Textele de mai jos conțin referiri la vânt, dar cu o relevanță mică.
Frumoasă e natura
Frumoasă e natura, frumoasă dimineața,
Plăcut este al undei murmur melodios:
Și roua și zefirul, și floarea și verdeața,
Dar lumea nimic n-are ca tine de frumos.
A mea inimă, suflet pe pasurile-ți zbor,
Și vântul îți șoptește misterul de amor.
Sunt dulci ale prunciei dorite suvenire
Și visuri fericite, iluzii îngerești,
Dar nu e nimic dulce ca dulcea ta zâmbire,
Dar nici un vis nu-mi place, de nu-l pricinuiești.
Când soarta ne-mblânzită m-adapă cu durere,
Când lumea ș-orice bunuri aș vrea a le uita.
Nimic nu cer vieții, mărire, nici putere,
Nimic nu mă mângâie, decât iubirea ta.
A mea inimă, suflet pe pasurile-ți zbor.
poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteptarea
Acesta este ceasul... sau cel puțin sosește,
Dar ea unde să fie? De ce nu se ivește?
Minuturi fericite sânt oare de pierdut?
Foarte puține omul în viața lui are!
Se auzi un sunet... Să ascult... mi se pare...
Nu e nimic; o frunză în vale a căzut.
Noaptea în aste locuri n-are de loc tăcere;
Totul se mișcă, umblă, dar toate sânt părere;
Vântul, umbra mă-nșală, când crez a o vedea.
Luna aci s-arată, aci iar se ascunde:
Abia câteodată întunecul pătrunde,
Și norii înainte-i se pun ca o perdea.
Poate că și ea are o tainică-ntâlnire,
Poate că stăpânită d-asemenea simțire
Pășește-nvăluită în umbra unui nor,
Chiar în acele sfere care au ceresc nume,
Poate-amorul domnește ca aerul în lume:
Cu ce drept omul singur să fie simțitor?
[...] Citește tot
poezie celebră de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Candela
Tăcerea e adâncă și noaptea-ntunecoasă;
Norii ascund vederea înaltelor tării
Ș-a stelelor de aur mulțime luminoasă
Ce smăltuiau seninul cereștilor câmpii.
Numai religioasa a candelei lumină
Aprinsă de credință, și limpede și lină,
Lucește înaintea icoanei ce slăvesc.
Emblemă-a bunătăței, mângâitoare rază,
Ea parcă priimește și parcă-nfățișază
Rugăciunile noastre stăpânului obștesc!
În minutele-acelea când sufletul gândește,
Când omul se coboară în conștiința lui,
Ca unei inimi care cu noi compătimește
Frățeștei ei lumine durerea mea supui.
Câte chinuri ascunse, câte lacrimi vărsate
Au avut-o de martur și i-am încredințat!
Câte dorinți smerite și neînființate
[...] Citește tot
poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugaciune
Al totului părinte,Tu a cărui voință,
La lumi ne-nființate ai dăruit ființă
Stăpâne creator !
Putere fără margini, izvor de veșnicie,
Al cărui sânt nume pământul nu îl știe,
Nici omul muritor !
Dacă la cer s-aude glasul făpturii tale,
Fă ca întodeauna pe a virtuții cale
Să mergem nestrămutat.
Când soarta mă apasă, cum și când îmi zâmbește,
Când veselă m-ajută, când aspră mă gonește
Să poci fi neschimbat.
Mândria-n fericire să nu mă stăpânească,
Mâhnirea în restriște să nu mă umilească,
Dreptatea să o știu.
Conștiința să-mi fiecereasca ta povață,
Cum trebuie să fiu.
[...] Citește tot
poezie celebră de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anul 1840
Să stăpânim durerea care pe om supune;
Să așteptăm în pace al soartei ajutor;
Căci cine știe oare, și cine îmi va spune
Ce-o să aducă ziua și anul viitor?
Mâine, poimâine, poate, soarele fericirei
Se va arăta vesel pe orizon senin:
Binele ades vine pe urmele mâhnirei
Și o zâmbire dulce dup-un amar suspin.
Așa zice tot omul ce-n viitor trăiește,
Așa zicea odată copilăria mea;
Și un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește,
Și ce nădejdi dă unul, acelalalt le ia.
Puține-aș vrea, iubite, din zilele-mi pierdute,
Zile ce-n vecinicie și-iau repedele zbor;
Puține suvenire din ele am plăcute:
A fost numa-n durere varietatea lor!
[...] Citește tot
poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio la Târgoviște
Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită
E gloria străbună și umbra de eroi,
În liniște, tăcere, văd lumea adormită
Ce uită-n timpul nopții necazuri și nevoi.
Dar cine se aude și ce este ăst sunet?
Ce oameni sau ce armii și ce repede pas?
Pământul îl clătește războinicescul tunet,
Zgomot de taberi, șoapte, trece, vâjâie-un glas...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost părere.
Căci armele, vitejii și toate au tăcut.
Așa orice mărire nemicnicită piere!
A noastră, a Palmirei 1 și-a Romei a trecut.
Și pe țărâna-aceea, de care-odinioară
Se spăimântau tiranii, de frică tremurând,
Al nopții tâlhar vine și păsări cobe zboară,
Pe monumente trece păstorul șuierând.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele,
[...] Citește tot
poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Grigore Alexandrescu despre vânt, adresa este: