Garabet Ibrăileanu despre vârstă

Simt aşa de bine versul lui Baudelaire:

"Am mai multe amintiri
Decât dacă aş avea (vârsta de)
O mie de ani..."

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luciditatea teoretică în privinţa amorului presupune un om de o anumită vârstă, matur, care are în trecutul său ori un bilanţ de saţietăţi, ori unul de nesatisfacţii.

citat celebru din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Fumed
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa femeii trece într-o singură zi prin mai multe vârste. O femeie, care are 35 de ani când e liniştită, are 40 de ani când e moracanoasă, 30 de ani când e veselă şi 20 când vibrează de iubire!

citat celebru din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Fumed
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patruzeci de ani! Vârsta amintirilor... A rechema bucăţi din trecut, a le retrăi în închipuire - singura compensare a vieţii pierdute, procent slab la un capital nerambursabil.

Garabet Ibrăileanu în Adela
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice femeie are ceva matern faţă de bărbatul pentru care are afecţiune când el suferă, chiar şi fata mică pentru un om în vârstă, şi o ţărancă pentru Napoleon I Bonaparte.

citat clasic din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deşi plin de toate naivităţile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate şi a unei vieţi care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută şi frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile şi săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câţiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o ţin minte cum era la faţă, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre fiinţa ei, despre esenţa ei sufletească, despre ceva cald şi lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o fiinţă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, şi o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele mai vechi lucruri, de care mi-aduc aminte, sunt casa de la Roman, unde am stat până la vârsta de 5 ani, şi familia câtă stătea în acea casă. S-a întâmplat să mă nasc într-o familie de mică burghezie, cu tradiţii, cu "viaţă de familie", compusă din sentimentul datoriei, din iubire şi din solidaritate. Ce voi fi având bun în caracterul meu vine de acolo.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din viaţa de la Roman, mi-aduc aminte puţine lucruri hotărâte. Am fost un copil precoce. Înainte de 5 ani, ştiam unele lucruri greu de înţeles şi pentru o vârstă mai înaintată. Ştiam, de pildă, oarecare lucruri din gramatică, pe care copii de 10 ani le pricep greu. Am fost şi amorezat înainte de 5 ani: de o fată de vreo 7-8 ani, care trecea pe la geamul nostru. Nu-i vorbă, era şi un caz de sugestie, căci cei din casă mă tachinau cu ea. Dar ştiu că mă înroşeam când trecea pe la geam. Tot de la acel geam, vedeam şi Ceahlăul, care era pentru mine ceva ca din altă lume, ca dintr-o legendă frumoasă. Nu ştiam pozitiv ce e acel Ceahlău, nici ce este un munte -- nimic!

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...) această viaţă a ţinut puţină vreme, şi la o vârstă aproape inconştientă. După aceea, am trăit fără familie, aşa că m-am dezvoltat anarhic, ca un produs al multor şi variate împrejurări ale societăţii. Cu alte cuvinte, am rămas aproape fără creştere -- afară de exemplul lui tatăl meu (când am început să stau cu el), care era un om de treabă şi, el însuşi, un produs al vechii vieţi de familie. Neavând "creştere", a trebuit s[...]nlocuiesc, mai târziu, cu mintea: să judec ce trebuie şi ce nu trebuie să fac. Dar mintea e o călăuză nesigură şi nu întotdeauna la slujba ei. Creşterea îţi dă deprinderea, aşa că te porţi cum trebuie în chipul cel mai natural, fără sforţare, şi în fiecare moment. Mintea însă, uneori te părăseşte: nu poţi fi atent la infinit. Apoi sforţarea conştientă te oboseşte.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar viaţa aceasta complet fericită n-a ţinut decât o vară. Toamna, ne-am dus la Roman cu mama mea, care avea să nască; cu moşul meu, care-şi tăiase două degete la un ferăstrău mecanic. În acea toamnă, a murit mama mea. Mi-aduc aminte ca prin vis de dânsa bolnavă, dar ţin minte foarte bine cum era întinsă pe masă, moartă, cu lumânări la cap. În zilele cât a stat moartă acasă, uneori plângeam, dar uneori mă jucam de-a ascunsul cu nişte băieţi şi apoi iar plângeam. Fericită, dar crudă şi egoistă vârstă! Întotdeauna mi-aduc aminte cu displăcere, parcă cu un amar reproş pentru mine, că atunci m-am jucat! Niciodată, niciodată n-am dat mamei mele a mia parte din ce mi-a dat ea! Pentru ce s-a născut ea, pentru ce a trăit? Sunt milioane de fiinţe care au avut soarta ei şi pe care nu le ştiu. Dar ea, fiindcă mi-a fost mamă, în mintea mea are un loc unic şi întâmplarea ei e un lucru extraordinar pentru mine. Orice viaţă e un lucru extraordinar pentru cineva -- şi nimic, absolut nimic, pentru alţii!

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!