Ajunsesem la ea
Ajunsesem la ea, băteam la poartă,
i-am auzit glasul ușor înăbușit
și pașii de dincolo de zidul de piatră
și-am început să strig că am venit.
Cine ești, m-a-ntrebat, și pe cine cauți
nu mai știu când și unde am fost fericiți
surorile mele sunt fetele moarte
la treizeci de ani neîmpliniți.
Nu-ți amintești de mine, mă rugam,
ți-am adus anemone și cartofi copți
și-am stat neclintită la capul tău
șapte zile și șapte nopți.
Ai murit în brațele mele, vroiam să-i mai spun,
dar nu avea cine mai spune și nu avea cui
ea-mi deschisese poarta, dar eu tocmai aflasem
că nimeni nu moare în brațele nimănui.
poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasărea tăiată
M-au ascuns bătrânii, după obicei,
Să nu uit de frica păsării tăiate,
Și ascult prin ușa încuiată
Cum se tăvălește și se zbate.
Strâmb zăvorul șubrezit de vreme,
Ca să uit ce-am auzit, să scap,
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă după cap.
Și tresar când ochii, împietrind de groază,
I se-ntorc pe dos ca să albească
Și părând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-i ciugulească.
Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul,
Și le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mai stea legate
Cel puțin așa, prin trupul meu.
[...] Citește tot
poezie de Ileana Mălăncioiu (1967)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coșmar
Întreg orașul era plin de morți
Ieșiseră pe strada principală
Așa-mbrăcați în hainele de gală
Pe care cât ești viu nu prea le porți.
Treceau râzând și nu-i puteam opri
Păreau că nu mai înțeleg deloc
Că sunt prea mulți și nu mai este loc
Și pentru cei care mai suntem vii.
Ne-nfricoșa grozav fantasticul delir
Dar stam și ne uitam uimiți ca la paradă,
Căci fiecare-aveam pe cineva pe stradă
Și n-am fi vrut să fie închis în cimitir.
poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amiază
Ziua are trupul despicat în două,
Numai jumătate mai e vie,
O lumină fantastică a-nvăluit
Tot ce a fost să fie.
Despre morți numai bine,
Îngân cu capul pe spate,
În iarba proaspăt cosită,
Dar despre cei morți pe jumătate?
Nu mai știu ce-aș putea să zic,
E cald, e o zi toridă,
Să se decidă și ei, mă gândesc,
E timpul să se decidă.
poezie de Ileana Mălăncioiu din Linia vieții (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci am înțeles
Atunci am înțeles, tu erai singură
în cenușiul mat al humii
eu însămi stam la capul tău
ca la celălalt capăt al lumii.
Preotul cânta slujba obișnuită
dascălii îngânau partea lor
mă uitam cum cad bulgării peste tine
și mă miram cum nu mor.
Tata plângea, dar trăia mai departe
lacrimile mamei erau secate
copiii tăi nu știau încă să plângă
vântul nu știa peste ce bate.
Legăna crucea de lemn pe care scria
că te-ai dus la treizeci de ani neîmpliniți
cu liniștea cu care legăna
crângul de pomi înfloriți.
[...] Citește tot
poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Ileana Mălăncioiu despre moarte, adresa este: