Ileana Vulpescu despre imaginaţie

Trecutul imaginaţiei e tot atât de-al nostru ca şi trecutul faptelor.

Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei (1998)
Adăugat de Roxanel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drogurile, ca şi beţia, sunt efectul lipsei de voinţă sau al unei voinţe şi al unei imaginaţii viciate.

Ileana Vulpescu în De-amor, de-amar, de inimă albastră (2005)
Adăugat de roxănel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cînd, în afară de ceea ce priveşte viaţa ta, ştii ceva ce nu ştie toată suflarea, e greu să-şi închipuie cineva ce chin îndură cel care nu poate-mpărtăşi nimănui ceea ce află; omul din afară nu-şi imaginează existenţa schizoidă a celui obligat să afle şi să nu comunice nimănui ce-a aflat...

Ileana Vulpescu în Notă informativă bătută la maşină (2011)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Nimeni nu te poate înşela, te înşeli tu asupra celorlalţi", parcă spusese Goethe. Toată viaţa e o păcăleală, de ce să intervin eu în păcăleala altora, mai ales că tuturor ne place să fim păcăliţi, dar păcăliţi frumos, cu efort de imaginaţie, artistic cât de cât.

Ileana Vulpescu în Noi, doamnă doctor, când o să murim? (ianuarie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te purtai într-un fel care să mă descurajeze, e vina mea că n-am vrut să înţeleg, că m-am încăpăţânat. Îmi par atât de ridicolă mie însămi. E vina mea că m-am mulţumit cu fărămituri de la ospăţul la care fusesem invitată la bucătărie, nu în salon. Ce vină ai tu că-n mintea mea bucătăria a strălucit ani de zile sub lumina orbitoare care se revărsa în mii de curcubeie prin ţurţurii de cristal ai unui imaginar candelabru!

Ileana Vulpescu în Candidaţii la fericire, Scrisoare către un cunoscut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim cu imaginaţia cel puţin tot atât de mult cât trăim real – real însemnând ceea ce poate fi controlat şi confirmat şi de altul sau de alţii, în afara ta. Altminteri, cu ce, pentru individ în sine, e mai puţin autentic, mai puţin viaţă, ceea ce se-ntâmplă numai în sine însuşi decât ce i se-ntâmplă cu ştirea altora? Cu ce? Cu ce este mai puţin intensă dragostea unui om dacă ea este neştiută? Ba dimpotrivă. Este mult mai profundă, mai concentrată, faţă de-o iubire împărtăşită sau nu, dar materializată, adusă în planul realităţii, cea a martorului. Fiindcă din ea, din iubirea neştiută de celălalt, nu se risipeşte niciun strop în gesturi, în aşteptări, în vorbe care nu reuşesc totdeauna s-o exprime.

Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!