
Știința (cercetată critic și îndrumată metodic) este poarta îngustă care duce la doctrina înțelepciunii, dacă prin aceasta nu înțelegem numai ce facem, ci ceea ce trebuie să servească de îndreptar dascălilor, spre a netezi bine și a face cunoscută calea spre înțelepciune, pe care fiecare trebuie să meargă și spre a feri pe alții să apuce pe căi greșite: o știință a cărei depozitară trebuie să rămână totdeauna filosofia, la a cărei cercetare subtilă publicul nu poate participa, dar desigur la doctrinele care, după o asemenea pregătire, pot să-i apară în primul rând destul de clar evidente.
Immanuel Kant în Critica rațiunii practice (1788)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!




Într-un cuvânt: știința (cercetată critic și îndrumată metodic) este poarta îngustă care duce la doctrina înțelepciunii, dacă prin aceasta nu înțelegem numai ce facem, ci ceea ce trebuie să servească de îndreptar dascălilor, spre a netezi bine și a face cunoscută calea spre înțelepciune, pe care fiecare trebuie să meargă și spre a feri pe alții să apuce pe căi greșite: o știință a cărei depozitară trebuie să rămână totdeauna filosofia, la a cărei cercetare subtilă publicul nu poate participa, dar desigur la doctrinele care, după o asemenea pregătire, pot să-i apară în primul rând destul de clar evidente.
Immanuel Kant în Critica rațiunii practice, Legea fundamentală a rațiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!



Prin meditare se înțelege a reflecta sau a gândi metodic. Meditarea trebuie să însoțească orice lectură și orice învățare. Pentru aceasta este necesar ca la început să efectuam cercetări preliminare și după aceea să ne ordonăm gândurile sau să le reunim pe baza unei metode.
Immanuel Kant în Logica generală
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Textele de mai jos conțin referiri la cercetare, dar cu o relevanță mică.

Două lucruri umplu sufletul cu mereu nouă și crescândă admirație și venerație, cu cât mai des și mai stăruitor gândirea se ocupă cu ele: cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine. Pe ambele nu ai voie să le cercetez și să le presupun numai, ca și când ar fi învăluite în întunecimi sau situate în extravagant, în afara orizontului meu; le văd în fața mea și le leg nemijlocit cu conștiința existenței mele. Primul începe din locul pe care-l ocup în lumea sensibilă externă și lărgește conexiunea în care mă aflu, în spațiu imens de lumi peste lumi și de sisteme peste sisteme, și pe deasupra în durata ilimitată a mișcărilor lor periodice, a începutului și duratei lor. Al doilea începe de la eul meu invizibil, de la personalitatea mea, și mă reprezintă într-o lume care are o adevărată infinitate, de care numai intelectul își poate da seama, și de care (iar prin ea, în același timp, și cu toate acele lumi vizibile) mă recunosc legat, nu ca în prima, numai contigent, ci în chip universal și necesar.
Immanuel Kant în Critica rațiunii practice, Legea fundamentală a rațiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!



«Cu privire la metodă». Pentru ca ceva să poată fi numit metodă, trebuie să fie un procedeu după principii. Metoda care domină acum în această ramură de cercetare a naturii poate fi divizată în metodă «naturalistă» și metodă «științifică». «Naturalistul» rațiunii pure ia ca principiu că prin rațiunea comună, fără știință (pe care el o numește rațiune sănătoasă), se poate realiza mai mult în chestiunile cele mai înalte, care constituie problema metafizicii, decât prin speculație. El afirmă deci că mărimea și depărtarea Lunii pot fi determinate cu ochiul mai sigur decât pe cale indirectă, matematica. Este o simplă misologie, redusă la principii, și ceea ce este absurd e neglijarea tuturor mijloacelor tehnice, lăudată ca o metodă proprie, pentru a extinde cunoașterea noastră. Căci în ceea ce privește pe cei ce sunt naturaliști, din lipsa unor vederi mai ample, ei nu pot fi acuzați cu temei de nici o vină. Ei urmează rațiunea comună, fără a se lăuda cu ignoranța lor, ca o metodă care ar conține secretul de a scoate adevărul din fântâna adâncă a lui Democrit. «Quod sapio, satis est mihi, non ego curo, esse quod Arcesilas aerumnosique Solones», versurile lui Persius constituie deviza lor, cu care pot trăi mulțumiți și demni de aprobare, fără a se îngriji de știință, nici a încurca treburile ei.
Immanuel Kant în Critica rațiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pentru a recomanda secțiunea cu Immanuel Kant despre cercetare, adresa este:
