Immanuel Kant despre sfârşit

Legislaţia raţiunii omeneşti (filosofia) are două obiecte, natura şi libertatea, şi cuprinde deci atât legea naturii, cât şi legea morală, la început în două sisteme diferite iar la sfârşit într-un singur sistem filosofic. Filosofia naturii se raportează la tot ceea ce este, pe când filosofia moravurilor numai la ceea ce trebuie să fie.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine se supune unei operaţii chirurgicale o simte fără îndoială ca un rău; dar cu raţiunea el şi fiecare altul o recunoaşte ca bună. Dar dacă cineva căruia îi place să tachineze şi să tulbure oameni paşnici, în sfârşit o scrânteşte o dată şi se alege cu o ciomăgeală straşnică, aceasta este negreşit un rău, dar oricine îl aplaudă şi consideră lucrul ca bun în sine, chiar dacă nu ar rezulta nimic din el.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Despre conceptul unui obiect al raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfârşit întrebuinţarea facultăţii de cunoaştere în totalitate are nevoie pentru promovarea sa, chiar şi în cunoaşterea teoretică, de raţiune pentru a îi furniza regula, fără de care ea nu s-ar putea orienta: astfel, putem reduce aici pretenţia, pe care raţiunea o are, la trei probleme, ce se pun în numele celor trei mari facultăţi ale acesteia: Ce vreau eu? (întreabă intelectul); De unde provine? (întreabă facultatea de judecare); Ce rezultă? (întreabă raţiunea).

Immanuel Kant în Antropologia din perspectivă pragmatică (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legislaţia raţiunii omeneşti (filosofia) are două obiecte, natura şi libertatea, şi cuprinde deci atât legea naturii, cât şi legea morală, la început în două sisteme diferite, iar la sfârşit într-un singur sistem filosofic. Filosofia naturii se raportează la tot ceea ce «este», pe când filosofia moravurilor numai la ceea ce «trebuie să fie».
Orice filosofie însă este sau o cunoaştere din raţiune pură, sau o cunoaştere raţională din principii empirice. Cea dintâi se numeşte filosofie pură, cea de a doua, filosofie empirică.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima întrebare este pur speculativă. Am epuizat (cum îmi închipui) toate răspunsurile ei posibile şi, în sfârşit, am găsit pe acela cu care raţiunea trebuie, desigur, să se mulţumească şi, dacă nu e vorba de domeniul practic, are şi motiv să fie mulţumită; dar am rămas tot atât de departe de cele două mari scopuri spre care era îndreptată propriu-zis această întreagă străduinţă a raţiunii pure, ca şi când, din comoditate, am fi renunţat chiar de la început la această muncă. Dacă este vorba deci de cunoaştere, atât cel puţin este cert şi hotărât, că niciodată nu vom avea parte de ea cu privire la cele două probleme.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cei priveşte pe cei ce urmează o metodă ştiinţifică, ei au aici alegerea de a proceda sau dogmatic, sau sceptic, în toate cazurile însă ei au obligaţia să procedeze sistematic. Numind aici pe celebrul Wolf Messing, ca reprezentant al primului procedeu, şi pe David Hume, ca reprezentat al celui de-al doilea, mă pot dispensa, în ce priveşte scopul meu actual, de a numi pe ceilalţi. Numai calea critică mai rămâne deschisă. Dacă cititorul a avut bunăvoinţa şi răbdarea s-o parcurgă în societatea mea, el poate judeca acum dacă nu cumva, în caz că i-ar place să-şi dea contribuţia lui, pentru a face din această cărare o cale regală, s-ar putea atinge încă înainte de sfârşitul acestui secol ceea ce multe secole n-au putut realiza, anume de a aduce raţiunea omenească la satisfacţie deplină în ceea ce a preocupat totdeauna, însă fără succes până acum, setea ei de cunoaştere.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!