Gheorghe Tomozei despre gură

Cântec de dragoste

Noaptea-n friguri se divide
când încă mai am gură să-mi las
sărutul pe degetele despletite,
întoarse-n oglinda lor de popas.
Şi oglinda e gură rănită
şi-n fiecare dinte te-arăţi,
ca o regină umbrită
de crenelurile unei roase cetăţi...
Oglinda în mărul ce eşti se înfige,
suc dulce îmi curge în barbă
dar zeama e sânge şi frige
şi după ce trece,
sunt iarbă...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vertical

Şira de spinare poate să cadă oricum
dar nu în genunchi, sângele nu se-ncovoaie,
ochiul numai sub o singură pleoapă se poate trage. A lui.
Sunt viu şi colorat de pofte ca un veston de grenadir,
sunt viu şi aştept iarba
la gura morţii, ca la gura sobei.
Poţi sângera cu aroganţă, poţi fi
în vrajba dintre întuneric şi viaţă
martorul
inflexibil.
neiertător
vânzător de indulgenţe...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arzi, stea

Arde cu lumină pală
steaua mea de pricopseală;
spumegă-n bolţi
lungii ei colţi,
creşte fără măsură.
lacrimă cu burta la gură.
N-are, a ei, vreo scânteie,
slujba-i cu mine se-ncheie.
Fiece stea, gândi-vom,
e vegheată de-un suflet de om.
Arzi
cu gazul de lampă al păguboşilor barzi,
arzi, stea,
cât te vrea
dezvelite,
cu maşinăriile
inima mea!

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veche dramă

Cu crengile-l vom
trage în moarte pe Avesalom
spânzurat de părul negros,
om şi cal, os cu os!
(Îşi purta, blană de miel
moartea, cu el,
prin fire de păr
a curs în sus, cu încălţări,
cu scări de lemn, cu şaua
prin firul ca neaua,
cu pieptarul, cu zala
şi cu zăbala.
Om şi cal încap
în iarba crescută din cap
sub creanga-casap.)
Capul mi se-ngroapă şi mie, copilă,
în milă
şi-n frunză dalilă
cu dinţi
fierbinţi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Villonească

Culori borţoase, deşuchete.
(din frunză cursă şi rachiu)
alb îl purta în trup pe verde,
rosu mişca-n potrocaliu.
culori strivite de sărutul
oraşului de-un veac surpat
îmi amintiţi de începutul
unui amor neruşinat.
El, fruntea îşi târa să-şi culce
în degetele-evantai
cu unghii de zăpadă dulce,
dar nesolubile în ceai,
şi. nu e nimeni să-l disculpe.
ani, şaisprezece, tăinuia
în arcul unor groase pulpe
ca în părăginiri de stea.
Îmbrăţişări usturoiate,
mişcau un sânge vechi în trunchi,
stârnind făpturile culcate
în uriaşii ei genunchi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!