Era pe vremuri un împărat căruia așa de mult îi plăcea să fie bine îmbrăcat și să aibă mereu haine noi încât își dădea toți banii numai pe îmbrăcăminte. Nu se îngrijea deloc de oștire, la teatru nu se ducea și nu-i plăcea să se plimbe prin pădure decât doar ca să-și arate hainele cele noi.
începutul de la Hainele cele noi ale împăratului de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împăratul mergea acum sub baldachin și toți oamenii de pe străzi și de la ferestre spuneau: "Ce minunate haine are împăratul! Ce trenă strașnică! Ce bine îi vin!" Niciunul nu voia să spună că nu vede nimic; fiindcă atunci lumea ar fi zis că nu-i priceput în slujbă sau că-i prost de dă în gropi. Nicio haină de-a împăratului nu stârnise atâta bucurie printre oameni.
Hans Christian Andersen în Hainele cele noi ale împăratului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orașul era plin de viață. Venea o mulțime de străini și odată au venit și doi pehlivani care se dădeau drept țesători și spuneau că știu să facă o stofă frumoasă cum nu se mai afla alta. Nu numai că culorile și desenele erau frumoase, dar ei ziceau că hainele făcute din această stofă aveau și o însușire minunată, și anume că toți cei care nu erau potriviți pentru slujba pe care o îndeplineau și toți cei care erau proști de dădeau în gropi nu puteau să le vadă.
Hans Christian Andersen în Hainele cele noi ale împăratului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strașnice haine! s-a gândit împăratul. Dacă mi-aș face niște haine de acestea aș putea să aflu care din slujbașii împărăției nu-s buni pentru slujbele pe care le au și aș putea să aflu care din supușii mei sunt proști și care sunt deștepți. Numaidecât trebuie să-mi fac asemenea haine. Și a dat pehlivanilor o mulțime de parale să înceapă să lucreze.
Hans Christian Andersen în Hainele cele noi ale împăratului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o seară, tocmai se stârnise o furtună cumplită, tuna și fulgera și ploua cu găleata; era o vreme îngrozitoare. Deodată s-a auzit cum bate cineva la poarta orașului și regele, tatăl prințului, s-a dus să deschidă. La poartă era o prințesă. Vai, dar în ce hal era din pricina ploii și a vremii rele! Apa îi curgea șiroaie pe păr și pe haine și îi intra în pantofi pe la vârfuri și țâșnea înapoi pe la călcâie. Dar zicea că-i prințesă adevărată.
Hans Christian Andersen în Prințesa și mazărea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toate jucăriile erau drăgălașe, dar cea mai drăgălașă era o fetiță care stătea în ușa castelului; era făcută și ea din hârtie, însă avea haine frumoase și pe umeri o panglică subțire și albastră, chiar ca o broboadă. Pe broboadă, drept la mijloc, era o stea strălucitoare, cât fața ei de mare. Fetița stătea cu brațele ridicate, fiindcă era dansatoare și își ridicase și un picior, dar așa de sus încât departe soldatul de plumb nu vedea unde-i și credea că fata are ca și el numai un picior.
Hans Christian Andersen în Soldățelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fecioru-su a moștenit toată averea și când s-a văzut cu atâta bănet a început să ducă o viață de petreceri; făcea zmee din banii de hârtie și arunca în apă galbeni în loc de pietre. Cu asemenea îndeletniciri, paralele s-au isprăvit repede și nu i-au mai rămas decât patru bănuți de aramă, iar haine nu mai avea decât un halat vechi și o pereche de papuci. Prietenii acuma nici nu mai voiau să știe de el, pentru că nu puteau să iasă pe stradă cu dânsul așa îmbrăcat. Numai unul din ei, care era mai bun la suflet, i-a trimis un cufăr vechi cu o scrisorică: "Fă-ți bagajul!" Dar el n-avea ce bagaj să-și facă și de aceea s-a băgat chiar el în cufăr.
Hans Christian Andersen în Cufărul zburător
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Hans Christian Andersen despre vestimentație, adresa este: