India şi alb

Înţelepţii în viaţă au ţinut sfat împreună cu sufletele înţelepţilor defuncţi, iar acestea le-au spus (citat din tratat): Iapa albă a fătat pentru ultima oară. Va fugi, va fugi şi nimeni n-o şti că n-a crăpat. Va călca în picioare grumajii ucigaşilor ei. Fiindcă s-a zis: n-ai cum să smulgi inima fără să frângi coastele. Sufletele înţelegeau prin asta că, în aparenţă, indienii vor pieri ca nişte găini bete. Numai în aparenţă însă. Căci iată teribila (sau: înfricoşătoarea) taină a celor o mie de miriade de suflete: Din cele mai vechi timpuri, trupurile indienilor au fost însufleţite de o mie de miriade de suflete indestructibile. Sufletele nu erau distribuite câte unul pentru fiecare trup; doar războinicii şi înţelepţii aveau câte un suflet şi câteodată chiar mai mult de unul. Femeile şi copiii posedau numai o mică părticică de suflet, zisă "rază de lumină". Sufletul intra în războinic o dată cu iniţierea, fiind invocat de Colegiul Şamanilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletelor nu le plac războinicii beţivi; după un anumit timp, li se face milă de ei şi-i părăsesc sau îi ucid. De aceea indianul nu bea decât trei săptămâni. Lucrul acesta e valabil numai pentru războinicii ignoranţi: înţelepţii înşişi pot să se îmbete de şapte ori pe zi şi nu-şi vor pierde sufletul. Căci ei ştiu ce fac. Toate acestea n-au ţinut mult, doi-trei ani, după care nu mai era niciun suflet de războinic întrupat, cu excepţia acelora închise în înţelepţii băutori. Armata sufletelor aştepta un semnal ca să se dezlănţuie. (N. B. Comentariul precizează că obiectivul acestei operaţiuni e răzbunarea împotriva Omului Alb. Dar nu se spune nimic despre caracterul suferinţelor pe care sufletele indiene le vor aplica Albilor.) Şi semnalul veni.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întru realizarea scopului de răzbunare (cu adevărat planul acesta este culmea şireteniei), trebuia ca sufletele, toate sufletele de folos - cu sutele de miriade - să iasă cât mai repede posibil din trupurile războinicilor şi să se încarneze în trupurile Oamenilor Albi. Atunci, înţelepţii şi-au dezgropat comorile ascunse în pământ şi au cumpărat alcool. Au dat ei înşişi pildă, îmbătându-se dimineaţa, la prânz, seara şi la miezul nopţii. Toţi ceilalţi războinici i-au urmat pe această cale. Iar cei ce le vindeau alcoolul, chiar şi aceia care râdeau în hohote de ravagiile pe care le pricinuiau printre războinici, erau cu toţii socotiţi cei mai buni prieteni ai indienilor. Aceştia din urmă îşi băteau joc de majoritatea acelor mizerabili ce credeau că se îmbogăţesc pe seama lor. Indianul e prost, dar cu cât mai prost e Omul Alb!

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir globular - Oceanul Indian

φ = 011o10'05"S
λ = 084o25'47"E

Catarg, martingala desprinsă,
sarturi peste corali
şovăieli îndelungi,
umbre mucegăite, –
suprastructuri.

Un singur delfin
ascuns semnificaţiei
de anemonele-de-mare,
ceilalţi îmbrăcaţi în părinţi,
stropii de ploaie,
fierbinţi.
Starea gripată
împinsă de-o stea în genune
depăşeşte raza
riscând să-i iasă nume rău,
de perfecţiune.

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Durloi din Nautica poesis
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul

se desenează Crăciunul
pe fereastra închisă.
ninge-n cuvinte despre Isus.
tobele răsună şi învelesc spaţiul,
ecoul jertfei pluteşte printre zurgălăi,
urşii saltă pasul în şir indian
către zarea şerpuind cărunt.

cerul gol e albit ca o cataractă,
uimit drumul suie către cer.
pe mine mă caut ieri,
nejefuită de vreme,
în gândul vechi, nedurut,
în pacea nopţii curbată de stele,
erai într-o idee cu lacăt,
pe-un vârf de albastru pribeag.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea Şeherazadei

În mări de nord; în hale lungi şi sure
M-am coborât şi am ciocnit cu zeii,
Atârnând arfa-n vecinica pădure.

M-am îndulcit cu, patima femeii,
În stele i-am topit aurul din plete,
În poale-am scuturat piatra cameii,

Din ochi i-am sărutat priviri şirete,
De-umeri-i rezemat am râs cu dânsa
Şi-am potolit din gură-i lunga sete

De-amor. Apoi m-am dus - ea plâns-a,
Mi-a deschis marea porţile-i albastre
Şi Nordul frig durere-mi caldă stins-a

M-am dus spre sud - und-insule ca glastre
Gigantici se ridic din sfânta mare,
C-oştiri de flori, semănături de astre.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândră-i corabia, meşter cârmaciul

oceanul nu pare să mai aibă nimic împotrivă
se întinde lin ca o baltă cu mormoloci
de trei ori albă de trei ori neagră
şi doar o dată-n viaţă gri
şirul indian se răsuceşte idiot
stelele se ordonează cum le cântă păstorul
din os din soc din cine să mai ştie care flaut
oricum mioarele năzdrăvane sunt doar în balade
şi nici acolo nu mai au rol principal

dacă ar fi fost după ţugulime
universul ar fi început printr-un fâs
iar carul mare ar fi fost dosit
ca nu cumva steaua polară să încurce cârmaciul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda trandafirilor

O mamă tânără-ntr-un sat
Al Indiei, trăia iubită
De soţul ei şi fericită
De multe câte i s-au dat.
Statornică-i trecea viaţa,
Cum trece-n farmec dimineaţa
P-un câmp frumos şi plin de flori.
Şi i-au dat zeii-ndurători
Un copilaş, ca el să fie
Cea mai înaltă bucurie
În traiul ei de rău scutit.

Dar într-o zi s-a îmbolnăvit
Cel dezmierdat din mână-n mână,
Şi s-a zbătut o săptămână
Şi-a opta zi el a murit.

Din lut era; s-a întors în lutul
Creării noastre-a tuturor!
Şi mama-şi blestema trecutul

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi se va lumina de ziuă

te baricadezi înlăuntrul tău
singură cu idolii tăi de-ntuneric
cu anotimpul din care mereu pleacă cineva
demult nu mai simţi naşterea dimineţilor
aroma cafelei
frigul priveşte prin tine ca printr-o fereastră
de cealaltă parte cerul
ţipătul unui pescăruş
şi chipul tău în oglinda unei ape
din care creşte o linişte albă

toate umbrele tale stau aliniate în şir indian
aşteptând să te intorci
toate femeile care au locuit în tine
îşi revendică dreptul la fericire

într-o zi va veni cineva şi va arde pe rug
cerul lor îndărătnic
şi se va lumina de ziuă
în mijlocul unei nopţi

poezie de Nuţa Crăciun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem mistic

Ce sfânt eram odată, prin grădină,
Eram berbec păscând grămezi de varză –
Şi-aveam şi coarne grele de lumină
Şi Dumnezeu m-avea mereu în pază.

Dar azi când sunt o altă vagă entitate
Tot smulg mistere crude din grădini;
Şi-aştept doar timpul plin de răutate
Să-mi schimbe mâinile-n tulpini.

Sub pleoapă vreau să ţin numai ţărână,
Iar râmele să treacă în şir indian,
Mugind prin pielea mea albă, păgână,
Mă strigă-n vremea oarbă an de an.

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste din texas

spusă de un pistolar care călărea
un catâr inteligent
la o cană de whisky contrafăcut
amestecat cu suc de roşii
şi piper alb
era într-un fort plin cu negri
care păzeau butoaiele cu whisky
aduse din new mexico
sau
sau
arizona cu diligenţe speciale
le păzeau de indienii apaşi
sau navajo
care s-au jurat să şterpelească
apa de foc bună pentru a intra
în transă şi alte grozăvii vrăjitoreşti
pe lângă văcarii beţi de dimineaţă
stătea cu pistolul colt în mână
şi
şi

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul indian Cherokee

Am inima în piept neînfricată,
Sunt unul dintre ultimii Cherokee,
Drumul lacrimilor însă îmi arată
Cum neputinţa întristează ochii.

Ne-au umilit, apoi ne-au alungat,
Tot înspre Vest, sălbatice represii,
Ne-au luat căminul mult visat,
Din Georgia şi Tennesse...

În urmă-i fum, lacrimi, durere,
Un copil stingher îşi strigă mama
Şi-n rest e totul doar tăcere,
Din Carolina-n Alabama...

"Albul" cu mii de plumbi învinge,
Acum nici lupta nu mai are sens,
Văd neamul meu, încet se stinge,
Şi-n mine-i doar un gol imens!

[...] Citeşte tot

poezie de Alex Dospian (iunie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inspirata de melodia 'Trail of tears' cantata de Blackie Lawless (WASP) 'Drumul lacrimilor' este numită izgonirea amerindienilor din regiunile fertile [...] | Citeşte tot comentariul

Cei mai naivi dintre înţelepţi au aclamat această propunere (pur teoretică) cu mult entuziasm. Dar o squaw, adică imaginea strălucitoare de frumuseţe a celor şapte suflete ale şamanului Şoimul-Soarelui-Sângeros (sau: Şoimul Crepuscular; tratatul spune în această privinţă: Căci ochiul şoimului în amurg se înflăcărează, zăreşte râma la şapte coţi sub pământ şi o face să iasă - sau: o scoate din cotlonul ei), o squaw n-a fost de aceeaşi părere. Ea a închipuit următorul plan, pe care toţi înţelepţii l-au acceptat şi l-au pus în aplicare fără întârziere: Indienii sunt alungaţi, n-au nicio şansă de a-şi duce la bun sfârşit răzbunarea umilinţelor prezente. Hăituiţi fără milă, sunt sortiţi martiriului veşnic. Sufletele n-ar avea vreme să se întrupeze, că din nou ar ieşi din trupuri. Ciudată răzbunare, să vrei să tot suferi! Nu, trebuie atacat direct şi singura posibilitate e ca toate cele o mie de miriade de suflete să se elibereze mai întâi de trupuri, ca să poată apoi pune stăpânire pe trupurile Oamenilor Albi. Omul Alb nu va şti niciodată că răzbunarea se împlineşte prin el însuşi. Va da ascultare inimii sale şi nu va şti că tocmai ea este instrumentul ce-i măsoară timpul distrugerii.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu şi om

Cărţii vechi, roause de molii, cu păretţ~ii afumaţi,
I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne,
Strâmbe ca gîndirea oarbă unor secole străine,
Triste ca aerul bolnav de sub murii afundaţi:

Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci,
Te-am văzut născut în paie, faţa mică şi urâtă,
Tu, Christoase,-o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă,
Tu, Mario, stai tăcută, ţeapănă, cu ochii reci!

Era vremi acelea, Doamne, cînd gravura grosolană
Ajuta numai al minţii zbor de foc cutezător...
Pe cînd mina-ncă copilă pe-ochiul sînt şi arzător
Nu putea să-l înţeleagă, să-l invite în icoană.

Însă sufletul cel vergin te gîndea în nopţi senine,
Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger.
Lîngă tine-ngenuncheată, muma ta stetea-n uimire,
Ridicînd frumoasă, sîntă, cătră cer a sale mâne.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1873)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu fiecare adversar ucis, războinicul mai capitaliza nişte "raze de lumină": avea atâtea câte pene la banderolă, dar n-avea niciodată tot pe-atâtea suflete (tratatul rezerva două pagini raţiunilor insondabile ale distribuirii sufletelor şi "razelor de lumină"; din păcate, se pare că n-am înţeles nimic din asta, pentru că în notele mele nu fac decât această scurtă menţiune). Pretutindeni există raze de lumină, în omul alb şi în lupul de prerie, în întreitul strigăt al cucuvelei şi în buruieni. Dar nu există decât o mie de miriade de suflete, iar unele dintre ele se odihnesc de veacuri. Asta înseamnă că rămân întotdeauna nişte suflete nefolosite. Cât despre întreitul strigăt al cucuvelei, e un semn prevestitor de moarte la indienii Sioux.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciocnirea

într-un târziu am încercat să-ţi dau telefon, dar telefonul murise
receptorul duhnea a formol, am deşurubat capacul microfonului
şi am găsit fierul ruginit, plin de viermi;
am căutat şurubelniţa
şi-am desfăcut carcasa: de liţa bobinelor
îşi prinseseră păianjenii pânza.

pe şnurul împletit, acum putred, cu cauciucul mâncat şi sârma zdrelită
îşi lăsau mirosul furnicile; l-am apucat, l-am smucit pân-a ieşit din pioneze cu tencuială cu tot,
am tras de el până am început să apropii
metru cu metru cartierul tău de al meu
turtind farmaciile, cofetăriile, pleznind ţevile de canalizare
încălecând asfalturile, presând atât de mult stelele pe cerul violaceu, de amurg, dintre case
încât deasupra a rămas doar o muchie de lumină scânteietoare
pulsând în aerul ars, ca de fulger.

trăgeam de fir, şi ca un sfânt indian făcând trapezul pe ape
statuia lui c. a. rosetti aluneca spre miliţie
consiliul popular al sectorului doi
se ciocni de foişorul de foc şi se duse la fund cu tot cu o nunta

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfrângeri

să-mi construieşti o casă din inimi frânte
departe-n întunericul des
unde e greu să ajungi,
pomegranade dulci să-mi aşterni pe buzele uscate
să mă hrănesc din ele mai apoi,
când ultimul strop din eternitate va aluneca din universul meu,
timpul râde de mine că nu i-am desluşit secretul,
chipul meu de copil se-ntreabă unde-am fugit,
ştie că n-am să mă-ntorc acasă...
păsări fără aripi cu pene umflate în şir indian se clatină pe străzi,
eu sunt una din ele, ieşită din rând
cu pene mai lungi puţin colorate şi grele,
număratul stelelor acum m-a obosit,
vreau să-nchid ochii în pustietatea serii
să cad în visul neştiut,
cortine lungi, să curgă praf din ele
să nu mai văd sfârşitul iscălit, pe foi de dud uscat
închise-n temple albe,
să nu mai cer trecut nici viitor
că tot ce am, ce sunt, oricum se va cerne.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De copilăria asta

mă joc cu o maşinuţă gri
scrie poliţia pe portiere
trag în bandiţii care vor
să-mi fure copilăria
urmăresc altă maşinuţă
de curse cu mâna dreaptă
maşinile prind viteză şi trec
prin ţara cowboy-lor răi
pistoalele scoase în lumina
reflectoarelor puse pe indienii
apaşi şi comanşi în prerie
cai de material plastic
albi şi negri şi maro
încep cursa de urmărire
pusă la cale de şeriful
care mestecă tutun şi bea whisky
ţine ţigara în mâna rănită
trage cu puşca în cei
veniţi să jefuiască trenul
în pauză mănânc clătite

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare

Lângă autostrada către Rochester, Minnesota,
Amurgul se balansează, catifelat, peste păşune;
Ochii celor doi poney indieni
Se umbresc de blândeţe.
Ei au ieşit bucuroşi dintre sălcii
Să ne întâmpine, pe mine şi pe prietenul meu.
Trecem dincolo de gardul de sârmă ghimpată pe iarba
Unde au păscut toată ziua, singuri.
Ei tremură încordaţi, abia stăpânindu-şi bucuria
De a ne vedea.
Se apleacă sfioşi, ca nişte lebede în reverenţă. Se iubesc unul pe celălalt.
Nu mai exista altă singurătate ca a lor.
Ajunşi iarăşi acasă, încep să mestece, în întuneric, smocuri de iarbă.
Mi-ar plăcea s-o strâng în braţe pe cea tânară,
Pentru ca a venit la mine
Şi şi-a lipit botul de mâna mea stângă.
Este bălţată, cu alb şi cu negru,
Coama netăiata îi cade pe frunte –
Briza serii, uşoară, mă îndeamnă să îi mângâi urechea subţire,
Delicată ca pielea unei fete la încheietura mâinii.

[...] Citeşte tot

poezie de James Wright, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estul extrem, Vestul extrem ( poem-vis istoric )

La o altitudine de 12 000 de metri
la 870 de mile pe oră
cu vânt din faţă de 40 km/h
în patru ore depăşesc podul de gheaţă,
lacurile albe, pădurile,
tundra
acolo
unde şi ei au traversat
de-a lungul miilor de ani
acum cam douăzeci şi şase de mii ani
( în era glaciaţiei Würm )
bărbaţi
femei
copii mici
femei bătrâne, bărbaţi
care au descoperit lumea nouă
Primăvara
când piciorul cocoşului înflorea
şi când tufişurile erau pline cu afine
ei reluau expediţiile lor în direcţia

[...] Citeşte tot

poezie de J.M.G. Le Clezio, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!