Oră fără tine
Oră năruită-n văzduhuri. Oră
lăsând o urmă arsă pe cadrane,
peste nisipul umbrei mele stinsă,
ca luna peste caravane...
Oră sfâșiată de stele-n cădere,
oră goală de culori, ciutură spartă,
turn amețit de ploi, rostogolite de lespezi,
pădure moartă!
...Când te întorci, ora se cuibărește
în ceasornicul de lemn, ca-ntr-o casă de țară,
lumina se retrage-n petale,
iar stelele se înapoiază, într-o cădere spre cer,
lângă steaua polară...
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iernile picturilor naive
lui Mircea Micu
Mi-ai dat, bătrăne-o iarna de
Nita
Nicodim zugrav pe alb, cu alburi pe-o scoarța de copac ce n-a ajuns să șadă cuminte-n țintirim la căpătâi de fată ori de poet sărac.
O moară cu o gârlă curgând parcă din veac și-o roată care mișcă uimiri și străvezimi și macină secunda pe care o trăim, o moara de zăpada cu nimenea în prag.
....
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Terține
Cu zugrăveli stângace
umple văzduhul ploaia,
și cu culori sărace.
(C-un fulg de nea, odată,
am luminat odaia
copilăriei, toată...)
Ca-n școlărești desene,
ne oglindim în timp,
cu uriașe gene,
cât brazii de înalți,
mereu la fel și-n schimb
întotdeauna alți...
Acum, tulpini naive
cresc din vopseaua plânsă,
cu flori definitive.
Lumini, sub pleoape strânge-le!
Toamna, pe-a lunii pânză
ne desenează sângele...
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vultur
Să-l știi pe vultur, sus,
peste bisericile lui de piatră,
să se facă repede toamnă
când bate el din aripă,
trei zile să cadă frunza
când face el dragoste
și lasăți-i lui, somnul,
să vi-l vegheze!
De parcă
ai putea să Vezi
libertatea...
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atelierul artistului
Scriu într-un pharmakon,
Printre chisele de faiance,
Vegheat de o privighetoare mecanică
Din secolul XVI
Mestecându-mi cuviincios
Porcia de înger.
La fel de firești
Aceste vorbe
Cum coapsele, gleznele și
Celelaltele
Ale frumoasei proaspăt scoase
Din
Mașina de scris...
poezie celebră de Gheorghe Tomozei din volumul, Un poet din Tibet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec
Ploaie, transparență pedepsitoare.
arbore, statuie fără cap.
mi-ați mai rămas, acum când luna doare
și-n pielea lepădată a șarpelui încap?
Mai sunteți încă preajma cărui dor,
mai licăriți în care oseminte
când crinii, sângele pedepsitor
lin și-l despoaie peste vechi morminte?
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toma de Assisi
El e profetul
Clamându-și rugăciunile
În versuri albe.
Zace sub aura de paie
A sfinților
Asemenea lui, sub aure,
Măgărușii.
În odaia de bloc
Tencuit sub călindarul
Pe o mie de ani
Îl așteaptă
O moarte
Măruntă.
Nu va afla nicicând
Ce și cum.
I se va ascunde
[...] Citește tot
poezie celebră de Gheorghe Tomozei din volumul: Un poet din Tibet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Villonească
Culori borțoase, deșuchete.
(din frunză cursă și rachiu)
alb îl purta în trup pe verde,
rosu mișca-n potrocaliu.
culori strivite de sărutul
orașului de-un veac surpat
îmi amintiți de începutul
unui amor nerușinat.
El, fruntea își târa să-și culce
în degetele-evantai
cu unghii de zăpadă dulce,
dar nesolubile în ceai,
și. nu e nimeni să-l disculpe.
ani, șaisprezece, tăinuia
în arcul unor groase pulpe
ca în părăginiri de stea.
Îmbrățișări usturoiate,
mișcau un sânge vechi în trunchi,
stârnind făpturile culcate
în uriașii ei genunchi.
[...] Citește tot
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintiri din copilărie
Copilărie, blidar de lacrimi,
firimituri de pâine și muzică,
mâner de sabie, fără sabie...
Timp jupuit de pe ape,
gard pe care suie
gâtul unei miresme.
Blândă lentoare
a pașilor morții.
Aer cald ce topește fluturii.
Copilărie, fete
cu țâțe de plastilină.
poezie clasică de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un fel de humorească
Mori de vânt,
trase pe tălpi de sanie cu dulăii
domnișoarelor bătrâne;
Sahara
traversată de urșii albi ce doboară
arborii de lalea;
caldarâmul
și eu
și eu, devorat de fluturi carnivori.
(Mă va restaura doctorul etrusc
de la muzeul de antichități.)
Vreți să plec? Riscați să rămâneți
fără luna septemvre.
Burduful din care beau vin
e o fostă gușă de vrabie. Mi-ajunge!
Mai rămâne să-mi public corespondența
cu Marilyn Monroe...
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trezorier
Ce-am să-i aduc iubitei? Vai, ajunse
în mine umbra ei să se sculpteze
cu dulci firide și conture treze;
i-aduc o pernă plină-ochi cu frunze.
Trezorier al toamnei, înc-o dată
în lume fug cu merele (și-o fată)
cu ultima, din veacuri diligență,
vă las, se pare, palida-mi absență...
Țin frunzele cu disparate serii,
bancnote mari, când ronde, când alunge
cu care-n copilie am ajunge,
republici am corupe și imperii,
dar făr. de veste iarna ne străpunge
cu, sângerând, nervurile tăcerii...
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uitare
Timpul curge din cochilii
peste țărm, peste nisipuri,
cum, înceată, își desprinde
frunzele sărate, marea.
Râzi și glasul se consumă,
galeș risipit în alge,
când pe fruntea ta simt umbra
mâinilor ce te regretă...
Ale numelui silabe
mi le uiți pentru o clipă,
în memorie le lepezi
ca pe niște scoici absurde,
și-apoi mă rechemi, cu spaimă,
țintuindu-mi cu privirea
chipul zgâriat de-un tremur
stins al altor gene-amare...
Și, îmbogățiți de umbre,
arcul vârstelor vibrându-l,
ne îmbrățișăm, când curge
timpul din cochilii sparte...
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde e casa?
Din fiecare casă sunt gata să plec
sub al oglinzilor tainic înec,
pot pleca oriunde, dar mai ales nicăieri
ori, poate sub arcada zilei de ieri.
Gol, zvârlit în frigul cumplit
Dați-mi măcar poeziile cu care-am venit,
desperecheate, purtate, oricum,
dați-mi sonetele mele de fum!
Dați-mi măcar de pe margini de farfurii,
rimele ultimei poezii
și dați-i poetului, din blidul de prânz,
fructele ce pentru voi le-a plâns!
Unde e casa
cu pașii din urmă și cu mireasa,
gata din drum să mă-ntoarne?
O simt și de lacrimi
mi se albește
Scheletul, sub carne...
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ulise
Așa cum mă-nvățară mai vechii și mult vechii,
muiericele glasuri când îmi doboară grechii
mi-astup cu ceară scoicile, două-ale urechii,
pereche doar cu luna, altfel dușman perechii.
De un catarg, la prova, mă las legat în rafii
și goalele sirene cu pâcle dulci, de sta fii
în carne-mi toarnă unghii, ca în arginți, zarafii
dar sângele îmi urlă în trup: fii surd, așa fii!
S-ar tăvăli-ntre cipreși și-n coșuri mari cu pești
cu solzi încă-n vibrare sărmanu-mi trunchi și-acești
bărbați albind sub pulpă năvoadelor cerești.
Pot să-i întorc din pofte, cu caste prevestiri,
spre cele ce ne-așteaptă mișcând lopeți subțiri,
la țărmul de departe al Singurei iubiri
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rit
Acest tipar de carne-mi mai îndură
dogite oase, vreascuri de strânsură
și nervii-ierbi de marmură în temple.
Tot ce-i april în mine se-nsptemvre...
Târziul e-al iubirii ne-ntâmplate
și-al hanului în care n-ai rămas,
al diligenței ce-n potcoave bate
sub ulmii vechi, fântâna de popas.
Și-mi se smerește, singur, versul până
să fie vers și cu bătrână mână
încerc să-l fac să fie, să rămână,
duminecă să-mi pară săptămână...
Septemvre, copt, în fânul strâns căzu
devălmășindu-și blânda sare cu
o lacrimă ce plouă
și ești tu...
poezie clasică de Gheorghe Tomozei din O oră de iubire (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țara lacrimii
Din timp neaflatul și fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonțul grâului luminat,
împuns de clonțul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinți și bătut peste dinți cu șira de spinare
a unei flori amare și bătut peste vorbire cu
ale ierbilor șire...
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine și moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
și plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc și beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naște lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moșia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste și priveghe și cu sare
neiertătoare...
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Gheorghe Tomozei despre timp, adresa este: