Garabet Ibrăileanu despre fericire

fericire

Fericirea este plăcerea sufletului. O simplă senzaţie, un sunet, o culoare, atingerea mâinii unei femei, dacă angajează sufletul, devine o fericire.

definiţie celebră de Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferice de morţi, că nu mai simt dureri.

Garabet Ibrăileanu în Adela
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefericirea mea, cauzată de mine, ar fi o catastrofă individuală, şi meritată. Dar nefericirea ei, provocată de mine, ar fi o crimă împotriva ei şi o crimă împotriva fericirii, pentru că oamenii înfrumuseţează ori urâţesc fericirea, şi Adela e dintre acei care o înfrumuseţează.

Garabet Ibrăileanu în Adela
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Operele de ficţiune care se isprăvesc cu triumful binelui şi cu fericirea sunt false, pentru că contrazic realitatea şi dezmint experienţa omenirii; sunt imorale pentru că creează iluzii zadarnice; sunt lipsite de interes, pentru că "toate fericirile sunt la fel", cum zice Tolstoi.

Garabet Ibrăileanu în Adela
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi fericirea din viaţă e tot atât de urâtă ca şi cea din cărţi? Nu, pentru că cea din viaţă nu-i pentru alţii, e pentru cei doi.

Garabet Ibrăileanu în Adela
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ce scriitorii cei mari nu-i lasă niciodată pe bieţii oameni să fie fericiţi? Nu cumva pentru că sunt nefericiţi ei, din lipsa de simplicitate a sufletului?

Garabet Ibrăileanu în Adela
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o femeie îţi dă în sfârşit fericirea, nu-i aşa că priveşti cu atâta simpatie lumea întreagă, încât îţi devine simpatică chiar şi femeia pe care ai părăsit-o şi pe care n-o puteai suferi?

citat celebru din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căsătorie, omul este dator să vadă nu un roman, ci un lucru foarte serios, cea mai serioasă proză, cu atât mai serios cu cât, cu vremea vor apare şi alte fiinţi, copiii, care n-au cerut, ei, să vină pe lume şi pentru a căror fericire trebuie, deci, să se sacrifice părinţii.

citat celebru din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

În adevăr, într-o căsnicie când şi bărbatul şi femeia duc o viaţă laborioasă, când n-au imaginaţia bolnavă, când toată vremea sunt cu treabă, când caută o fericire curată în tovărăşia soţului în ceasurile de odihnă, niciodată astfel de soţi nu se vor dezgusta unul de altul.

citat clasic din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dupa cum in lumea naturala fiinta zoologica se mladiaza cu atat mai putin cu cat e mai tare, tot asa, in lumea sociala, omul, cu cat e mai puternic, cu atat sa mladiaza mai putin, cu atat are posibilitatea de a face el, schimbari in acest mediu. Si, fiindca omul s-a emancipat mult de mediul natural, problema adaptarii lui si, deci, a fericirii lui se pune mai ales pe terenul social.

citat celebru din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criză. Paroxismul crizei. Simptomele nu lasă nici o îndoială: o lovitură ca de pumn în inimă când apare. Paralizia inteligenţei când mă atinge din nebăgare de seamă. Senzaţia căldurii ei fizice de la distanţă. Nevoia inexorabilă, care îmi oprimă respiraţia, de pulsaţia vieţii ei. Fetişizarea tuturor obiectelor ei şi a tot ce ţine de ea: mantila ei din cuier, când intru în antret, mă înfioară; caligrafia ei are o feminitate tulburătoare în fiecare literă, şi mai ales în cele care se înalţă ori se coboară din linie; numele moşiei unde locuieşte are ceva adânc emoţionant. Sentimentul că tot ce nu este ea, sau al ei, sau cadrul ei este fad. Convingerea că numai o femeie înaltă, cu părul galben, cu o uşoară asimetrie a gurii când zâmbeşte poate da fericirea. Fiorul pe care mi-l dă cuvântul "Adela".

Garabet Ibrăileanu în Adela (1933)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar viaţa aceasta complet fericită n-a ţinut decât o vară. Toamna, ne-am dus la Roman cu mama mea, care avea să nască; cu moşul meu, care-şi tăiase două degete la un ferăstrău mecanic. În acea toamnă, a murit mama mea. Mi-aduc aminte ca prin vis de dânsa bolnavă, dar ţin minte foarte bine cum era întinsă pe masă, moartă, cu lumânări la cap. În zilele cât a stat moartă acasă, uneori plângeam, dar uneori mă jucam de-a ascunsul cu nişte băieţi şi apoi iar plângeam. Fericită, dar crudă şi egoistă vârstă! Întotdeauna mi-aduc aminte cu displăcere, parcă cu un amar reproş pentru mine, că atunci m-am jucat! Niciodată, niciodată n-am dat mamei mele a mia parte din ce mi-a dat ea! Pentru ce s-a născut ea, pentru ce a trăit? Sunt milioane de fiinţe care au avut soarta ei şi pe care nu le ştiu. Dar ea, fiindcă mi-a fost mamă, în mintea mea are un loc unic şi întâmplarea ei e un lucru extraordinar pentru mine. Orice viaţă e un lucru extraordinar pentru cineva -- şi nimic, absolut nimic, pentru alţii!

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!