
Neologismul e de obicei un cuvânt abstract și general. El e lipsit de seva cuvintelor neoașe, care de veacuri și-au tot îmbogățit cuprinsul și s-au încărcat de acea tainică viață pe care nu o poate avea un neologism sfrijit. Sunt unele cuvinte vechi, care deșteaptă în sufletul nostru rezonanțe atavice inexplicabile. Dacă au răsfrângerea unui context potrivit, ajutorul unei vecinătăți unice, abia atunci ele dau la iveală toată bogăția lor nebănuită și impalpabilă.
Iar Eminescu a avut, ca nimeni altul, norocul să găsească asemenea geniale învecinări de cuvinte.
George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Ideea exprimată de-a dreptul: "azi le sameni tuturor" cuprinde în sine ideea inevitabilă: "odinioară te deosebeai de toate". Așadar, în cinci cuvinte două idei opuse, ca două fețe ale unui obiect luminat dintr-o parte; iar ideea subînțeleasă, provocată de un singur cuvânt ("azi").
George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Draga mea
Draga mea, fără cuvinte,
Doar din ochi pricepe toate.
Numai cât mă uit la dânsa
Și-mi răspunde: Nu se poate!
epigramă de George Topîrceanu din Antologia epigramei românești (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Rar întâlnim la Eminescu neologisme sau cuvinte abstracte și generale. Când întrebuințează de acestea, el le concentrează sau le personifică, dându-le viață poetică.
George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sinceritatea în artă e o însușire supremă. În ultimă analiză, ea mi se pare chiar condiția unică a poeziei lirice... Nu oricine însă poate fi sincer în versuri.
Eminescu avea această putere, unită cu o rară onestitate artistică.
El căuta cu patimă "cuvântul ce exprimă adevărul" și nu se putea hotărî să renunțe la el, atunci când necesitățile tehnice ale versului cereau alt cuvânt. Ar fi înșelat pe cititor; ar fi sacrificat o frumusețe sigură pentru alta dubioasă.
De aceea multe din versurile lui au greșeli de ritm, pe care le-ar putea evita astăzi oricare poetaștri de salon.
Aceasta a făcut pe unul dintre ei, pe cel mai ritos, să declare că Eminescu n-avea ureche muzicală!...
George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pentru generațiile care vin, Eminescu, așa cum ne obișnuisem a-l cunoaște, nu mai există.
Există alt Eminescu un poet inegal, adeseori mediocru și incorect, care-și repetă unele figuri și întorsături de cuvinte până la saturație.
George Topîrceanu în Eminescu și epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Poetul are mania de a spune totul cât mai pe departe, cu ocol, cu diplomație parcă... E un labirint de întorsături precaute în care uneori te pierzi definitiv. Trebuie să dai cuvintele la o parte cu lopata, ca să descoperi o idee liliputană, care de obicei nu merită osteneala...
George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dl M. Sadoveanu, directorul Teatrului Național, deschide stagiunea, în sara de 18 octombrie, printr-o cuvântare festivă despre Caragiale... D-sa evocă în câteva cuvinte calde figura și opera marelui dispărut și mulțumește publicului ieșan, care întotdeauna a iubit și a prețuit pe Caragiale, că a venit și de astă dată în număr mare ca să sărbătorească niște piese atât de cunoscute.
George Topîrceanu în Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Călimara
Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint
Cu două guri întunecate, ca două porți de labirint,
Prin care gândurile mele s-or afunda neștiutoare
Și-adesea n-or găsi ieșire din bezna umedă, la soare.
Cu două guri ca de fântână, din care ultimul meu vis,
Scafandru mic, privind cu spaimă spre fundul negrului abis,
Va încerca, zadarnic poate, s-adune înșirată-n salbe
Recolta de mărgăritare a viitoarelor nopți albe.
În călimara asta nouă roiesc ca fluturii imagini
Ce vor cădea cândva, inerte, pe câmpul alb al unei pagini,
Închipuiri neplăsmuite și gânduri negândite încă
Pe care stropul de cerneală le-nchide-n noaptea lui adâncă,
Cuvinte șterse peste-o clipă, fantome de idei defuncte,
O ploaie miniaturală de-accente, virgule și puncte -
Și-acele negre arabescuri pe care-o vagă fantezie
Sau numai mâna mea distrată le zugrăvește pe hârtie.
În ea, tăcute și smerite stau viitoarele regrete,
Alături de bilanțul zilei și de adresa unei fete;
Scrisoarea de condoleanțe pe care, poate, o voi scrie
Unui amic în doliu după vreo rudă care-i încă vie;
[...] Citește tot
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!


De profundis
Nu, asta nu pot s-o suport!
Curând, e-un an și jumătate
De când ați declarat că-s mort
În unanimitate.
Toți proștii câți m-au cunoscut
Ziceau: "Mi-era un fel de rudă
Săracul! Cine-ar fi crezut?..."
Îmi vine să-nviez de ciudă!
Profane mâini mi-au răsfoit,
La Iași, arhiva.
Revistele m-au prohodit,
Amicii mi-au mâncat coliva.
Mă pipăi, stau nedumerit.
Mă trag de păr, simt că mă doare...
Nu, n-am murit!
Vă dau cuvântul de onoare.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!


S-a spus că în opera lui Eminescu nu e aproape nimic ocazional și special. Totul are o semnificație eternă.
El n-ar fi început niciodată cu: "Te-am văzut plângând aseară", ca să ne cânte un episod mărunt din epopeea lui sentimentală.
Chiar când pleacă de la motive speciale, poezia lui se înalță până la etern și general. "Pe lângă plopii fără soț" nu e numai un oarecare amor stins al poetului, ci e însuși Amorul: e aproape tot ce cuprinde mai semnificativ pentru noi acest cuvânt scris cu literă mare.
Și această tendință de a se desmărgini face ca, în poeziile lui Eminescu, să întâlnim de atâtea ori și în atâtea forme splendide ideea de infinit ("sure văi de haos"; luna "vis al negurii eterne"; "vremea cearcă în zadar din goluri a se naște"; "din ce noian îndepărtat au răsărit în mine" etc.).
George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Riposta
Vrei să mă spânzuri, vasăzică?...
Când te-am citit, în adevăr,
Îți dau cuvântul că de frică
Mi s-a zbârlit un fir de păr!
Cum? Ți-a venit așa, deodată,
Netam-nesam?
Păreai un om cu judecată -
La asta nu mă așteptam.
Te-ai supărat și-ți pare rău
Că-s încă viu?
Păcat că ești de la Tazlău,
Păcat că trebuie să-ți scriu!
Dar asta-i datoria mea:
Să dau cu zacherlină-n proști.
Talent avem - o recunoști.
Atunci, păzea!
[...] Citește tot
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la cuvinte, dar cu o relevanță mică.

Prefață
Prin ce ținuturi rătăcești
Pribeagă?
În care grotă din povești
Ai hibernat o vară-ntreagă?
O, Muza mea cu nasul mic
Și coapse fine,
Abia sculptate din nimic,
De ce te-ai dus de lângă mine?...
Ți-am prins în părul inelat
Vreo floare artificială?
Te-am ofensat
Cu vreo metaforă banală?
Ori mi-ai bătut vreodată-n geam
Și, spionând perdeaua trasă,
Te-ai supărat că nu eram
Acasă?...
[...] Citește tot
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!


Răspunsul unei comete
Regret că mă-ntrerupi din cale
Cu interview-ul dumitale.
Dar iată, mă opresc o clipă
Să-ți dau răspunsul meu în pripă.
V-am salutat o dată sfera
Acum vreo zece mii de ani
Când astronomii de pe Terra
Erau de-abia orangutani.
(Flammarion era gorilă
Si bietul Newton diplodoc.
Camil era de-abia cămilă
Iar Duică... nu era de loc!
El de-abia azi când scrie proză
Se află în metamorfoză
Și se transformă tare greu:
Aspiră-acum la cimpanzeu.)
De-atunci, prin negrele stihii,
În noaptea largă și profundă,
[...] Citește tot
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!


Răspunsul cometei
Regret că mă-ntrerupi din cale
Cu interviul dumitale.
Dar iată, mă opresc o clipă
Să-ți dau răspunsul meu în pripă.
V-am salutat o dată sfera,
Acum vreo zece mii de ani,
Când astronomii de pe Terra
Erau abia urangutani.
(Flammarion era gorilă
Si bietul Newton diplodoc.
Camil era de-abia cămilă
Iar Duică... nu era deloc!
El de-abia azi, când scrie proză,
Se află în metamorfoză
Și se transformă tare greu:
Aspiră-acum la cimpanzeu.)
De-atunci, prin negrele stihii,
În noatpea largă și profundă,
[...] Citește tot
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu George Topîrceanu despre cuvinte, adresa este:
