Giovanni Papini despre superlative

Adevărul cel mai profund se descoperă întotdeauna târziu şi cel din urmă.

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrul cel mai mare pe care poate să-l facă cineva e să adauge viaţă vieţii, spirit spiritului nu să roadă, să mestece şi să mozolească operele altuia.

Giovanni Papini în Un om sfârşit, Gloria
Adăugat de Alex Mercea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrul cel mai mare pe care-l poate face cineva este să adauge viaţă vieţii, spirit spiritului.

citat clasic din Giovanni Papini
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate lucrurile murdare pe care le-a fabricat omul pentru a murdări pământul şi a se murdări pe sine, moneda e poate cea mai murdară.

citat clasic din Giovanni Papini
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşteptăciunea nu e altceva decât gradul cel mai înalt al mediocrităţii.

Giovanni Papini în Un om sfârşit, Desteptaciunea
Adăugat de Alex Mercea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata nobleţe a omului, eroismul său cel mai mare constă în a şti să trăiască până atunci când toate temeiurile vieţii sunt distruse în el, până şi atunci când vălurile şi cârjele care fac posibilă viaţa tuturor au fost aruncate la o parte.

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După treizeci de ani se vede, într-adevăr, cât valorezi, pentru că apar cei mai tineri decât tine.

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să fac să mă cunosc pe mine însumi, dacă nu sunt în stare să mă regăsesc în această multitudine de oameni care mă înghesuie şi pătrunde în mine din toate părţile? - să trăiesc pentru vecie ca un necunoscut - lucrul acesta e unul dintre cele mai aspre chinuri ale vieţii mele nespus de dure.

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştepta paradisul şi se trezeşte în cele mai pestilenţiale bolgii ale infernului, credea că va întâlni fraţi cu mâinile întinse şi dă peste o haită de bestii lihnite care rânjesc şi se reped asupra lui, îşi închipuia că viaţa i se oferă ca o piatră aleasă sau ca o marmură fină pentru a-şi sculpta în ea chipul propriu cu dalta dură a voinţei şi, în schimb, ţine în mâini o cocă de noroi şi murdărie care nu se poate modela, iar dacă e modelată, nu rezistă.

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până acum o jumătate de secol, se credea că stelele ar fi împrăştiate ici şi colo în spaţiu (...). Găsim în spaţiu, chiar dacă ar fi mărginit, cum vrea Einstein, dar nu mai puţin nelimitat în practică, naţiuni sau popoare de stele. (...) Aceste societăţi, ca şi cele omeneşti, sunt compuse din familii: sistemele solare. (...)
O altă analogie admirabilă între aştri şi oameni este existenţa perechilor. Cea mai mare parte din fiinţele omeneşti trăiesc în perechi - soţ şi soţie, prieteni nedespărţiţi, amanţi - şi cea mai mare parte din stele sunt, cum zic astronomii, "duble"; adică ele apar ca doi aştri de mărime aproape egală, care se învârtesc împreună în jurul aceluiaşi centru de gravitate. (...)
Mai sunt şi alte asemănări ciudate între lumea omenească şi lumea astrală. Atât printre noi, cât şi printre stele, numărul morţilor întrece pe cel al celor vii;

citat clasic din romanul Gog, Stele = Oameni de Giovanni Papini (1990)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!