George Enescu despre devenire

Să rămâi toată viaţa un copil e un vis frumos, dar greu de realizat. Cât mă priveşte, a trebuit să devin bărbat. Când eram mic, tata îmi spunea mereu: "Te vei nărui poate, dar vei deveni om..." Şi iată că am supravieţuit.

George Enescu în Amintirile lui George Enescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu devii bătrân fiindcă ai trăit un anumit număr de ani, devii bătrân fiindcă ai dezertat de la idealul tău. Anii ridează pielea, dar renunţarea la ideal ridează sufletul.

citat celebru din George Enescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte facultăţi preţioase nu se tocesc prin faptul că, din lipsă de voinţă, au rămas neîntrebuinţate? Este adevărat că, pentru a învăţa să munceşti, trebuie la început mari sforţări de voinţă, însă treptat, treptat, munca devine o astfel de necesitate zilnică, încât nu numai că nu e nevoie de nicio sforţare pentru a te pune, dis-de-dimineaţă, pe lucru, dar şi orice piedică survenind şi oprindu-te a-ţi îndeplini această dulce datorie cotidiană îţi este odioasă, lăsându-ţi impresiunea că astăzi nu ţi-ai câştigat odihna de diseară.

George Enescu în Revista "Făt-Frumos", Câteva cuvinte despre muncă (1 septembrie 1915)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine, inspiraţia începe să-şi precizeze existenţa într-un fel de febră dulce, pe care o simt nelămurit... şi care a devenit o stare aproape permanentă... Trebuie să lucrezi ani întregi şi de multe ori după ce ai isprăvit lucrarea eşti silit să sacrifici elemente din cele la care ai ţinut mai mult, ca să dai operei proporţiile cerute de artă. Această renunţare este de multe ori sacrificiul cu care plăteşti greu tendinţa spre perfecţiune, pe care o cere, fără milă, demonul acela ce face legătura dintre tine şi Universalitate.

George Enescu în George Enescu. Interviuri acordate presei româneşti, vol. 2
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar vai! Dinu Lipatti ne-a părăsit de timpuriu; era român, şi în plus era finul meu... Când am putut, în sfârşit, pentru prima oară să-l strâng în braţe, finul meu avea patru ani, umbla şi vorbea. În scurt timp a făcut progrese surprinzătoare. Îmi devenise infinit de simpatic, văzându-l cum şovăie în faţa mai multor vocaţii; am crezut un timp că va deveni violonist. A terminat şi clasele de teorie, dovedindu-se deosebit de înzestrat pentru compoziţie. În cele din urmă ajunsese minunatul pianist pe care l-am aplaudat cu toţii. Ah! Cum ştia el să cânte Suitele de Bach!

George Enescu în George Enescu. Interviuri acordate presei româneşti, vol. 2
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!