Garabet Ibrăileanu despre religie

Relaţiile prieteneşti trivializează prietenia; ritualul - religia; poemul - poezia; creaţia - gândul lui Dumnezeu; şi tot aşa, realităţile amorului trivializează iubirea.

Garabet Ibrăileanu în Adela
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu crezi în Dumnezeu, atunci ce te împiedică să-ţi fie scumpe credinţele şi ritualele care au consolat pe tatăl tău şi pe mama ta şi le-au uşurat ceasul greu al morţii?

citat clasic din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Fumed
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călugărul Ieronim de la Rîşca spunea: un bărbat care nu se simte rudă cu nevasta lui, trăieşte cu dânsa în concubinaj. Iar când se simte rudă, trăieşte în incest.

citat clasic din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul găseşte întotdeauna inconştient motive înalte pentru acţiunile sale egoiste. Antropofagul, care-şi mănâncă părinţii din lipsă de altă carne, e convins că face un act moral, că-şi îndeplineşte o datorie religioasă. Aceasta dovedeşte idealismul omului, adică neputinţa lui de a-şi recunoaşte mobile egoiste şi josnice.

citat celebru din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Fumed
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul vremii, se cunosc patru evenimente hotărâtoare în viaţa sufletească a omenirii: apariţia ideii de moarte în conştiinţă, pierderea credinţei în Dumnezeu, însumarea noastră în zoologie şi reducerea planetei la un vremelnic fir de ţărână în infinit.

citat celebru din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Fumed
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să mistifici şi să reduci la neputinţă şi ridicol pe însuşi Geniul Răului care domneşte în lume, întrebuinţează această simplă stratagemă: aşteaptă-te oricând şi în orice privinţă numai la rău şi anume la cel mai mare rău. Atunci, orice nenorocire ţi se va părea normală, pe când binele, când îţi va ieşi în cale, îl vei simţi ca pe însăşi mâna lui Dumnezeu pusă deasupra capului tău.

citat clasic din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Fumed
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată şi dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la ţară, unde tatăl meu, în tovărăşie cu un frate al mamei şi cu altă rudă, au luat în arendă o moşioară. Ţin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunaşul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu ştiu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiaşi dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iuraşcu, moşia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut nişte pui de cucuveică care avea cuibul sub streaşina casei boiereşti. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!