m-ar fi lăsat să umblu singur, n-aș fi avut toate aceste senzații. Nu-mi pot explica cum mă lăsa mama mea să umblu singur, ea care mă păzea iarna să nu stau aproape de geam. Probabil că ea nu știa pe unde mă duc. Credea că-s prin grădină, ori pe drum. Cred că eu ascundeam plimbările mele. O singură dată am fost pedepsit, când am venit acasă plin de colb pe mâini și pe față, căci mă jucasem în colb cu băieții de țărani. Mama mea m-a ocărât atunci foarte tare. (Mai târziu, când eram de vreo 8 ani, la altă moșie, tot pentru petrecerea mea în colb cu băieți de țărani, tatăl meu m-a bătut -- singura dată când am fost bătut.)
Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la copilărie, dar cu o relevanță mică.
Am stat la țară cu bunică-mea, apoi la altă moșie, cu tatăl meu și mama mea a doua, apoi iar la bunică-mea. Mi-aduc aminte de priveliști și peisagii, care se numesc Sălăveștri, Berbenceni, sate în județul Bacău unde tatăl meu ținea moșii în arendă cu rudele lui noi.
În această vreme moșul meu Teodor s-a înamorat de o fată a Eleonorei, tatăl meu a pierdut ce mai avea, bunica mea era tristă de moartea mamei mele -- eu mă simțeam str[...]n lumea cea nouă a tatălui meu. Mamei mele a doua -- o ființă bună, supusă, roabă -- nu i-am putut spune "mamă" și din greutatea mea de a deveni familiar și a da numiri "artificiale" și oficiale, și din cauza amintirii adevăratei mele mame, pentru care începeam să am un cult și o tandrețe alcătuită din tot felul de amintiri, căci deja aveam amintiri și, cum se vede, amintiri scumpe și duioase.
În acești ani cred că s-a închegat o mare parte din caracterul meu, așa cum îl am și acum. Cu altă copilărie, cu altă viață, fără aceste lucruri neobișnuite și triste, aș fi fost poate altfel.
Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Garabet Ibrăileanu despre copilărie, adresa este: