Gheorghe Tomozei despre mâini

Atlet al crinilor

Atlet al crinilor?
Se poate, dar poetul e, mai ales, soldat,
descătuşat de inelul muierii,
descătuşat de pâinea de-acasă,
descătuşat de mâinile mamei, umflate.
Descheiat la gât, soldatul,
descheiat la nădragi,
descheiat la berebată...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulgata

Aproape că-mi părea dulce bătrâneţea
mâinii mele drepte
îngropate-n hârtii
până la osul frunţii.
Simţeam pe suflet
gustul înţelepţiei şi al duratei
când uriaşul idol de lut
mi-a umplut cu barba lui
ferestrele
spunându-mi în
vulgata
zeilor:
Stau numai o clipă,
să nu te sperii,
stau numai până
te naşti!

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un echilibru

Şi nestatornicia, neaşezarea ori vidul,
trebuie să aibă un fel de Odaie
unde să nu le ajungă frigul
şi unde să se spele de ploaie...
În toate, un punct stabil: în marea
domolindu-şi în ancore clătinarea,
în tot şi în toate,
păienjeniş şi fluiditate
şi-ntreagă această mişcare-nţeleaptă
are amestecare cu mâna mea dreaptă...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare

Timpul curge din cochilii
peste ţărm, peste nisipuri,
cum, înceată, îşi desprinde
frunzele sărate, marea.
Râzi şi glasul se consumă,
galeş risipit în alge,
când pe fruntea ta simt umbra
mâinilor ce te regretă...
Ale numelui silabe
mi le uiţi pentru o clipă,
în memorie le lepezi
ca pe nişte scoici absurde,
şi-apoi mă rechemi, cu spaimă,
ţintuindu-mi cu privirea
chipul zgâriat de-un tremur
stins al altor gene-amare...
Şi, îmbogăţiţi de umbre,
arcul vârstelor vibrându-l,
ne îmbrăţişăm, când curge
timpul din cochilii sparte...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada mieilor

Zăpada mieilor, dar nu mai ninge cu miei,
mieii spânzură-n măcelării,
disecaţi, graţios, ca-n iubire, femei
decupate din dantelării.
Ca ei sunt şi zăpezile: tunse de blana
în care s-ar fi rătăcit clopoţei
dar şi pe ele le subţiază rana
şi nici n-au învăţat să plângă ochii de miei,
disecaţi, graţios, ca-n iubire, femei.
Zăpada e a mieilor şi mieii ai burţilor dumneavoastră
cum durerea e a poetului dar şi poetul e-al vostru,
consumator netrebnic de iarbă albastră
căruia i se clatină rostul
cât încă i se mai văd mâinile străvezii
decupându-se din dantelării,
decupându-se din măcelării...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altaïr

Peste oraşe, flăcări vibrânde. Nimb de forţă,
lumina recompune statui, pe bulevarde.
O omenească torţă conture vii împarte,
iar eu – sunt cel ce arde,
sunt însăşi noua torţă.

Cotidiene fulgere din stâlp în stâlp le-alung,
aprind în aer nevăzute ruguri,
când firele-mi se leagănă-n văzduhuri,
continuându-mi degetele mâinii –
şi în cuptoare roşii-apoi ajung,
stârnind pe lespezi dansul, cu talpa goală, -al pâinii...

Sunt sângele mişcării. Focul tânăr
cu ochii arşi de fum, de flăcări nins;
dar uneori, mi-apasă greu, pe umăr
arcade de scântei şi îngenunchi
şi pentru-o clipă numai, pare-nvins,
electricul meu trunchi...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Villonească

Culori borţoase, deşuchete.
(din frunză cursă şi rachiu)
alb îl purta în trup pe verde,
rosu mişca-n potrocaliu.
culori strivite de sărutul
oraşului de-un veac surpat
îmi amintiţi de începutul
unui amor neruşinat.
El, fruntea îşi târa să-şi culce
în degetele-evantai
cu unghii de zăpadă dulce,
dar nesolubile în ceai,
şi. nu e nimeni să-l disculpe.
ani, şaisprezece, tăinuia
în arcul unor groase pulpe
ca în părăginiri de stea.
Îmbrăţişări usturoiate,
mişcau un sânge vechi în trunchi,
stârnind făpturile culcate
în uriaşii ei genunchi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!