Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

George Țărnea despre visare

Tango retoric

Cine-ți mai oferă flori?
Cine te mai scaldă-n ploi de stele,
Cine-ți șterge uneori
Lacrima tăcerii din cuvânt.

Cine-ți mai clădește-n zori,
Din nisipul somnului castele?
Dacă-i vânt, pe pământ
și lacrimi nu mai sunt.

Mai știi, vara cu miros de alge
și pierdutele catarge
De la țărmul unei mări?
Mai știi, și acel tango retoric
Prin decorul alegoric,
Dintr-un vis fără urmări.

Cine-ți mai aduce vești,
Cine mai rămâne lângă tine?
Cine află unde ești

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de AdrianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E totul rânduit să se întâmple

Cum să trăiești frumos fără iubire,
Cum să visezi, să umbli, ori să zbori,
Cum să cuprinzi neliniștea din zori
Și pacea din amurg dintr-o privire?
Cum să înoți prin mările de flori,
Cum să te bucuri de întreaga fire
Și viața ta să-și afle împlinire
Fără minunea care dă fiori?
E totul rânduit să se întâmple -
Cu simplitatea unei adieri -
Când de lumină sufletul se umple,
Dar dacă-n schimbul sterpei mângâieri
Ghețarii urii se ivesc la tâmple,
Nu-ți vei afla iertarea nicăieri.

poezie celebră de
Adăugat de Alexandra MihaiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Balada absenței

Prea departe trupul tău,
Prea aproape disperarea
Că nu pot vorbi cu marea,
Să-nțelegi cât mi-e de rău...

Prin absența ta din gând,
Drumu-ntorcerii spre locul
Unde m-am luat cu jocul
Și ne-am contopit plângând.

Prea aproape starea mea,
Prea departe amintirea
Petrecută cu privirea,
Până a căzut o stea...

Și te-am pus în locul ei,
Să veghezi, de la distanță,
Visul fără de substanță,
Ca o ploaie de scântei...

[...] Citește tot

poezie celebră de din Declanșatorul de plăceri (1999)
Adăugat de Mica pariziancăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Chiar și iubirea poate să ucidă

Chiar și iubirea poate să ucidă,
Când se supune prețului de cost
Și dovedește astfel să fi fost
Prea dreaptă, prea egală, prea lucidă.

Mai norocos rămâne drumul prost
Decât o cale dreaptă și rigidă,
Când e constrânsă viața să decidă
Între minuni și pământescul rost.

Să tremuri fără somn și-n așteptare,
Când peste vis perdelele se trag
Și disperarea bântuie mai tare,

Fără să știi nimic despre cel drag,
Dar să cunoști cereasca desfătare,
Când umbra sa dă buzna peste prag.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Cântec de dragoste

E atâta ură
Strânsă între noi,
Sunt atâtea ziduri,
Sunt atâtea ploi.

Sunt atâtea visuri
Care ne-au mințit
Și-o atât de rece
Lamă de cuțit.

Tu mai treci prin rouă,
Eu mai dau prin gropi
Și-s aceleași urme
Sub aceiași plopi.

Dar e-atâta ură
Dincolo de drum
Cât s-ajungă toate
Pulbere și scrum.

[...] Citește tot

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sonet 5

Dac-am uitat, iubito, cum te cheamă
Și cum se face ziuă-n ochii tăi,
Ascunde-ți visul plin de vânătăi,
Și nu-mi lua uitările în seamă.
Prea mult colind pe-ntortocheate căi
Și prea puțin e loc să-mi fie teamă,
Că dacă morții eu i-aș spune "Ia-mă!"
Tu i-ai zvânta și umbra în bătăi.
Dar nu încerc aceasta nici în glumă
Ci doar mă-ntorc la tine și te rog...
Primește-mă, și iarta-mă și du-mă
Din partea rătăciților zălog
La carnea ta de soare și de humă,
Pe înstelatul cerului polog.

sonet de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ție

Din viață, în de moarte,
Din aproape-n departe,
De la dragoste la ură,
Tu, dintru-nceput măsură
Pentru toți și pentru toate...
Fără tine nu se poate
Întâmpla nimic sub stele,
Tu lumina vieții mele,
Tu blestemul sau tu, leacul,
Pripa care naște veacul,
Mâna care-adoarme clipa,
Tu, strânsura și risipa,
Ții în palmele-ți fragile
Nopți și visuri, munci și zile,
Vindecarea și pierzarea,
Tu, limanul meu și zarea,
Neclintirea mea și zborul,
Tu, pustiul, tu, izvorul,
De la humă la idee,
Tu, întregul meu, Femeie!

poezie celebră de din Exerciții de iubire (2003)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Reflex 88

Prea fericiți nu suntem, dar plutim...
Aceasta-i tot ce suntem și ce știm
Despre ciudata stare care a fost
Lăsată nouă spre a-i da de rost...
Și iată-ne supuși unei căderi
Prin zilele neprevăzutei veri,
Și, iata-ne constrânși la îndurat
Iubirea, ca pe un fapt adevărat,
Cu toate ale sale, care pot
Să ne usuce frunzele de tot...
Nemaiavând ce urme să lăsăm,
Prea fericiți nu suntem, dar... visăm.

poezie celebră de
Adăugat de marianneSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la visare, dar cu o relevanță mică.

Balada blondelor iubiri

E frumos, e prea frumos la tine-n suflet
E târziu, e prea târziu la mine-n gând
Împărtășim, împărtășim aceeași taină
Dar nu se știe, nu se știe până când.

Prea multe păsări cardinale
Între iluzii se rotesc
Contaminând cu ascensoare
Misterul nostru pământesc.

Îmbătrânim de fericire
Într-o mansardă fără flori
Lăsând păpuși fără adresă
Pentru serbările din zori.

Visăm frumos aceeași moară
Ascunsă-n tragicul decor
Și măcinăm aceleași lacrimi
Când dau părinții telefon.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ludmila

Te-am iubit, Ludmila, când eram mai mic
Oferindu-ți zilnic flori presate-n plic
Te-am iubit în taină cu tot visul meu
Agățat de sfoara unui șubred zmeu

Când săream pe ciotul cailor de var
Te-am iubit, Ludmila, lângă samovar
Tu-mi cântai romanțe pe maidanul surd
Eu ciopleam supliciul unui zmeu absurd

Și prin toată vara plopilor cu boz
Inventând iubirea te trăgeam de cozi
Și prin toată vara plopilor cu boz
Inventând iubirea te trăgeam de cozi

Ce mai faci, Ludmila, în ce ploi te scalzi
Și-n ce iarbă luneci cu genunchii calzi
Flori de măr presate, oarbe flori de crin
Mai păstrez și astăzi într-un colț de scrin

[...] Citește tot

cântec interpretat de Tudor Gheorghe, versuri de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Pentru a recomanda secțiunea cu George Țărnea despre visare, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info