Geo Bogza despre viaţă

Oricît ar fi de aprigi în faţa vieţii, şi munca oricît de grea le-ar fi, cei cărora le-a fost dat să trăiască la poalele Munţilor Făgăraş nu sînt părăsiţi, o singură clipă, de credinţa că nicăieri lumea n-ar putea fi ca aici.

Geo Bogza în Ţara Făgăraşului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine arta nouă nu este o simplă formulă, ci o formulă de viaţă.

Geo Bogza în scrisoare către Ion Vinea (1926)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

a trăi

A trăi înseamnă să te răzvrăteşti. Dacă te conformezi, eşti mort.

definiţie celebră de Geo Bogza (ianuarie 1931)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, oameni fluvii

Noi, oameni fluvii
noi, care străbatem lumea, plini de orgoliu,
ascunzînd în apele noastre adînci
atîtea contradicţii, atîta viaţă şi atîta moarte,
rămînînd puternici şi atunci cînd ne sfărîmăm în cataracte,
şi atunci cînd ne prefacem în mlaştini.

Mlaştini sau torente, purtăm în noi viaţa
tulbure de nămoluri, sau limpede, iar uneori
zdrobită de stînci,
atît de zdrobită, încît pare pierdută pentru totdeauna,
dar noi, oamenii fluvii,
ne adumăm iarăşi din noi înşine, din abisurile noastre,
şi pornim mai departe
rostogolind între maluri de lut
(...)

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la începutul lumii povestesc norii, şi au să povestescă pînă la sfîrşitul ei. Uneori, o dimineaţă întreagă, sănii trase de reni alunecă pe imaculate cîmpii de zăpadă ; cortegii de nuntă pătrund în biserici ; fete cu părul lung, care de obicei trăiesc în adîncul apelor, ies pe mal şi încep să danseze ; împărătese dau viaţă, într-un fast nemaipomenit, moştenitorului mult aşteptat ; iar punct culminant al vrăjitelor vedenii, o femeie statuară, de o fără seamăn frumuseţe, făcută să scufunde în reverie un continent întreg, se duce spre o zare străină, dar cu capul întors, ca şi cum i-ar părea rău de ceice o privesc din urmă.
Dimineţi întregi, ei pot spune numai poveşti de dragoste, apoi, schimbîndu-şi densitatea, ritmul şi culoarea, se prefac în turme de elefanţi ieşiţi din minţi, care strivesc totul sub picioarele lor de tuci.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obosiţi de atîta rătăcire, de himere, de nefiinţă, un dor cumplit îi cuprinde să se întoarcă pe pămînt, să aibă din nou un singur chip şi un nume. Liberi au fost, în mod frenetic şi absolut, dar acum vor să reia firul unei singure vieţi, şi se leapădă de alba culoare a fantasemelor.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorilor, să ştiţi că mai mult decât toate medicamentele pe care mi le-aţi dat, m-a făcut bine cireşul: minunea aceea ce se vede prin fereastră! Timp de vreo patruzeci de ani - o viaţă de om - de îndată ce mi se sfârşise copilăria, nu mai mâncasem decât cireşe cumpărate cu kilogramul.

Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub bolta cerului, stropul din lacul Sfînta Ana se întîlneşte cu cei din spicele de grîu, cei din frunzişul pădurilor cu cei de pe frunţile omeneşti, şi toţi împreună cu cei de pe nemăsurata mare. Dar, oricît de mulţi, şi de oriunde ar fi venit, nici unul nu se va pierde. După ce vor trăi, în infinit, o fantastică aventură, se vor întoarce pe pămînt. Şi vor fi Olt

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...) descoperisem fericit, că legea cireşelor este să fie mâncate din cireş. În orice alt chip, îşi pierd virtutea de rouă a naturii, în stare să devină rouă a sufletului omenesc. De atunci, datorită unor fericite împrejurări, am putut să trag spre mine, în fiece primăvară, o creangă de cireş. Şi, chiar dacă n-am scăpat cu totul de viroze, în viaţa mea a fost mai puţină cenuşă.

Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O necurmată bătălie s-a dat între oameni şi ogoare, în umbra grandiosului lanţ de piscuri. Ieşind din zorii zilei cu plugul, ei le-au arat o dată, şi încă o dată, şi ori de cîte ori a fost nevoie, doar se vor trezi la viaţă, doar vor deveni roditoare. Pentru ca boii să poată trage brazde atît de adînci şi înverşunate, i-au ales mari şi puternici, dintre cei ce sînt fala Ardealului.

Geo Bogza în Ţara Făgăraşului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presărat cu cetăţi în ruină şi cu ascuţite turle de biserici, Ardealul trăieşte, clipă de clipă, cu tot ceea ce-i dă un chip deosebit în cuprinsul lumii, sub veghea şi rezonanţa lor solemnă. Mărturii de piatră ale unor vremi intrate în uitare, peceţi ale istoriei pe un nobil pămînt, ziua ele îi certifică măreţia, iar noaptea îl împînzesc de mister şi îi dezvăluie o statornică năzuinţă.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

de pe urma îndîrjitei lor strădanii, ţăranii de pe această nobilă fîşie de ţară pot privi munţii din zare cu un ochi sigur şi liniştit. Sub veghea protectoarelor cetăţi de piatră, trăiesc în gospodării temeinice, avînd în fiecare zi pe masă o pîine mare şi rotundă, o pîine solară, — senini, fericiţi, mîndri, ca într-un paradis de ei făurit.

Geo Bogza în Ţara Făgăraşului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe fluvii, de pe mări, de pe oceane, stropii răspund — miriade şi miriade, puzderii, nebuloase, galaxii. O lumină suverană şi glorioasă îi atrage, îi absoarbe, le schimbă hotărît destinul — E frumos, îşi spun în extaz, să fii un strop de apă în univers! — adunîndu-i în vederea aceluiaşi scop suprem. Iar ei, după ce vor trăi în cer o fantastică aventură, se vor întoarce pe pămînt. Şi vor fi Olt.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În orice ţară ar fi fost să ajung, de orice forme ale vieţii aş fi fost înconjurat, gândul – iar apoi întreaga mea fiinţă – s-a întors de fiecare dată în Dobrogea, la praful şi mărăcinii ei, la vântul ei de stepă, la chipul ei teluric şi generos. Oriunde m-aş fi aflat, dorul de ea mă ajungea în cele din urmă. Dobrogea! Dobrogea! Pe fata aceasta ciudată, fiică de rege get şi de dansatoare tătăroaică, eu am iubit-o de pe vremea când umbla cu picioarele goale în ţărână.

Geo Bogza în Privelişti şi sentimente (1972)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că în tot răul e şi un bine, datorită gripei asiatice - fără de care n-aş fi avut ce căuta în acel aşezământ înconjurat de o livadă - mâncasem din nou cireşe, după o foarte lungă vreme, direct din copac. Fusese, într-un blând asfinţit, care în mine s-a transformat în auroră, o revelaţie extraordinară. Aveam cincizeci de ani şi mi-a părut rău că momentul acela a întârziat atât, că nu puteam spune despre el că venise pe când cărarea vieţii mele se afla la jumătate.

Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum îmi bate ceasul

Dacă îl ascult cu urechea dreaptă
Ceasul meu bate clipele vieţii mele.

Dacă îl ascult cu urechea stângă
Ceasul meu bate clipele vieţii tale.

Dacă îl ascult cu osul frunţii
Ceasul meu măsoară durata universului.

Dacă îl arunc în apă
Dau înapoi cu un regn şi devin copac.

Dacă îl arunc în foc
Dau înapoi cu două regnuri şi devin piatră.

Dacă îl arunc în neant
Şi îl ascult cu memoria morţilor
Dau înapoi cu trei regnuri
Şi devin Cuvânt.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De atâta timp, de zeci de ani, trăieşte printre noi un poet suav şi pur, purtându-şi pe asfaltul străzilor fiinţa de fum de lemn de mesteacăn, neauzit şi impalpabil, transcedental şi sfâşiat de imense dureri, înveşmântat în visul său, prinţ al unei imaginare Danemarce, Domn al unui regat de himere, mângâiat pe frunte de cele mai reci şi stranii raze ale lunii, plutind între murire şi nemurire, ceresc menestrel, rouă a ochilor mei vitriolaţi de hidoşenie, rouă a sufletului meu mistuit de tifos. Dintre noi toţi, oare cine se apropie, cât de cât, de puritatea lui?

Geo Bogza în Portretul lui Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul omului de vânzare

Veniţi, voi care aveţi bani,
voi cei mari şi puternici,
Sunt de vânzare,
Din creştet până-n tălpi sunt de vânzare,
Deznădejdea din suflet,
foamea din oase mă fac să mă vând ieftin,
Sunt gata la orice josnicie,
Cumpăraţi-mă şi am să fiu a voastră.

Cu tot ce-i al meu, cu sufletul
şi trupul am să fiu a voastră,
Iar voi veţi putea face cu mine orice:
Mă veţi putea face să mint, să jur strâmb, să dau foc.
Să mă fac prietenă cu duşmanii voştri
şi să le torn în băutură otravă.
Eu nici n-am să crâcnesc,
Am să fiu a voastră,
Pe viaţă şi pe moarte am să fiu a voastră.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagănul de piatră al legendei, muntele din care izvorăşte Oltul, se vesteşte — peste larga desfăşurare de privelişti a Ardealului — cu o forţă fascinantă şi covîrşitoare. Magnet de granit, el atrage privirile din prima clipă, iar privirile se întorc mereu într'acolo, de parcă ar fi ace de busolă, ori de cîte ori s-au îndreptat, din greşeală, în altă parte. Sub farmecu-i violent, oamenii nu încetează sa-l vadă, şi îl văd întruna, chiar şi atunci cînd îşi privesc holdele, chiar şi atunci cînd, privindu-se în ochi, stau de vorbă unul cu altul. Totdeauna prezent pe retina şi în conştiinţa celor ce trăiesc în raza lui, punînd în umbră restul firii, — aşa ia chip părintele orgolios al Oltului.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul destrăbălatelor frumoase

Destrăbălatele târgului, fetele care n-au învăţat carte
Hoinăreau pe maidane, dornice de dragoste şi vin
În floarea roşie a pulpelor ascuns aveau un spin
În care toţi amanţii se vor cresta de moarte.

Şi nebuneşte, prin vorbe tari sau sincopate gesturi
Într-un apus de soare când târgul părea mai măreţ
Îşi arătau pentru legi un fulminant dispreţ
Şi marea preferinţă pentru viol, asasinat, incesturi.

Feciorii de bani gata abia treziţi din vis
Nedumeriţi priveau aceste ticăloase
Ele mâncau pe stradă gutui viermănoase
Şi-şi dezveleau din pulpă un spaţiu interzis.

Dar nu prostituate erau, ci îndrăgostite
De ceea ce în viaţă e un joc periculos
Sub fuste albastre duceau un sex veninos
Şi-n pumni, ca pe şopârle, tâţele strivite.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Geo Bogza din Poemul invectivă (1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!