Henry Wadsworth Longfellow despre timp

duminică

Duminica este încheietoarea aurită care strânge la un loc zilele săptămânii.

definiţie de Henry Wadsworth Longfellow
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă, la o masă, ai stat de vorbă cu un înţelept, numai o dată, ai învăţat mai mult decât în zece ani de studiu.

citat clasic din Henry Wadsworth Longfellow
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul vieţii

Hai nu-mi spune cu durere
Că viaţa-i doar o poveste,
Căci doar cel ce doarme piere
Şi ce vezi nu e ce este.

Viaţa e pe veci stăpână
Nu se-ndreaptă spre mormânt
Trupul nostru e ţărână
Însă sufletul e sfânt.

Bucurie, supărare,
Nu pe-acestea le visăm
Ci să ne silim mai tare
Zi de zi să progresăm.

Arta-i artă, Timpul zboară,
Inima deşi-n avânt
Răscolită-i de fanfară
Când ne ducem spre mormânt.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vieţile tuturor oamenilor mari stau mărturie că putem să ne înnobilăm propria viaţa, iar moartea lasă amprenta paşilor noştri pe nisipul timpului.

citat clasic din Henry Wadsworth Longfellow
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgeată şi cânt

Am aruncat săgeată către cer.
S-a-ntors, dar unde-i... cine ştie?
Privirii nici nu îndrăznii să-i cer
să-i urmărească zborul frânt, în vrie.

C-un cântec cutezai înspre văzduh.
Îl simt, apoi, îmbrobodindu-mi iarba.
Şi nu urechea-l împresoară, ci un duh,
o leacă-mpleticit, jucând "de-a Baba-oarba".

Târziu de tot – trecură anii, vii şi mulţi! -
găsii săgeata-ntreagă, într-un copac cu ghinzi.
Iar cântecul, de ştii, prietene, s-asculţi,
e-n pieptul tău, cu inima-ţi să-l prinzi.

poezie celebră de Henry Wadsworth Longfellow (1845), traducere de Andrei Gădălean
Adăugat de gamma99
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta-i de durată, dar timpul curge iute –
Şi inimile, deşi brave, fără contenire
Bat ca nişte tobe,-n surdină, pe-întrecute,
Marşul funebru către cimitire.

catren de Henry Wadsworth Longfellow
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un psalm al vieţii ( Ce i-a spus inima unui om tânăr psalmistului)

Nu-mi spune-n ritmuri plângăreţe – nu suport,
Că viaţa e un vis, c-atâta doar putem noi şti!
Pentru că un suflet care doarme-i mort,
Iar lucrurile nu-s deloc ceea ce par a fi.

Viaţa-i adevărată! Viaţa-i onestă, pozitivă!
Şi scopul ei nu-i nicidecum mormântul.
Cuvintele "eşti colb, te-ntorci în colb," n-ai alternativă,
Nu pentru suflet îşi urzesc descântul!

Nu desfătarea, nici tristeţea a ceea ce rămâne
Sau ne-aşteptă la sfârşitul fiecărui drum.
Sunt ţelul nostru, ci fapta, astfel ziua cea de mâine
Ne va afla mai departe de locul în care stăm acum.

Lucrarea durează, iar timpul zboară*, nu alină,
Şi inimile, tari şi curajoase, bat cuminte
Zilnic, asemeni unor tobe, în surdină,
Marşul nostru funerar către morminte.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vieţile Marilor Personalităţi ne aduc aminte că putem fi noi înşine sublimi şi că, atunci când vom merge, ne vom putea lăsa urmele pe nisipul timpului. Aceste urme pe care poate un altul, care navighează prin viaţa sa, un frate pierdut şi naufragiat le va vedea, va putea să le urmeze şi se va putea vindeca. Deci: curaj şi actiune, inima deschisă către tot; mereu în căutare, mereu în călătorie, învăţând să reziste şi să aştepte.

citat clasic din Henry Wadsworth Longfellow
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lui Hiawatha XXII: Plecarea lui Hiawatha (fragment)

Pe ţărmul de lângă Gitchie Gumee,
Lângă luminoasa Mare cea Mare,
Lângă intrarea cortului,
În dimineaţa plăcută de vară
Hiawatha a stat şi a aşteptat.
Pretutindeni plutea o prospeţime tânără,
Pământul freamăta de viaţă,
Iar sub ochii lui prin aerul însorit al zilei,
Înspre vest, către pădurile din apropiere,
Treceau în valuri fluturi aurii,
Treceau roiuri de albine mirosind a miere,
Scăpărând, cântând prin aerul însorit al zilei.
Senin, deasupra-i, se întindea tot cerul,
Şi, neted ca oglinda, lacul în faţa lui –
Din adânc a izbucnit la suprafaţă-un sturion,
În scânteieri de diamant, prin aerul însorit al zilei;
La margine de lac, pădurea verde
Se reflecta-n apa nemişcată,
Vârful fiecărui copac îşi avea umbra
Încremenită în apa nemişcată.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!