Gretchen a plâns și cioara a plâns și ea. După ce au mers așa vreo trei poște, cioroiul și-a luat și el rămas bun și despărțirea dintre ei a fost și mai duioasă. Cioroiul a zburat pe un copac și a tot fâlfâit din aripile lui negre până când caleașca nu s-a mai văzut.
Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și lebedele cele bătrâne se plecau în fața ei. Lebăda cea tânără s-a rușinat și și-a ascuns capul în aripi; nu știa ce să facă; era foarte fericită, dar nu se mândrea deloc; fiindcă o inimă bună nu-i niciodată mândră.
Hans Christian Andersen în Rățușca cea urâtă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se gândea cum fusese ea de prigonită și de batjocorită și acuma toți spuneau că e cea mai frumoasă dintre toate păsările. Chiar și liliacul se apleca spre ea cu crengile în apă și soarele strălucea călduț și domol. Și lebăda și-a întins aripile, și-a înălțat gâtul și a spus din toată inima: "Pe vremea când eram o rățușcă urâtă nici în vis nu m-aș fi gândit la atâta fericire!".
finalul de la Rățușca cea urâtă de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Seara, înainte de culcare, Karl s-a dus la fereastră, s-a urcat pe un scaun și s-a uitat prin rotocolul de pe geam. Afară începuse să ningă și un fulg, cel mai mare, s-a prins de marginea unei cutii de flori; fulgul a crescut până s-a prefăcut într-o femeie îmbrăcată cu o rochie albă, care parcă era țesută din mii și mii de fulgi de zăpadă. Femeia era frumoasă și gingașă, dar era de gheață, de gheață sclipitoare, și totuși era vie; ochii îi străluceau ca două steluțe, dar nu stăteau o clipă locului. Femeia a dat din cap și a făcut un semn cu mâna către fereastră. Băiețașul s-a speriat și s-a dat jos de pe scaun și i s-a părut că la geam bate din aripi o pasăre mare.
Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la aripi, dar cu o relevanță mică.
Prințul și prințesa au îmbrăcat-o în mătase și în catifea din cap până în picioare; au poftit-o să rămână la palat și să trăiască în belșug, dar ea s-a rugat să-i dea numai o trăsurică cu un cal și o pereche de pantofi, pentru că voia să plece iar în lume și să-l caute pe Karl. I-au dat îndată pantofi și un manșon, au îmbrăcat-o frumos și când să plece, la scară era o caleașcă numai de aur și stema prințului și a prințesei strălucea pe ea ca o stea. Vizitiul și valetul aveau coroane de aur pe cap. Prințul și prințesa au ajutat-o pe Gretchen să se urce în caleașcă și i-au urat drum bun. Cioroiul cel din pădure, care acuma era însurat, a însoțit-o cale de trei poște. Ședea lângă ea, fiindcă nu-i plăcea să meargă cu spatele. Cioara de la curte stătea în ușă și dădea din aripi; nu putuse să vină fiindcă o durea capul de când căpătase o slujbă și mânca prea mult. Caleașca pe dinăuntru era căptușită cu turtă dulce, iar în lada de sub capră erau fructe și covrigi.
Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Hans Christian Andersen despre aripi, adresa este: